Judecătorii 18
18
Fiii lui Dan ridică lucruri pentru slujbă din casa lui Mica
1În acel timp îndepărtat,
Nu se afla vreun împărat
Peste-al lui Israel popor.
Atunci, neamul Daniților
Un loc anume-a căutat,
Pentru că el n-a căpătat –
Prin sorți – încă, nici o moșie
Cari, a Daniților, să fie,
Drept moștenire-n acest fel,
În mijlocul lui Israel.
2Fiii lui Dan au căutat
Și cinci bărbați au adunat –
De la familiile care
Neamul Daniților le are –
Spre-a fi iscoade. Astfel ei,
Adică toți bărbați-acei,
Foarte viteji s-au dovedit.
Din Eștaol, ei au pornit,
Apoi din Țorea au plecat,
Și împreună-au căutat
Ca țara să o iscodească
Și-un loc anume să găsească,
Un loc cari fi-va doar al lor,
Adică al Daniților.
„Duceți-vă” – Daniți-au zis,
Când pe iscoade le-au trimis –
„Și cu atenție, cătați
Ca țara să o cercetați!”
În Efraim, ei au pătruns
Și pân’ la Mica au ajuns.
La casa lui, s-au așezat
Și-acolo, peste noapte-au stat.
3În urmă, ei l-au auzit
Vorbind, pe tânărul Levit,
Iar acel glas li s-a părut
Că le e foarte cunoscut.
Când l-au zărit, la el s-au dus
Și-au zis: „Dar cine te-a adus,
În acest loc? Aicea stai?
Ce faci aici? Ce gânduri ai?”
4El le-a răspuns: „Aici îmi place,
Pentru că multe lucruri face
Mica acum, să-mi meargă bine.
Cu o simbrie, el mă ține,
Numai pentru că vrea ca eu
Să îi fiu preot, tot mereu.”
5Ei i-au răspuns: „E bună treabă.
Du-te acuma, și-L întreabă,
Pe Dumnezeu, să știm și noi,
De vom avea noroc apoi,
Pe-a noastră cale, negreșit.”
6Preotul, astfel, le-a vorbit:
„Puteți ca să plecați, în pace.
Călătoria ce-o veți face,
E sub privirea Domnului,
Și vă veghează ochiul Lui.
7Cei cinci bărbați l-au ascultat
Și către Lais au plecat.
Ei, un popor, au întâlnit–
Acolo – care, liniștit,
Trăia fără de nici o teamă,
Căci nu era – de bună seamă –
Nimenea, împrejurul său,
Care să-i fi făcut vreun rău.
În felul Sidoniților,
Trăia – atunci – acel popor
Și se afla adăpostit,
Pentru că neamul Sidonit
Era departe-n alt ținut.
Nici legături nu a avut
Cu oamenii din jurul său,
Care să-i fi făcut vreun rău.
8În Țorea, când au revenit –
Și-n Eștaol când au sosit –
Cei cinci bărbați, s-au adunat
Daniții și i-au întrebat:
„Dar ce vești, oare, ne-ați adus?”
9Cei cinci bărbați, atunci, au spus:
„Haideți să ne suim, îndată,
În țara ‘ceea minunată!
Acum, de ce vă-mpotriviți?
Hai – nu fiți leneși – și porniți,
La luptă, să o biruim
Și-n urmă să o stăpânim!
10În țară, când o să intrați,
Aveți peste-un popor să dați,
Care trăiește fără teamă.
Dar Dumnezeu – de bună seamă –
Țara aceea, va avea,
Nouă, acuma, să ne-o dea,
În stăpânire. Să plecăm,
Îndată, și să ne-așezăm
Acolo, căci de toate sânt:
Tot ce se află, pe pământ.”
11Daniți-atunci au adunat
Oameni, pe cari i-au înarmat,
Și care-au fost la șase sute.
După ce toate-au fost făcute,
Din Eștaol și Țorea-apoi,
Ieșiră gata de război.
12La Chiriat-Iearim, s-au dus
Și-acolo, tabăra, și-au pus,
Pe un pământ sortit să fie
Pentru-a lui Iuda seminție.
Locul acela s-a numit
„Mahone-Dan”, cari tălmăcit,
E „Tabăra lui Dan”. Apoi,
13Trecură gata de război,
În al lui Efraim ținut
Și un popas ei au făcut,
Chiar lângă casa cea pe care,
Mica, în acel loc, o are.
14Cei cinci bărbați, ce-au iscodit
În țara Lais, au vorbit:
„În astă casă, vrem să știți
Că terafimi o să găsiți;
Mai este și un chip cioplit,
Un chip turnat și – negreșit –
Este și un efod țesut.
Vedeți dar, ce e de făcut.”
15Oameni-aceia s-au grăbit
Să-l întâlnească pe Levit.
La Mica, tânărul ședea,
Unde, ca preot, el slujea.
Când pe Levit, ei l-au aflat,
De sănătate i-au urat.
16Cei șase sute de bărbați,
La porți se-aflară așezați,
17Iar cei care au iscodit
Țara, spre casă, au pornit.
Apoi, din casă, au luat
Chipul cioplit, chipul turnat,
Cu terafimii – negreșit –
Și cu efodul la sfârșit.
În ăst timp, preotul ședea
În fața porții și vorbea
Cu oamenii cei înarmați.
18Când au intrat cei cinci bărbați
În casă, și când au luat
Chipul cioplit, chipul turnat,
Cu terafimii – negreșit –
Și cu efodul la sfârșit,
Preotu-ndată i-a-ntrebat:
„Ce faceți?” Ei au cuvântat:
19„Să taci din gură, iar apoi,
Mai bine ai veni cu noi
Și ai să fii – de-acun ‘nainte –
Preot al nostru și părinte!
Dorești ca preot să îi fii
Doar unui om? Mai bine vii
Să stai alăturea de noi,
Căci preot ai să fii apoi,
Pentru un neam, în Israel.”
20Omul s-a bucurat în el,
Și-apoi, îndată, a luat
Efodul, chipul cel turnat –
Cu terafimii, negreșit –
Precum și chipul cel cioplit.
21El s-a unit cu-acel popor
Și-apoi, plecat-a ceata lor,
Din nou la drum. Primii mergeau
Copiii care însoțeau
Carele unde s-a aflat
Întreg avutul adunat;
Carele fost-au însoțite
Și de cirezile de vite.
22După ce s-au îndepărtat
De casa-n cari Mica a stat,
Vecinii, care i-a avut
Mica, s-au strâns, căci i-au văzut,
Și-n mare grabă au pornit
Cu toții, de i-au urmărit.
23Atunci când s-au apropiat
De ai lui Dan fii, au strigat
În urma lor. Ei s-au oprit
Și către Mica, au vorbit:
„De ce strigi? Ce vrei de la noi,
Și cei cu astă gloată-apoi?”
24El a strigat, iarăși, la ei:
„Iată că dumnezeii mei –
Pe care eu mi i-am făcut –
Mi i-ați luat și am văzut
Că și pe preot l-ați luat,
După ce casa mi-ați prădat.
În urmă, ați pornit la drum.
Ce-mi mai rămâne mie-acum?
Deci încă voi mai cutezați
Ca să veniți să mă-ntrebați
„Ce ai?” Dar cum ați îndrăznit?”
25Fiii lui Dan au glăsuit:
„O vorbă să nu auzim,
Căci altfel, o să năvălim
Asupra voastră! Să știi bine,
Că te vom pierde și pe tine,
Și pe toți cei din casa ta,
Dacă-mpotrivă-ne vei sta.”
26Fiii lui Dan s-au dus apoi,
Făr’ să privească înapoi.
Când a văzut că nu le pasă
De ceata lui, Mica, spre acasă,
S-a-ntors, căci a-nțeles astfel,
Căci ei, mai tari sunt, decât el.
Cucerirea cetății Lais
27Fiii lui Dan au ridicat
Ceea ce Mica a lucrat,
Au luat preotul pe care,
În slujba sa, Mica îl are
Și în Lais au năvălit,
Peste poporul liniștit
Cari în cetate s-a aflat.
Nimeni, cu viață, n-a scăpat.
Prin ascuțișul sabiei,
Cetatea și oamenii ei
Au fost trecuți și ars în foc
A fost, în urmă, acel loc.
28Nimeni, atunci, nu a venit,
Cetatea s-o fi izbăvit,
Căci cei ce în Sidon erau,
La depărtare se aflau.
Cei ce-n cetate au șezut,
Cu nimenea nu au avut
Vreo legătură, ci erau
Singuri și-n pace viețuiau.
Cetatea se-nălța în vale,
Iar de urmezi a văii cale,
Se vede Bet-Rehobu-n zare,
La o distanță foarte mare.
Fiii lui Dan au ridicat
Cetatea iar; s-au așezat
Apoi, în ea, de-au locuit,
29Și „Dan”, drept nume, i-au găsit,
Căci i-au dat numele pe care,
Tatăl Daniților îl are.
Dar mai ‘nainte – negreșit –
Cetatea, Lais, s-a numit.
30Chipul cioplit ce l-au luat,
Acolo și l-au înălțat,
Iar Ionatan – acela care,
Drept tată, pe Gherșom, îl are,
Cel care-i al lui Moise fiu –
Preot le-a fost, până târziu,
Daniților. În acest fel,
La preoție – după el –
Feciorii săi s-au ridicat.
Preoți, peste Daniți, au stat,
Până când țara-a fost supusă
Și în robie a fost dusă.
31Astfel, Daniții au avut
Chipul cioplit ce-a fost făcut
De către Mica, tot mereu,
Atunci când a lui Dumnezeu
Casă – așa precum se știe –
La Silo, s-a brodit să fie.
Selectat acum:
Judecătorii 18: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca