Judecătorii 19
19
Răutatea oamenilor din Ghibea din Beniamin
1Pe vremea când nu s-a aflat,
În Israel, vreun împărat,
Trăia un om, de neam Levit.
Omul acel a locuit
În muntele pe care-l știm
Că este al lui Efraim.
O țiitoare, el avea;
Din Betleem fusese ea.
2Dar țiitoarea s-a vădit
Necredincioasă, și-a fugit
În Betleem, la al ei tată.
În Iuda, fost-a așezată
Cetatea Betleemului.
Acolo, țiitoarea lui
Un oarecare timp a stat,
Cari patru luni a numărat.
3Bărbatul ei s-a dus apoi,
Să o aducă înapoi.
El, doi măgari, a înșeuat,
Și-a luat sluga și-a plecat.
Când tatăl fetei l-a zărit,
Cu bucurie l-a primit
4Și-apoi, trei zile l-a ținut,
De au mâncat și au băut.
5A patra zi, când s-a trezit,
De drum, Levitul s-a gătit,
Dar socrul său a cuvântat:
„Vrei ca să pleci, dar n-ai mâncat.
Puțină pâine, dacă vrei
Ca să prinzi inimă, să iei
‘Nainte de-a pleca la drum.
Rămâi dar, să mănânci acum.”
6Apoi, la masă au șezut,
De au mâncat și au băut.
Socrul a stăruit apoi:
„La noapte, să rămâi la noi
Și plină, inima să-ți fie,
În acest fel, de veselie.
7Bărbatul însă-ar fi plecat,
Dar socrul l-a înduplecat,
Încât rămase-n casa lui.
8La răsăritul soarelui –
A cincea zi – omul, grăbit,
De drum, din nou, s-a pregătit.
Dar socrul său a cuvântat:
„Vrei ca să pleci, dar n-ai mâncat.
Rămâi, te rog, puțin, cu noi,
Ca să prinzi inimă apoi.
E mare zăpușeală-afară:
Mai stai și ai să pleci spre seară.”
Apoi, la masă au șezut,
De au mâncat și au băut.
9Levitu-n urmă s-a sculat,
Fiind de sluga lui urmat,
Precum și de-a sa țiitroare.
Când a fost gata de plecare,
Socrul său, iar, a stăruit:
„Iată că ziua s-a sfârșit
Și înserarea-acum se lasă.
Mai stai puțin, la mine-acasă.
La noapte, ai să dormi la noi
Și vei pleca în zoiri apoi,
Ca plină inima să-ți fie –
În acest fel – de veselie.”
10Bărbatul nu s-a învoit
Să mai rămână, și-a pornit,
Cu toți ai săi, la drum, de-ndat’.
Afară însă, s-a-nserat,
Iar el era cu ceata lui,
La marginea Iebusului.
Cetatea Iebus – precum știm –
Se cheamă – azi – Ierusalim.
11Sluga, atunci, a glăsuit:
„Iată că seara a sosit.
Haidem la Iebusiți să stăm
Și printre ei, să înnoptăm.”
12Stăpânul i-a răspuns apoi:
„N-avem îngăduință noi,
Ca să intrăm într-o cetate
Care-i străină. Nu se poate
Să poposim în locu-acel,
Căci noi suntem din Israel.
Mai bine, hai să ne grăbim,
Și către Ghibea, să pornim.”
13El i-a mai zis slugii, apoi:
„Spre Ghibea sau spre Rama, noi
Va trebui să ne-ndreptăm,
Ca să putem să înnoptăm.
14Ei, mai departe-apoi, s-au dus,
Și-atunci când soarele-a apus,
De Ghibea s-au apropiat,
Cetatea care s-a aflat
În Beniamin. Acolo-au vrut,
15Ca noaptea să-și fi petrecut.
Levitu-n Ghibea a intrat
Și în piață-apoi a stat,
Dar nimenea nu s-a găsit
Să le dea loc de găzduit.
Nimeni nu i-a chemat la masă
Și-apoi, să doarmă, în vreo casă.
16Tocmai atuncea se-ntorcea
Un om cari, de la câmp, venea.
Din Efraim, omul sosise
Și pentru-o vreme locuise
La Ghibea, printre cei ce sânt
Pe al lui Beniamin pământ.
17Pe călător, el l-a văzut
Că în piață a șezut
Și-atuncea s-a apropiat
De el, sfios, și l-a-ntrebat:
„Spune-mi, te rog, de unde vii
Și unde mergi?” „De vrei să știi,
18Tocmai din Betleem venim
Și mergem către Efraim” –
Zise Levitul, de îndat’.
„Seara, pe drum, ne-a apucat
Și văd că nimeni nu ne lasă
Să trecem noaptea, în vreo casă.
Mâine în zori, când ne trezim,
Spre casa Domnului pornim.
19Nutreț și paie-avem cu noi,
Pâine și vin avem apoi,
Încât cu toții vom putea –
Femeia, eu și sluga mea –
Ca să mâncăm împărătește.
Iată, nimic nu ne lipsește.”
20Omul a zis: „Îmi pare bine
Și pacea, vreau, a fi cu tine!
Orice nevoie vei avea,
O iau pe cheltuiala mea,
Numai să nu stai în piață
Pân’ se va face dimineață.”
21La casa lui, el i-a chemat
Și să-nnopteze, i-a lăsat.
Nutreț a dat măgarilor
Și apă călătorilor,
Ca să se spele pe picioare,
După o zi obositoare.
Apoi, la masă au șezut
Și au mâncat și au băut.
22La masă, erau toți, când iată,
Casa a fost înconjurată,
De niște oameni răi, stricați –
Fii ai lui Belial chemați.
În poarta casei, au bătut
Și-apoi, îndată, i-au cerut,
Stăpânului: „Ia seama bine!
Scoate-l pe cel ce e cu tine,
În uliță, să îl luăm,
Cu el, să ne împreunăm!”
23Stăpânul casei a ieșit,
În uliță, și le-a vorbit:
„Vă rog – dragi frați – să vă feriți,
Ca nu cumva să săvârșiți
Așa un rău! Vedeți prea bine,
Că omul a venit la mine.
El, oaspete, are să-mi fie.
Să nu faceți vreo mișelie!
24Mă ascultați dar: bunăoară,
O fată am, care-i fecioară,
Iar el o țiitoare are.
Vi le dau vouă, după care
Puteți ca să le necinstiți,
Dar nu cumva să făptuiți
Așa nelegiuire mare!”
25Ei nu-i dădură ascultare.
Omul – pe țiitoarea lui –
A dat-o-atunci, norodului
Care afară s-a aflat.
Tâlharii s-au împreunat,
Cu ea, întreaga noapte-apoi.
26Femeia s-a întors ‘napoi,
Abia în zori. Ea a venit
Și-apoi, pe prag, s-a prăbușit,
În fața casei unde-aflat
Era, atunci, al ei bărbat.
27În zori, bărbatul a ieșit
Afară, gata pregătit
Să își urmeze a sa cale,
Însă în fața ușii sale,
Era chiar țiitoarea lui,
Căzută-n fața pragului.
Când, la pământ, ea se întinse,
Pragul, în palme, îl cuprinse.
28Omul i-a zis: „Scoală acum,
Și haide să pornim, la drum!”
Nimic, femeia nu îi zise,
Pentru că ea, de fapt, murise.
Bărbatul ei a ridicat-o
Și pe măgar, a așezat-o.
În urmă, omul a pornit
29Spre casă, iar când a sosit,
Pe țiitoare a luat-o
Și cu cuțitul a tăiat-o
În doisprezece părți. Astfel,
El a trimis, în Israel –
În fiecare seminție –
Câte-o bucată, să se știe
Ce mârșăvie s-a făcut.
30Aceia care au văzut
Lucrul acest, au zis apoi:
„Nicicând, nu s-a-ntâmplat la noi,
Așa ceva. N-am auzit –
De când Egiptu-am părăsit –
În Israel ca să mai fie
Așa o mare mârșăvie!
Cu toți, aminte, să luați
Și acest fapt să-l cercetați.
Să mergem să ne sfătuim
Și-o judecată să rostim!”
Selectat acum:
Judecătorii 19: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Judecătorii 19
19
Răutatea oamenilor din Ghibea din Beniamin
1Pe vremea când nu s-a aflat,
În Israel, vreun împărat,
Trăia un om, de neam Levit.
Omul acel a locuit
În muntele pe care-l știm
Că este al lui Efraim.
O țiitoare, el avea;
Din Betleem fusese ea.
2Dar țiitoarea s-a vădit
Necredincioasă, și-a fugit
În Betleem, la al ei tată.
În Iuda, fost-a așezată
Cetatea Betleemului.
Acolo, țiitoarea lui
Un oarecare timp a stat,
Cari patru luni a numărat.
3Bărbatul ei s-a dus apoi,
Să o aducă înapoi.
El, doi măgari, a înșeuat,
Și-a luat sluga și-a plecat.
Când tatăl fetei l-a zărit,
Cu bucurie l-a primit
4Și-apoi, trei zile l-a ținut,
De au mâncat și au băut.
5A patra zi, când s-a trezit,
De drum, Levitul s-a gătit,
Dar socrul său a cuvântat:
„Vrei ca să pleci, dar n-ai mâncat.
Puțină pâine, dacă vrei
Ca să prinzi inimă, să iei
‘Nainte de-a pleca la drum.
Rămâi dar, să mănânci acum.”
6Apoi, la masă au șezut,
De au mâncat și au băut.
Socrul a stăruit apoi:
„La noapte, să rămâi la noi
Și plină, inima să-ți fie,
În acest fel, de veselie.
7Bărbatul însă-ar fi plecat,
Dar socrul l-a înduplecat,
Încât rămase-n casa lui.
8La răsăritul soarelui –
A cincea zi – omul, grăbit,
De drum, din nou, s-a pregătit.
Dar socrul său a cuvântat:
„Vrei ca să pleci, dar n-ai mâncat.
Rămâi, te rog, puțin, cu noi,
Ca să prinzi inimă apoi.
E mare zăpușeală-afară:
Mai stai și ai să pleci spre seară.”
Apoi, la masă au șezut,
De au mâncat și au băut.
9Levitu-n urmă s-a sculat,
Fiind de sluga lui urmat,
Precum și de-a sa țiitroare.
Când a fost gata de plecare,
Socrul său, iar, a stăruit:
„Iată că ziua s-a sfârșit
Și înserarea-acum se lasă.
Mai stai puțin, la mine-acasă.
La noapte, ai să dormi la noi
Și vei pleca în zoiri apoi,
Ca plină inima să-ți fie –
În acest fel – de veselie.”
10Bărbatul nu s-a învoit
Să mai rămână, și-a pornit,
Cu toți ai săi, la drum, de-ndat’.
Afară însă, s-a-nserat,
Iar el era cu ceata lui,
La marginea Iebusului.
Cetatea Iebus – precum știm –
Se cheamă – azi – Ierusalim.
11Sluga, atunci, a glăsuit:
„Iată că seara a sosit.
Haidem la Iebusiți să stăm
Și printre ei, să înnoptăm.”
12Stăpânul i-a răspuns apoi:
„N-avem îngăduință noi,
Ca să intrăm într-o cetate
Care-i străină. Nu se poate
Să poposim în locu-acel,
Căci noi suntem din Israel.
Mai bine, hai să ne grăbim,
Și către Ghibea, să pornim.”
13El i-a mai zis slugii, apoi:
„Spre Ghibea sau spre Rama, noi
Va trebui să ne-ndreptăm,
Ca să putem să înnoptăm.
14Ei, mai departe-apoi, s-au dus,
Și-atunci când soarele-a apus,
De Ghibea s-au apropiat,
Cetatea care s-a aflat
În Beniamin. Acolo-au vrut,
15Ca noaptea să-și fi petrecut.
Levitu-n Ghibea a intrat
Și în piață-apoi a stat,
Dar nimenea nu s-a găsit
Să le dea loc de găzduit.
Nimeni nu i-a chemat la masă
Și-apoi, să doarmă, în vreo casă.
16Tocmai atuncea se-ntorcea
Un om cari, de la câmp, venea.
Din Efraim, omul sosise
Și pentru-o vreme locuise
La Ghibea, printre cei ce sânt
Pe al lui Beniamin pământ.
17Pe călător, el l-a văzut
Că în piață a șezut
Și-atuncea s-a apropiat
De el, sfios, și l-a-ntrebat:
„Spune-mi, te rog, de unde vii
Și unde mergi?” „De vrei să știi,
18Tocmai din Betleem venim
Și mergem către Efraim” –
Zise Levitul, de îndat’.
„Seara, pe drum, ne-a apucat
Și văd că nimeni nu ne lasă
Să trecem noaptea, în vreo casă.
Mâine în zori, când ne trezim,
Spre casa Domnului pornim.
19Nutreț și paie-avem cu noi,
Pâine și vin avem apoi,
Încât cu toții vom putea –
Femeia, eu și sluga mea –
Ca să mâncăm împărătește.
Iată, nimic nu ne lipsește.”
20Omul a zis: „Îmi pare bine
Și pacea, vreau, a fi cu tine!
Orice nevoie vei avea,
O iau pe cheltuiala mea,
Numai să nu stai în piață
Pân’ se va face dimineață.”
21La casa lui, el i-a chemat
Și să-nnopteze, i-a lăsat.
Nutreț a dat măgarilor
Și apă călătorilor,
Ca să se spele pe picioare,
După o zi obositoare.
Apoi, la masă au șezut
Și au mâncat și au băut.
22La masă, erau toți, când iată,
Casa a fost înconjurată,
De niște oameni răi, stricați –
Fii ai lui Belial chemați.
În poarta casei, au bătut
Și-apoi, îndată, i-au cerut,
Stăpânului: „Ia seama bine!
Scoate-l pe cel ce e cu tine,
În uliță, să îl luăm,
Cu el, să ne împreunăm!”
23Stăpânul casei a ieșit,
În uliță, și le-a vorbit:
„Vă rog – dragi frați – să vă feriți,
Ca nu cumva să săvârșiți
Așa un rău! Vedeți prea bine,
Că omul a venit la mine.
El, oaspete, are să-mi fie.
Să nu faceți vreo mișelie!
24Mă ascultați dar: bunăoară,
O fată am, care-i fecioară,
Iar el o țiitoare are.
Vi le dau vouă, după care
Puteți ca să le necinstiți,
Dar nu cumva să făptuiți
Așa nelegiuire mare!”
25Ei nu-i dădură ascultare.
Omul – pe țiitoarea lui –
A dat-o-atunci, norodului
Care afară s-a aflat.
Tâlharii s-au împreunat,
Cu ea, întreaga noapte-apoi.
26Femeia s-a întors ‘napoi,
Abia în zori. Ea a venit
Și-apoi, pe prag, s-a prăbușit,
În fața casei unde-aflat
Era, atunci, al ei bărbat.
27În zori, bărbatul a ieșit
Afară, gata pregătit
Să își urmeze a sa cale,
Însă în fața ușii sale,
Era chiar țiitoarea lui,
Căzută-n fața pragului.
Când, la pământ, ea se întinse,
Pragul, în palme, îl cuprinse.
28Omul i-a zis: „Scoală acum,
Și haide să pornim, la drum!”
Nimic, femeia nu îi zise,
Pentru că ea, de fapt, murise.
Bărbatul ei a ridicat-o
Și pe măgar, a așezat-o.
În urmă, omul a pornit
29Spre casă, iar când a sosit,
Pe țiitoare a luat-o
Și cu cuțitul a tăiat-o
În doisprezece părți. Astfel,
El a trimis, în Israel –
În fiecare seminție –
Câte-o bucată, să se știe
Ce mârșăvie s-a făcut.
30Aceia care au văzut
Lucrul acest, au zis apoi:
„Nicicând, nu s-a-ntâmplat la noi,
Așa ceva. N-am auzit –
De când Egiptu-am părăsit –
În Israel ca să mai fie
Așa o mare mârșăvie!
Cu toți, aminte, să luați
Și acest fapt să-l cercetați.
Să mergem să ne sfătuim
Și-o judecată să rostim!”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca