Judecătorii 17
17
Mica
1În Efraim, atunci, ședea
Un om cari, Mica, se numea.
2El, mamei sale, i-a vorbit:
„Vreau ca să afli – negreșit –
Cum că argintul adunat –
Argintul ce ți-a fost luat,
Cel pentru care, am văzut,
Ce mari necazuri ai avut –
Pus la păstrare e, la mine.
El cântărea – țin minte bine –
O mie-o sută sicli dar.
Să-l iei în stăpânire iar,
Pentru că eu te-am auzit
Cum blestemai, necontenit.”
Îndată, maică-sa a spus:
„De Dumnezeul Cel de Sus,
Să fie binecuvântat
Feciorul meu, neîncetat!”
3Atunci, el a găsit cu cale,
Să-napoieze mamei sale,
Argintul tot cari, negreșit,
În sicli, fost-a prețuit.
O mie-o sută sicli-avea
Argintul ce-l pierduse ea.
„Închin argintul” – ea a spus –
„Acuma, Domnului de Sus,
Pentru că vreau ca să fac eu,
Un chip cioplit – fiului meu –
Precum și-un chip turnat. Apoi,
Ți-l voi da ție, înapoi,
În felu-n cari va fi lucrat.”
4El, mamei, i-a înapoiat
Argintul, după cum a spus.
Ea două sute sicli-a dus
La argintar, și-a poruncit
Să-i facă-ndat’ un chip cioplit –
Și-asemenea – un chip turnat.
Pe-acestea, ea le-a așezat
În casa-n care locuia
Feciorul său. Mica avea
5O casă a lui Dumnezeu,
Și s-a gândit atuncea: „Eu
Voi face un efod și iată,
Și terafimi voi face-ndată.”
Precum a zis, a și făcut.
Întâi efodul l-a țesut,
Iar după ce l-a isprăvit
Și terafimi a întocmit.
Când totul fost-a terminat,
Pe-un fiu de-al său el l-a luat
Și-apoi, ca preot, l-a sfințit.
6În acea vreme, negreșit,
Nimeni n-a fost înscăunat,
În Israel, ca împărat,
Și orișicine-atunci putea,
Să facă, după cum credea.
7În Betleemul cel pe care,
Iuda în stăpânire-l are,
Era un om, de neam Levit.
8Omul acela a pornit,
Din Betleem, căci își dorea
Să afle – dacă va putea –
O locuință potrivită.
Urmându-și calea hărăzită,
În Efraim el a sosit,
Unde, pe Mica, l-a-ntâlnit.
9Mica i-a zis: „De unde vii?”
„Eu sunt Levit, așa să știi” –
Răspunse omul, de îndat’ –
„Și sunt, din Betleem, plecat.
Cred că se poate-a fi găsită
O locuință potrivită,
Și pentru mine – negreșit –
Căci de aceea am venit.”
10Mica i-a spus: „Rămâi la mine,
Căci are să îți meargă bine.
Preot, voiesc să-mi fii și tată,
Iar pentru-aceasta, îți dau plată,
Haine și mijloace de trai –
De care tu, nevoie, ai –
Și zece sicli, cântăriți,
Cari în argint vor fi plătiți.
Astă simbrie-ți va fi dată,
La fiecare an, o dată.”
11Levitul s-a-nvoit astfel
Și a rămas, de-atunci, la el,
Unde fusese acceptat
Ca și un fiu adevărat.
12Mica, pe tânăr, l-a sfințit,
Iar el, ca preot, i-a slujit.
13Mica a zis: „Știu că, mereu,
Bine-mi va face Dumnezeu,
Pentru că, preot, l-am găsit
Pe tânărul de neam Levit.”
Selectat acum:
Judecătorii 17: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Judecătorii 17
17
Mica
1În Efraim, atunci, ședea
Un om cari, Mica, se numea.
2El, mamei sale, i-a vorbit:
„Vreau ca să afli – negreșit –
Cum că argintul adunat –
Argintul ce ți-a fost luat,
Cel pentru care, am văzut,
Ce mari necazuri ai avut –
Pus la păstrare e, la mine.
El cântărea – țin minte bine –
O mie-o sută sicli dar.
Să-l iei în stăpânire iar,
Pentru că eu te-am auzit
Cum blestemai, necontenit.”
Îndată, maică-sa a spus:
„De Dumnezeul Cel de Sus,
Să fie binecuvântat
Feciorul meu, neîncetat!”
3Atunci, el a găsit cu cale,
Să-napoieze mamei sale,
Argintul tot cari, negreșit,
În sicli, fost-a prețuit.
O mie-o sută sicli-avea
Argintul ce-l pierduse ea.
„Închin argintul” – ea a spus –
„Acuma, Domnului de Sus,
Pentru că vreau ca să fac eu,
Un chip cioplit – fiului meu –
Precum și-un chip turnat. Apoi,
Ți-l voi da ție, înapoi,
În felu-n cari va fi lucrat.”
4El, mamei, i-a înapoiat
Argintul, după cum a spus.
Ea două sute sicli-a dus
La argintar, și-a poruncit
Să-i facă-ndat’ un chip cioplit –
Și-asemenea – un chip turnat.
Pe-acestea, ea le-a așezat
În casa-n care locuia
Feciorul său. Mica avea
5O casă a lui Dumnezeu,
Și s-a gândit atuncea: „Eu
Voi face un efod și iată,
Și terafimi voi face-ndată.”
Precum a zis, a și făcut.
Întâi efodul l-a țesut,
Iar după ce l-a isprăvit
Și terafimi a întocmit.
Când totul fost-a terminat,
Pe-un fiu de-al său el l-a luat
Și-apoi, ca preot, l-a sfințit.
6În acea vreme, negreșit,
Nimeni n-a fost înscăunat,
În Israel, ca împărat,
Și orișicine-atunci putea,
Să facă, după cum credea.
7În Betleemul cel pe care,
Iuda în stăpânire-l are,
Era un om, de neam Levit.
8Omul acela a pornit,
Din Betleem, căci își dorea
Să afle – dacă va putea –
O locuință potrivită.
Urmându-și calea hărăzită,
În Efraim el a sosit,
Unde, pe Mica, l-a-ntâlnit.
9Mica i-a zis: „De unde vii?”
„Eu sunt Levit, așa să știi” –
Răspunse omul, de îndat’ –
„Și sunt, din Betleem, plecat.
Cred că se poate-a fi găsită
O locuință potrivită,
Și pentru mine – negreșit –
Căci de aceea am venit.”
10Mica i-a spus: „Rămâi la mine,
Căci are să îți meargă bine.
Preot, voiesc să-mi fii și tată,
Iar pentru-aceasta, îți dau plată,
Haine și mijloace de trai –
De care tu, nevoie, ai –
Și zece sicli, cântăriți,
Cari în argint vor fi plătiți.
Astă simbrie-ți va fi dată,
La fiecare an, o dată.”
11Levitul s-a-nvoit astfel
Și a rămas, de-atunci, la el,
Unde fusese acceptat
Ca și un fiu adevărat.
12Mica, pe tânăr, l-a sfințit,
Iar el, ca preot, i-a slujit.
13Mica a zis: „Știu că, mereu,
Bine-mi va face Dumnezeu,
Pentru că, preot, l-am găsit
Pe tânărul de neam Levit.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca