Isaia 9
9
1Dar al pământului obraz,
Pe care-acum este necaz,
Nu va fi veșnic stăpânit
De bezna ce l-a învelit.
Așa după cum e știut
Precum că fost-a – în trecut –
Acoperită cu ocară,
Mereu, a lui Zabulon țară
Și-a lui Neftali, slava are –
În vremurile viitoare –
Să-nvăluie în lung și-n lat,
Ținutul lângă mare-aflat,
Peste Iordan. Ținutul lor
E Galileea tuturor
Popoarelor cari astăzi sânt
Pe fața-ntregului pământ.
2Poporul care se vădea
Că-n întuneric rătăcea,
Iese din bezna cea deplină
Și-acuma vede o lumină.
Peste cei care se vădeau
Că-n umbra morții locuiau,
Iată – acuma – că răsare –
Și-i scaldă – o lumină mare.
3Poporul Tău, Tu-l înmulțești
Și bucurii îi dăruiești,
Iar el se bucură, șezând
În fața Ta, ca-n vremea când
E seceriș; se veselește,
Ca și când prada se-mpărțește.
4Căci jugul care l-a-nrobit,
Toiagul care l-a lovit,
Nuiaua care o avea
Acela cari îl asuprea,
Tu Doamne le-ai sfărmat de-ndată,
Precum s-a întâmplat, odată,
În ziua Madianului
Și pace-ai dat poporului.
5Acuma dar, luați aminte:
Aflați că orice-ncălțăminte
Purtată-n luptă, iar apoi
Orișice haină de război
Ce-a fost în sânge tăvălită,
Are să fie nimicită.
Strânse vor fi toate-ntr-un loc
Și arse au să fie-n foc.
6Căci un Copil ni s-a născut,
Un Fiu – acum – a apărut,
Iar al Său umăr o să fie
Sprijin – mereu – pentru domnie.
Acest Copil va fi chemat
„Sfetnic”, precum și „Minunat”.
Îl vor numi „Dumnezeu tare”
Sau „Domn al păcii”, după care
Va fi chemat – luați aminte –
„Al veșniciilor Părinte”.
7Domnia Lui are să crească,
Mereu, și are să-nflorească.
Cu pace fără de sfârșit,
Are să fie întărit
Jilțul lui David, de domnie,
Precum și-a lui împărăție,
Pentru că fi-va sprijinită
Prin judecată și-ntărită
Printr-o neprihănire vie
Care va ține pe vecie.
Lucrul acesta, negreșit,
Are să fie împlinit
De râvna Celui cari, mereu,
E al oștirii Dumnezeu.
Împotriva lui Israel
8Domnul trimite un cuvânt
Potrivnic, celor care sânt
Din Iacov, iar cuvântu-acel
Cădea-va peste Israel.
9Cuvântul fi-va cunoscut
De-ntreg poporul, căci știut
Va fi de cei ce se găsesc
În Efraim sau locuiesc,
Azi, în Samaria și care
Spun cu mândrie și-ngâmfare:
10„Așa după cum am văzut,
Sunt cărămizi cari au căzut,
Dar au să fie-nlocuite
Cu pietrele cele cioplite.
Niște smochini au fost tăiați,
Cari – din Egipt – au fost luați,
Însă, cu cedri, mai apoi,
Avem să-i înlocuim noi.”
11De-aceea, Domnul oștilor
Va ridica-mpotriva lor
Pe-ai lui Rețin vrăjmași, cu cei
De care dușmăniți sunt ei.
12Căci Domnul îi va fi stârnit
Pe Sirieni, în răsărit,
Iar după-aceea – cum a spus –
Pe Filistenii din apus.
Aceștia îl vor ataca
Pe Israel și-l vor mânca.
Însă mânia Domnului
Nu este stinsă. Brațul Lui
Este de furie cuprins,
Pentru că încă e întins,
13Căci nici poporul nu voiește
Ca la Cel care îl lovește
Să se întoarcă înapoi,
Cătând pe al său Domn apoi.
14De-aceea, Domnul oștilor
Are să smulgă din popor,
Capul și coada de îndată,
Urmând să fie aruncată
Și trestia și ramul care
E de finic, căci totul are
Să se petreacă cu iuțeală,
Doar într-o zi, fără-ndoială.
15(Iată, bătrânul din popor
Și cel care e dregător
Sunt „capul”. „Coada” se vădește
Prorocul care-mpărtășește
Numai minciuni, poporului.)
16Cei care sunt în fruntea lui –
Și duc poporu-n rătăcire –
Și cei care, cu bună știre,
Se lasă-a fi povățuiți
De toți acești nelegiuiți,
Pierduți vor fi, pentru vecie.
17De-aceea, nici o bucurie
Nu are Domnul de acei
Care sunt tineri, între ei;
Nici milă n-are de popor,
De văduve și-orfanii lor,
Căci sunt niște nelegiuiți,
Sunt răi și toți sunt dovediți
Precum că a lor gură știe
Să scoată numai mișelie.
Însă mânia Domnului
Nu este stinsă. Brațul Lui
Este de furie cuprins,
Pentru că încă e întins,
18Căci răutatea ăstui loc
Arde asemeni unui foc
Care înghite mărăcini,
Precum și tufele de spini,
Lovind pădurea-n al său drum,
‘Nălțând din ea mari stâlpi de fum.
19Cuprinsă e de foc și pară,
Acum, sărmana noastră țară,
Căci al oștirii Dumnezeu
S-a mâniat. Poporul meu
E ars cu foc. Nimeni nu are,
Pentru al său frate, cruțare.
20Deși – în dreapta – jefuiesc
Cu toți, degrabă flămânzesc,
Iar cei ce-n stânga au mâncat,
Iată că nu s-au săturat.
21Astfel, Manase îl mănâncă
Pe Efraim, Acesta, încă,
Nu vrea – drept pradă – să se lase
Și îl mănâncă pe Manase.
La urmă se-nsoțesc și-apoi,
Pe Iuda-l vor mânca cei doi.
Însă mânia Domnului
Nu este stinsă. Brațul Lui
Este de furie cuprins,
Pentru că încă e întins.
Selectat acum:
Isaia 9: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca