Judecătorii 16
16
Dalila
1Samson, în urmă, a venit
La Gaza, unde a găsit
O curvă care-n drum ședea
Și-ndată, a intrat la ea.
2„Samson e-aici” – s-a auzit,
Din om în om, apoi, șoptit.
S-au adunat, cu mic, cu mare,
Și-au stat la pândă-n așteptare,
Întreaga noapte, căci gândeau
Că doar atuncea când aveau
Să vină-ai zilei zori, din casă,
Va trebui Samson să iasă,
Și-au să-l omoare, de îndat’.
3Samson însă-a rămas culcat,
Până la mizul nopții, când
S-a îndreptat, tiptil mergând,
Spre porțile de la cetate.
A luat porțile în spate –
Precum și cei doi stâlpi ai lor
Și cu zăvorul porților –
Și-a mers pe vârful muntelui
Ce e-n fața Hebronului.
Pe toate-apoi, pe creastă, sus –
Pe vârful muntelui – le-a pus.
4El, o femeie, a aflat –
În valea care s-a chemat
Sorec – cu care s-a iubit,
Și cari, Dalila, s-a numit.
5Mai marii Filistenilor
Au mers, cu slujitorii lor,
Pân’ la Dalila, și i-au spus:
„Iată, argint mult, ți-am adus.
O mie-o sută sicli are
Ca să îți deie fiecare,
Dacă, să afli, reușești –
Și dacă ne dezvăluiești –
În ce poate Samson a-și ține
Puterea și de unde-i vine.
Căci vrem apoi, să îl slăbim,
Să îl legăm, să-l biruim.
Află ce-ți cerem, fă cum știi
Și răsplătită ai să fii!”
6Dalila, lui Samson, i-a spus:
„O întrebare, mi-am tot pus:
Spune-mi, te rog, de unde vine
Puterea ce o ai în tine?
Cum poți a fi înlănțuit,
Să fii, în urmă, biruit?”
7Samson a zis: „De-aș fi legat,
Cu frânghii ce nu s-au uscat –
Cu șapte frânghii ce sunt noi –
Să fii încredințată-apoi,
Că aș slăbi, fiind și eu,
Precum e orice om, mereu.”
8Mai marii Filistenilor,
Precum și slujitorii lor –
Când au aflat – grabnic s-au dus
Și șapte frânghii au adus,
Care, Dalilei, au fost date.
Toate-au fost noi și neuscate.
Dalila, iute, le-a luat
Și pe Samson, ea l-a legat.
9Într-o odaie – negreșit –
Oameni la pândă-a rânduit.
Către Samson, a zis apoi:
„Vin Filistenii, peste noi!
Scoală-te-ndată, nu mai sta,
Căci iată-i, sunt asupra ta!”
Samson s-a ridicat, de jos,
Și-a rupt frânghiile, furios –
Ca și pe-o ață ce-i făcută
Din câlți, prin flacără, trecută –
Și astfel, ei nu-au știut unde,
A lui putere se ascunde.
10Dalila-n urmă i-a vorbit:
„Vezi ce-ai făcut? M-ai păcălit!
Mereu, îți bați doar joc de mine,
Căci nu îmi spui, de unde vine
A ta putere, nicidecum.
Te rog să îmi areți acum,
În ce fel poți fi-nlănțuit,
Să nu mai fii nebiruit.”
11Samson a zis: „De-aș fi legat
Cu frânghii care, niciodat’,
N-au fost, de oameni, folosite –
Cu șapte frânghii împletite,
Cu șapte frânghii ce sunt noi –
Să fii încredințată-apoi,
Că aș slăbi, fiind și eu,
Ca orișicare om, mereu.”
12Dalila a luat apoi,
În grabă, șapte funii noi.
Într-o odaie-a rânduit
Oameni la pândă, și-a venit
Iar, la Samson, și l-a legat,
Așa precum a învățat.
În urmă, a strigat apoi:
„Vin Filistenii, peste noi!
Scoală-te-ndată, nu mai sta,
Căci iată-i, sunt asupra ta!”
Samson s-a ridicat, de jos,
Și-a rupt frânghiile, furios,
Când și-a-ncordat ale lui brațe,
Așa cum rupi doar niște ațe.
13Din nou, Dalila i-a vorbit:
„Ce mi-ai făcut? M-ai păcălit
Încă o dată și văd bine,
Că tu îți bați doar joc de mine!
Acuma, te mai rog o dat’,
Și spune-mi – cu adevărat –
Cum poți a fi înlănțuit,
Pentru-a putea fi biruit?”
El zise: „Ca să reușești,
Va trebui să-mi împletești
Șuvițele – fără-ndoială –
În țesătură, în urzeală.
Vezi că șuvițele acele,
Șapte, la număr, au fost ele.”
14Un cui, de lemn, ea a luat
Și,în pământ l-a împlântat.
Apoi, de cui, a pironit
Șuvițele ce le-a-mpletit
Și-n urmă, a strigat apoi:
„Vin Filistenii, peste noi!
Scoală-te-ndată, nu mai sta,
Căci iată-i, sunt asupra ta!”
Samson s-a ridicat de jos,
Îndată, și a smuls, furios,
Cuiul de lemn – fără-ndoială –
Precum și toată-a lui urzeală.
15„Cum poți a spune, „Te iubesc”–
A zis Dalila – „când simțesc
Că inima nu ți-e cu mine?
De trei ori, eu văzut-am bine,
Precum că joc, tu ți-ai bătut,
De mine, pentru că n-ai vrut
Să-mi spui de unde-ți vine oare,
Puterea ta, nespus de mare.”
16Fiindcă ea îl necăjea
Și zi de zi îl chinuia
Cu rugăminți, fără-ncetare,
El a simțit, atunci, o mare
Neliniște – ca și un rău
De moarte – în sufletul său.
17Inima-ndată și-a deschis,
În fața ei și-astfel, a zis:
„Peste-al meu cap, nu a trecut
Briciul, de când am fost născut,
Căci Domnului sunt închinat,
De când în pântec m-a purtat
Măicuța mea. De-aș fi fost ras,
Fără putere-aș fi rămas.
Atunci, la fel aș fi și eu,
Ca orișicare om, mereu.”
18Dalila-ndată a trimis –
La Filisteni – soli, și a zis:
„Suiți-vă la casa mea,
Căci știu ce taină ascundea
Samson! Azi, mi-a mărturisit
Și am aflat tot ce-am dorit.”
Mai marii Filistenilor,
Precum și slujitorii lor,
Veniră-ndată-n graba mare,
Având argint mult, fiecare.
19Ea, cu Samson, a tot vorbit,
Până când el a adormit
Șezând pe-ai ei genunchi, culcat.
Un om, atuncea, a chemat,
Să-i taie părul. Când l-a ras,
Fără putere a rămas,
Căci în șuvițele acele –
Cari șapte-n număr fost-au ele –
Era toată puterea lui,
Dată din partea Domnului.
20Dalila a strigat, apoi:
„Vin Filistenii, peste noi!
Scoală-te-ndată, nu mai sta,
Căci iată-i, sunt asupra ta!”
Samson, atuncea, s-a trezit
Din somn și astfel a vorbit:
„Voi face cum am mai făcut,
Și-am să mă scutur!” N-a știut,
Că Domnul S-a îndepărtat
De el și singur l-a lăsat.
21Când Filisteni-au năvălit,
L-au apucat și l-au trântit,
Iar când a fost întins pe jos,
S-au repezit toți și i-au scos,
Îndată, ochii, fără teamă
Și-apoi, cu lanțuri de aramă,
Strâns, peste brațe, l-au legat.
În urmă, l-au întemnițat,
Și-n temnița-n care l-au dus,
Să-nvârtă-o râșniță, l-au pus.
Răzbunarea și moartea lui Samson
22Timpul, încet, a tot trecut,
Și părul iarăși i-a crescut.
23Mai marii Flilistenilor
S-au strâns ca, pentru domnul lor,
Să țină-o mare sărbătoare
Și să-i dea jertfe fiecare.
Dagon era numele lui –
Numele dumnezeului
La care ei se închinau.
Toți Filisteni-l lăudau
Zicând: „Al nostru domn – Dagon –
În mâna noastră, pe Samson –
Vrăjmașul nostru – l-a lăsat.”
24Poporu-ntreg a lăudat
Puterea mare-a lui Dagon,
Când l-a văzut, prins, pe Samson:
„Iată-l pe cel ce pustia
Țara și care ne-nmulțea
Numărul morților! Acum,
Nare putere, nicidecum,
Căci domnul nostru ne-a scăpat
De el, și-n mâini ni l-a lăsat.
Domnul Dagon ne-a izbăvit,
De cel care ne-a prigonit.”
25În marea bucurie-a lor,
Gloatele-au zis, mai marilor:
„Chemați-l pe Samson apoi,
Ca să ne desfătăm și noi!”
Samson a fost atunci luat
Din temniță. El a jucat
În fața-ntregului popor,
Spre desfătarea tuturor.
Când a sfârșit, în lanțuri dus,
Între doi stâlpi, el a fost pus.
26Samson îi zise omului
Care ținea de lanțul lui:
„Mă lasă să mă sprijinesc,
De stâlpi, ca să mă odihnesc.”
27Casa în cari erau aflați,
Fusese plină de bărbați
Și de femei. Acel popor,
Cu capii Filistenilor,
În acea casă s-a aflat.
Mulțimile cari s-au urcat,
Pe-acoperiș, și au privit
Felul în care-a dănțuit
Samson, cam la trei mii erau
Și bucuroși, toți se vădeau.
28Samson, atuncea, a strigat
La Domnul și-astfel s-a rugat:
„O Doamne, Dumnezeul meu!
Adu-Ți aminte – Te rog eu –
De mine, și mă întărește!
Putere, Doamne-mi dăruiește
Acum, să pot fi în măsură
Ca numai cu o lovitură,
Să mă răzbun pe-acest popor,
Pentru lumina ochilor
Pe care mi-au răpit-o ei!
Răzbună Doamne, ochii mei!
29Samson a-mbrățișat apoi,
Stâlpii din mijloc, chiar cei doi
Între cari fost-a așezat.
Unul la dreapta s-a aflat,
Iar altu-n stânga se găsea.
Acoperișul tot ședea
Pe cei doi stâlpi ce-l susțineau
Și-n centrul casei se aflau.
30„Vreau, împreună, ca să mor,
Cu neamul Filistenilor!”–
A zis Samson și s-a-ncordat,
Până când stâlpi-a răsturnat.
Acoperișul a căzut,
Iar casa, țăndări, s-a făcut.
Cei care-atuncea au pierit,
Când și Samson s-a prăpădit,
Mai mulți au fost – precum s-a zis –
Decât toți cei ce i-a ucis
Pe vremea-n care el trăia
Și în putere se găsea.
31Frații și toată casa lui –
Adică cea a tatălui –
S-au pogorât și l-au luat
Și-n urmă, ei l-au îngropat
Într-un mormânt ce îl avea
Chiar Manoah, și se găsea
Pe drumul de la Țorea, care,
Spre Eștaol, se pierde-n zare.
Peste-al lui Israel popor,
Samson a fost judecător
Și douăzeci de ani a stat,
În fruntea lui, neîncetat.
Selectat acum:
Judecătorii 16: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Judecătorii 16
16
Dalila
1Samson, în urmă, a venit
La Gaza, unde a găsit
O curvă care-n drum ședea
Și-ndată, a intrat la ea.
2„Samson e-aici” – s-a auzit,
Din om în om, apoi, șoptit.
S-au adunat, cu mic, cu mare,
Și-au stat la pândă-n așteptare,
Întreaga noapte, căci gândeau
Că doar atuncea când aveau
Să vină-ai zilei zori, din casă,
Va trebui Samson să iasă,
Și-au să-l omoare, de îndat’.
3Samson însă-a rămas culcat,
Până la mizul nopții, când
S-a îndreptat, tiptil mergând,
Spre porțile de la cetate.
A luat porțile în spate –
Precum și cei doi stâlpi ai lor
Și cu zăvorul porților –
Și-a mers pe vârful muntelui
Ce e-n fața Hebronului.
Pe toate-apoi, pe creastă, sus –
Pe vârful muntelui – le-a pus.
4El, o femeie, a aflat –
În valea care s-a chemat
Sorec – cu care s-a iubit,
Și cari, Dalila, s-a numit.
5Mai marii Filistenilor
Au mers, cu slujitorii lor,
Pân’ la Dalila, și i-au spus:
„Iată, argint mult, ți-am adus.
O mie-o sută sicli are
Ca să îți deie fiecare,
Dacă, să afli, reușești –
Și dacă ne dezvăluiești –
În ce poate Samson a-și ține
Puterea și de unde-i vine.
Căci vrem apoi, să îl slăbim,
Să îl legăm, să-l biruim.
Află ce-ți cerem, fă cum știi
Și răsplătită ai să fii!”
6Dalila, lui Samson, i-a spus:
„O întrebare, mi-am tot pus:
Spune-mi, te rog, de unde vine
Puterea ce o ai în tine?
Cum poți a fi înlănțuit,
Să fii, în urmă, biruit?”
7Samson a zis: „De-aș fi legat,
Cu frânghii ce nu s-au uscat –
Cu șapte frânghii ce sunt noi –
Să fii încredințată-apoi,
Că aș slăbi, fiind și eu,
Precum e orice om, mereu.”
8Mai marii Filistenilor,
Precum și slujitorii lor –
Când au aflat – grabnic s-au dus
Și șapte frânghii au adus,
Care, Dalilei, au fost date.
Toate-au fost noi și neuscate.
Dalila, iute, le-a luat
Și pe Samson, ea l-a legat.
9Într-o odaie – negreșit –
Oameni la pândă-a rânduit.
Către Samson, a zis apoi:
„Vin Filistenii, peste noi!
Scoală-te-ndată, nu mai sta,
Căci iată-i, sunt asupra ta!”
Samson s-a ridicat, de jos,
Și-a rupt frânghiile, furios –
Ca și pe-o ață ce-i făcută
Din câlți, prin flacără, trecută –
Și astfel, ei nu-au știut unde,
A lui putere se ascunde.
10Dalila-n urmă i-a vorbit:
„Vezi ce-ai făcut? M-ai păcălit!
Mereu, îți bați doar joc de mine,
Căci nu îmi spui, de unde vine
A ta putere, nicidecum.
Te rog să îmi areți acum,
În ce fel poți fi-nlănțuit,
Să nu mai fii nebiruit.”
11Samson a zis: „De-aș fi legat
Cu frânghii care, niciodat’,
N-au fost, de oameni, folosite –
Cu șapte frânghii împletite,
Cu șapte frânghii ce sunt noi –
Să fii încredințată-apoi,
Că aș slăbi, fiind și eu,
Ca orișicare om, mereu.”
12Dalila a luat apoi,
În grabă, șapte funii noi.
Într-o odaie-a rânduit
Oameni la pândă, și-a venit
Iar, la Samson, și l-a legat,
Așa precum a învățat.
În urmă, a strigat apoi:
„Vin Filistenii, peste noi!
Scoală-te-ndată, nu mai sta,
Căci iată-i, sunt asupra ta!”
Samson s-a ridicat, de jos,
Și-a rupt frânghiile, furios,
Când și-a-ncordat ale lui brațe,
Așa cum rupi doar niște ațe.
13Din nou, Dalila i-a vorbit:
„Ce mi-ai făcut? M-ai păcălit
Încă o dată și văd bine,
Că tu îți bați doar joc de mine!
Acuma, te mai rog o dat’,
Și spune-mi – cu adevărat –
Cum poți a fi înlănțuit,
Pentru-a putea fi biruit?”
El zise: „Ca să reușești,
Va trebui să-mi împletești
Șuvițele – fără-ndoială –
În țesătură, în urzeală.
Vezi că șuvițele acele,
Șapte, la număr, au fost ele.”
14Un cui, de lemn, ea a luat
Și,în pământ l-a împlântat.
Apoi, de cui, a pironit
Șuvițele ce le-a-mpletit
Și-n urmă, a strigat apoi:
„Vin Filistenii, peste noi!
Scoală-te-ndată, nu mai sta,
Căci iată-i, sunt asupra ta!”
Samson s-a ridicat de jos,
Îndată, și a smuls, furios,
Cuiul de lemn – fără-ndoială –
Precum și toată-a lui urzeală.
15„Cum poți a spune, „Te iubesc”–
A zis Dalila – „când simțesc
Că inima nu ți-e cu mine?
De trei ori, eu văzut-am bine,
Precum că joc, tu ți-ai bătut,
De mine, pentru că n-ai vrut
Să-mi spui de unde-ți vine oare,
Puterea ta, nespus de mare.”
16Fiindcă ea îl necăjea
Și zi de zi îl chinuia
Cu rugăminți, fără-ncetare,
El a simțit, atunci, o mare
Neliniște – ca și un rău
De moarte – în sufletul său.
17Inima-ndată și-a deschis,
În fața ei și-astfel, a zis:
„Peste-al meu cap, nu a trecut
Briciul, de când am fost născut,
Căci Domnului sunt închinat,
De când în pântec m-a purtat
Măicuța mea. De-aș fi fost ras,
Fără putere-aș fi rămas.
Atunci, la fel aș fi și eu,
Ca orișicare om, mereu.”
18Dalila-ndată a trimis –
La Filisteni – soli, și a zis:
„Suiți-vă la casa mea,
Căci știu ce taină ascundea
Samson! Azi, mi-a mărturisit
Și am aflat tot ce-am dorit.”
Mai marii Filistenilor,
Precum și slujitorii lor,
Veniră-ndată-n graba mare,
Având argint mult, fiecare.
19Ea, cu Samson, a tot vorbit,
Până când el a adormit
Șezând pe-ai ei genunchi, culcat.
Un om, atuncea, a chemat,
Să-i taie părul. Când l-a ras,
Fără putere a rămas,
Căci în șuvițele acele –
Cari șapte-n număr fost-au ele –
Era toată puterea lui,
Dată din partea Domnului.
20Dalila a strigat, apoi:
„Vin Filistenii, peste noi!
Scoală-te-ndată, nu mai sta,
Căci iată-i, sunt asupra ta!”
Samson, atuncea, s-a trezit
Din somn și astfel a vorbit:
„Voi face cum am mai făcut,
Și-am să mă scutur!” N-a știut,
Că Domnul S-a îndepărtat
De el și singur l-a lăsat.
21Când Filisteni-au năvălit,
L-au apucat și l-au trântit,
Iar când a fost întins pe jos,
S-au repezit toți și i-au scos,
Îndată, ochii, fără teamă
Și-apoi, cu lanțuri de aramă,
Strâns, peste brațe, l-au legat.
În urmă, l-au întemnițat,
Și-n temnița-n care l-au dus,
Să-nvârtă-o râșniță, l-au pus.
Răzbunarea și moartea lui Samson
22Timpul, încet, a tot trecut,
Și părul iarăși i-a crescut.
23Mai marii Flilistenilor
S-au strâns ca, pentru domnul lor,
Să țină-o mare sărbătoare
Și să-i dea jertfe fiecare.
Dagon era numele lui –
Numele dumnezeului
La care ei se închinau.
Toți Filisteni-l lăudau
Zicând: „Al nostru domn – Dagon –
În mâna noastră, pe Samson –
Vrăjmașul nostru – l-a lăsat.”
24Poporu-ntreg a lăudat
Puterea mare-a lui Dagon,
Când l-a văzut, prins, pe Samson:
„Iată-l pe cel ce pustia
Țara și care ne-nmulțea
Numărul morților! Acum,
Nare putere, nicidecum,
Căci domnul nostru ne-a scăpat
De el, și-n mâini ni l-a lăsat.
Domnul Dagon ne-a izbăvit,
De cel care ne-a prigonit.”
25În marea bucurie-a lor,
Gloatele-au zis, mai marilor:
„Chemați-l pe Samson apoi,
Ca să ne desfătăm și noi!”
Samson a fost atunci luat
Din temniță. El a jucat
În fața-ntregului popor,
Spre desfătarea tuturor.
Când a sfârșit, în lanțuri dus,
Între doi stâlpi, el a fost pus.
26Samson îi zise omului
Care ținea de lanțul lui:
„Mă lasă să mă sprijinesc,
De stâlpi, ca să mă odihnesc.”
27Casa în cari erau aflați,
Fusese plină de bărbați
Și de femei. Acel popor,
Cu capii Filistenilor,
În acea casă s-a aflat.
Mulțimile cari s-au urcat,
Pe-acoperiș, și au privit
Felul în care-a dănțuit
Samson, cam la trei mii erau
Și bucuroși, toți se vădeau.
28Samson, atuncea, a strigat
La Domnul și-astfel s-a rugat:
„O Doamne, Dumnezeul meu!
Adu-Ți aminte – Te rog eu –
De mine, și mă întărește!
Putere, Doamne-mi dăruiește
Acum, să pot fi în măsură
Ca numai cu o lovitură,
Să mă răzbun pe-acest popor,
Pentru lumina ochilor
Pe care mi-au răpit-o ei!
Răzbună Doamne, ochii mei!
29Samson a-mbrățișat apoi,
Stâlpii din mijloc, chiar cei doi
Între cari fost-a așezat.
Unul la dreapta s-a aflat,
Iar altu-n stânga se găsea.
Acoperișul tot ședea
Pe cei doi stâlpi ce-l susțineau
Și-n centrul casei se aflau.
30„Vreau, împreună, ca să mor,
Cu neamul Filistenilor!”–
A zis Samson și s-a-ncordat,
Până când stâlpi-a răsturnat.
Acoperișul a căzut,
Iar casa, țăndări, s-a făcut.
Cei care-atuncea au pierit,
Când și Samson s-a prăpădit,
Mai mulți au fost – precum s-a zis –
Decât toți cei ce i-a ucis
Pe vremea-n care el trăia
Și în putere se găsea.
31Frații și toată casa lui –
Adică cea a tatălui –
S-au pogorât și l-au luat
Și-n urmă, ei l-au îngropat
Într-un mormânt ce îl avea
Chiar Manoah, și se găsea
Pe drumul de la Țorea, care,
Spre Eștaol, se pierde-n zare.
Peste-al lui Israel popor,
Samson a fost judecător
Și douăzeci de ani a stat,
În fruntea lui, neîncetat.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca