E cineva cari s-a văzut
Că-i înțelept și priceput?
Acela, cu buna purtare
Și cu blândețea ce o are,
S-arate faptele lui bune,
Făcute cu înțelepciune!
Dar dacă voi ați adunat
Pizmă amară, ne-ncetat,
În inimă și, peste voi,
Un duh de ceartă stă apoi,
De laudă să nu vorbiți,
Ca nu cumva voi să mințiți,
În contra adevărului.
Înțelepciunea asta nu-i
De sus venită, ci-i firească;
E pământeană și drăcească.
Acolo unde se găsește
Pizma, și cearta locuiește,
Cu al ei duh; acel loc are
Parte, mereu, de tulburare.
Din tulburările acele,
Ieși-vor numai fapte rele.
Iată, să știe-acum, oricine:
Înțelepciunea care vine
De sus – de la al nostru Tată –
Este, întâi și-ntâi, curată.
Ea, pașnică, s-a arătat,
Blândă, ușor de-nduplecat,
Plină – mereu – de îndurare.
Ea, numai roade bune, are,
Căci este fără părtinire
Și nefățarnică, din fire.
Roada neprihănirii dată,
Este în pace semănată
Pentru cei cărora le place
Și știu ca să aducă pace.”