Judecătorii 20
20
Poporul la Mițpa
1Atuncea, toți fiii pe care
Neamul lui Israel îi are –
De la Beer-Șeba începând
Și de la Dan, și ajungând
În țara Galaadului –
Ieșiră-n fața Domnului,
La Mițpa, ca să țină sfat.
2Mai marii, toți, s-au adunat –
Căci trebuit-au ca să vie,
Din fiecare seminție –
La Mițpa-n număr foarte mare.
Fost-au prezenți la adunare,
Atuncea, patru sute mii
Dintre-ai lui Israel copii,
Cari, sabie, erau în stare,
Să mânuiască fiecare.
3Fiii lui Beniamin aflară
Că ai lor frați ieșiră-afară
Și că, la Mițpa, au șezut.
Către-al lui Beniamin ținut,
Israeliții au trimis,
Îndată, soli care au zis:
„Dorim ca să ne dați de știre
Despre acea nelegiuire,
Care, la voi, s-a petrecut
Așa ceva, cum de-ați făcut?”
4Soțul femeii ce-a pierit,
S-a ridicat și a vorbit:
„Eu și cu țiitoarea mea,
Am poposit la Ghibea. Ea
E o cetate însemnată
Ce este-n Beniamin aflată.
Acolo-am vrut să ne oprim
Ca, peste noapte, să dormim.
5Dar cei din Ghibea s-au sculat
În contră-mi, și-au înconjurat
Casa în care ne aflam,
În care găzduiți eram.
Aveau de gând să ne omoare;
Au siluit pe țiitoare
Până când ea, într-un sfârșit –
Târziu, spre ziuă – a murit.
6Eu, țiitoarea, mi-am luat-o
Și în bucăți dar, am tăiat-o,
Pe care le-am trimis astfel,
La întreg neamul Israel,
Căci am dorit ca să se știe
Că s-a făcut o mișelie.
7Iată-vă, toți v-ați adunat
Aicea, și m-ați ascultat.
Tot ce s-a petrecut, voi știți.
Vă rog dar, să vă sfătuiți
Și să îmi spuneți mai apoi,
Ce hotărâri, luat-ați voi.”
8Întreg poporul s-a sculat,
Ca și un singur om, de-ndat’,
Și-a zis: „Nici unul dintre noi
Nu se va-ntoarce înapoi –
La cortul său – să fii pe pace!
9Iată acuma, ce-i vom face
Cetății Ghibea: vom pleca
Și-n urmă o vom ataca –
Precum la sorți o să ieșim –
Și astfel, o s-o pedepsim.
10Luați vor trebui să fie,
Din fiecare seminție,
Tot zece oameni – dintre noi –
Dintre o sută, iar apoi
Luați vor trebui să fie
Tot câte-o sută dintr-o mie,
Și-o mie-apoi din zece mii,
Dintre ai lui Israel fii.
Ei trebuie ca să se ducă,
Să caute și să aducă
Merinde pentru-al nost’ popor.
În urmă, la-ntoarcerea lor,
La Ghibea o să mergem noi –
În Beniamin – să-i dăm apoi,
Pedeapsa cea mai potrivită
Cu mișelia săvârșită.”
11Bărbații toți, din Israel,
Unitu-s-au în acest fel,
Contra cetății Ghibea. Ei,
12Către toți oamenii acei
Din Beniamin, soli au trimis,
Prin cari, în acest fel, au zis:
„Ce e cu mișelia care
S-a săvârșit printre voi, oare?
13Acum, pe oamenii stricați,
Degrabă voi să îi luați,
Să-i scoateți din cetate-afară,
Pentru că trebuie să piară!
Vom curăța, în acest fel,
Răul aflat în Israel!”
Dar oamenii acei pe care
Neamul lui Beniamin îi are,
N-au vrut s-asculte-n nici un fel,
De frații lor, din Israel.
14Toți Beniamiții au venit
La Ghibea, și s-au pregătit
Ca să se lupte cu-ai lor frați
Cari sunt, în Israel, aflați.
15La douăzeci și șase mii
Sunt ai lui Beniamin copii,
Care, la Ghibea, au venit,
Fără să fie socotit
În rândul lor, bărbații care,
Locuitori, cetatea-i are.
Cei care-n Ghibea locuiau –
Și buni de luptă se vădeau –
Sunt șapte sute. Printre ei –
16Printre toți oamenii acei
Care la Ghibea au venit –
Tot șapte sute s-au găsit,
Care nu-și foloseau apoi,
Mâna lor dreaptă, la război.
Cu praștia, ei aruncau
O piatră, încât reușeau,
Un fir de păr, să îl ochească
Și fără greș să-l nimerească.
17S-au numărat bărbații care
Neamul Israelit îi are –
Fără să fie socotiți
Cei care fost-au Beniamiți –
Și patru sute mii, apoi,
S-au găsit buni pentru război,
În tot poporul Israel.
18Au mers, în urmă, la Betel,
Și-n fața Domnului au stat –
Acolo – și L-au întrebat:
„Cine să plece, dintre noi,
Ca să înceapă ăst război,
Cu Beniamin?” Domnul a spus:
„Iată că Iuda va fi pus
Să meargă, primul, dintre voi,
Ca să pornească ăst război.”
Seminția lui Beniamin este aproape nimicită
19Israeliții s-au sculat
Și, către Ghibea, au plecat.
20În linie s-au pus apoi,
Gata a fi, pentru război,
Cu cei ce-n Ghibea s-au găsit.
21Dar Beniamiții au ieșit
Din Ghibea și i-au atacat.
Jos, la pământ, ei au culcat –
Dintre ai lui Israel fii –
Cam douăzeci și două mii.
22Fiii lui Israel, apoi,
S-au pregătit iar, de război.
Cu toții s-au îmbărbătat
Și-n linie s-au așezat,
Să-nceapă altă bătălie,
Când zorile aveau să vie.
23În fața Domnului au stat
Și-au plâns, până s-a înserat.
Apoi, cu Domnul au vorbit
Și-L întrebară, la sfârșit:
„Mai trebuie să ducem noi,
Cu Beniamin, acest război?”
Domnul a zis, poporului:
„Suiți-vă-mpotriva lui.”
24Israeliții au plecat
Și-a doua zi iar s-au luptat,
Cu Beniamiții, negreșit.
25Aceștia-n față le-au ieșit,
Din Ghibea, și i-au atacat.
Jos, la pământ, ei au culcat,
Atuncea, optsprezece mii
Dintre-ai lui Israel copii.
26Apoi, întregul Israel
A mers, la Domnul, la Betel.
Au plâns acolo, au postit,
Și-arderi de tot I-au dăruit –
De mulțumire – Domnului.
27Chivotul legământului,
În locu-acela, se găsea.
În fața Domnului ședea
28Fineas, fiul lui Eleazar
Și-al lui Aron. Atuncea dar,
În fața Domnului a stat
Poporul și L-a întrebat:
„Să ne mai ducem la război,
Sau să ne-ntoarcem înapoi?”
Domnul a zis: „Când zorii vin,
Să-l atacați pe Beniamin,
Pentru că iată, mâine, vreau,
În mâna voastră, să îl dau.”
29Israeliții au plecat
Și-apoi pândari au așezat,
În jurul Ghibei, de îndată.
30A treia zi, încă o dată,
Pe Beniamin l-au atacat.
În linie s-au așezat,
Fiind – de luptă – pregătiți.
31Atunci, ceata de Beniamiți,
Spre Israel, s-a repezit,
Însă poporul a fugit,
Și-n felu-acesta – pas cu pas –
Tot mai departe i-au atras
De porțile cetății lor.
Din al lui Israel popor,
Aproape treizeci de bărbați
Căzură-atuncea secerați
De sabia lui Beniamin,
Pe drumurile care vin
De către Ghibea și Betel.
32Atunci când, după Israel,
Fiii lui Beniamin fugeau,
În felu-acesta își ziceau:
„Să-i prindem, să se-nvețe minte,
Să-i batem iar, ca mai ‘nainte!”
Israeliții se-ndemnau
Unii pe alții, când fugeau:
„Spre drumul mare, să-ncercăm
Să-i tragem, să-i îndepărtăm
De-a lor cetate-n acest fel!”
33Oștirile lui Israel,
Locul, atunci, și-au părăsit
Și-n linie s-au rânduit –
În urmă – lângă Bal-Tamar,
Gata să-nceapă lupta, iar.
Pândarii care s-au găsit
La Marea-Ghibea, au ieșit
De prin ascunzătoarea lor
Și spre a Beniamiților
Cetate, ei au năvălit.
34În fața Ghibei au venit
Atuncea, cam vreo zece mii
Dintre-ai lui Israel copii.
Aprigă, lupta s-a vădit,
Dar nimenea n-a bănuit
Ce mare va avea să fie
Prăpădul ce urma să vie,
Pe Beniamiți să îi lovească,
Gata fiind să-i nimicească.
35Pe Beniamin, în acest fel,
În mâinile lui Israel,
Domnul l-a dat. Din ai săi fii,
La douăzeci și cinci de mii
Și-o sută, fost-a socotit
Numărul celor ce-au pierit.
36Fiii lui Beniamin credeau
Cum că, din nou, înfrânți erau
Israeliții – negreșit –
Căci i-au văzut cum au fugit,
Din fața lor. Nu bănuiau
Că, loc, prin fuga lor, făceau
Celor care la pândă-au stat.
37Pândari-atunci s-au aruncat
Peste cetatea Ghibea. Ei,
Prin ascuțișul sabiei,
Trecură toată-a ei suflare,
Fără s-arate vreo cruțare.
38Israeliți-au stabilit
Un semn, cu cei care-au pândit.
Pândarii, dacă reușeau
Să ia cetatea, trebuiau
Semn ca să dea, printr-un fum gros.
Israeliții, ne-ndoios –
Ce s-a-ntâmplat – ar fi văzut,
Știind apoi ce-au de făcut.
39Treizeci de oameni, a ucis
Ceata lui Beniamin și-a zis:
„Iată-i, din nou, au fost bătuți
Și de rușine-au fost făcuți!”
40Israeliții s-u oprit
Din fuga lor, căci au zărit
Fumul cel gros – semnul ales –
Și-atuncea ei au înțeles
Că Ghibea este-n mâna lor,
Adică a pândarilor.
În luptă, ei s-au repezit,
Iar Beniamiții au privit –
Plini de mirare – înapoi,
Și astfel au văzut apoi,
Flăcări și fum – amestecate –
Urcând spre ceruri, din cetate.
41Israeliții s-au oprit
Și s-au întors. Când i-au zărit,
Toți Beniamiții s-au speriat
Căci înțeleseră de-ndat’
Că un prăpăd, nespus de mare,
Îi va lovi pe fiecare.
42Atunci, fugit-a ceata lor,
De al lui Israel popor,
Către pustiu, căci se gândeau
Că în pustie doar, puteau
Să scape de urmăritori.
Dar oastea de năvălitori,
Pe a lor urmă, s-a luat
Și la pământ, jos, i-au culcat,
I-au alergat și-au fost împinși
Până au fost, la mijloc, prinși.
43Toți Beniamiți-au fost goniți,
Bătuți – în urmă – și zdrobiți,
Când încercau să își găsească
Un loc, unde să se-odihnească.
Bătuți au fost, pe drumul care
Cetatea Ghibea-n față-l are
Și merge către răsărit.
44Numărul celor ce-au pierit
A fost de optsprezece mii
Dintre-ai lui Beniamin copii.
45Din cei cari mers-au în pustie,
Uciși ajuns-au ca să fie –
La stânca lui Rimon – cinci mii;
Au mai ucis alți două mii,
La Ghideom, unde-au fugit
Atuncea când i-au urmărit.
46Iată întreg numărul lor –
Adică cel al morților:
Sunt douăzeci și cinci de mii
Dintre-ai lui Beniamin copii,
Și toți erau dintre cei care,
Să poarte arme, sunt în stare.
47Dintre acei care fugiră
Către pustiu, uni-și găsiră
Un adăpost unde-au scăpat
Și – patru luni – ascunși, au stat.
Cam șapte sute de bărbați
Ajuns-au – în pustiu – scăpați,
Iar locul lor, de adăpost,
Chiar stânca lui Rimon a fost.
48Israeliții, înapoi,
Se-ntoarseră, trecând apoi,
Prin ascuțișul sabiei –
În Ghibea – tot poporul ei
De Beniamiți, ne-ntârziat.
Nici dobitoace n-au cruțat.
Foc au mai pus, cetăților
Din Beniamin – în calea lor –
Și n-au cruțat pe nimenea
Care din Beniamin venea.
Selectat acum:
Judecătorii 20: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Judecătorii 20
20
Poporul la Mițpa
1Atuncea, toți fiii pe care
Neamul lui Israel îi are –
De la Beer-Șeba începând
Și de la Dan, și ajungând
În țara Galaadului –
Ieșiră-n fața Domnului,
La Mițpa, ca să țină sfat.
2Mai marii, toți, s-au adunat –
Căci trebuit-au ca să vie,
Din fiecare seminție –
La Mițpa-n număr foarte mare.
Fost-au prezenți la adunare,
Atuncea, patru sute mii
Dintre-ai lui Israel copii,
Cari, sabie, erau în stare,
Să mânuiască fiecare.
3Fiii lui Beniamin aflară
Că ai lor frați ieșiră-afară
Și că, la Mițpa, au șezut.
Către-al lui Beniamin ținut,
Israeliții au trimis,
Îndată, soli care au zis:
„Dorim ca să ne dați de știre
Despre acea nelegiuire,
Care, la voi, s-a petrecut
Așa ceva, cum de-ați făcut?”
4Soțul femeii ce-a pierit,
S-a ridicat și a vorbit:
„Eu și cu țiitoarea mea,
Am poposit la Ghibea. Ea
E o cetate însemnată
Ce este-n Beniamin aflată.
Acolo-am vrut să ne oprim
Ca, peste noapte, să dormim.
5Dar cei din Ghibea s-au sculat
În contră-mi, și-au înconjurat
Casa în care ne aflam,
În care găzduiți eram.
Aveau de gând să ne omoare;
Au siluit pe țiitoare
Până când ea, într-un sfârșit –
Târziu, spre ziuă – a murit.
6Eu, țiitoarea, mi-am luat-o
Și în bucăți dar, am tăiat-o,
Pe care le-am trimis astfel,
La întreg neamul Israel,
Căci am dorit ca să se știe
Că s-a făcut o mișelie.
7Iată-vă, toți v-ați adunat
Aicea, și m-ați ascultat.
Tot ce s-a petrecut, voi știți.
Vă rog dar, să vă sfătuiți
Și să îmi spuneți mai apoi,
Ce hotărâri, luat-ați voi.”
8Întreg poporul s-a sculat,
Ca și un singur om, de-ndat’,
Și-a zis: „Nici unul dintre noi
Nu se va-ntoarce înapoi –
La cortul său – să fii pe pace!
9Iată acuma, ce-i vom face
Cetății Ghibea: vom pleca
Și-n urmă o vom ataca –
Precum la sorți o să ieșim –
Și astfel, o s-o pedepsim.
10Luați vor trebui să fie,
Din fiecare seminție,
Tot zece oameni – dintre noi –
Dintre o sută, iar apoi
Luați vor trebui să fie
Tot câte-o sută dintr-o mie,
Și-o mie-apoi din zece mii,
Dintre ai lui Israel fii.
Ei trebuie ca să se ducă,
Să caute și să aducă
Merinde pentru-al nost’ popor.
În urmă, la-ntoarcerea lor,
La Ghibea o să mergem noi –
În Beniamin – să-i dăm apoi,
Pedeapsa cea mai potrivită
Cu mișelia săvârșită.”
11Bărbații toți, din Israel,
Unitu-s-au în acest fel,
Contra cetății Ghibea. Ei,
12Către toți oamenii acei
Din Beniamin, soli au trimis,
Prin cari, în acest fel, au zis:
„Ce e cu mișelia care
S-a săvârșit printre voi, oare?
13Acum, pe oamenii stricați,
Degrabă voi să îi luați,
Să-i scoateți din cetate-afară,
Pentru că trebuie să piară!
Vom curăța, în acest fel,
Răul aflat în Israel!”
Dar oamenii acei pe care
Neamul lui Beniamin îi are,
N-au vrut s-asculte-n nici un fel,
De frații lor, din Israel.
14Toți Beniamiții au venit
La Ghibea, și s-au pregătit
Ca să se lupte cu-ai lor frați
Cari sunt, în Israel, aflați.
15La douăzeci și șase mii
Sunt ai lui Beniamin copii,
Care, la Ghibea, au venit,
Fără să fie socotit
În rândul lor, bărbații care,
Locuitori, cetatea-i are.
Cei care-n Ghibea locuiau –
Și buni de luptă se vădeau –
Sunt șapte sute. Printre ei –
16Printre toți oamenii acei
Care la Ghibea au venit –
Tot șapte sute s-au găsit,
Care nu-și foloseau apoi,
Mâna lor dreaptă, la război.
Cu praștia, ei aruncau
O piatră, încât reușeau,
Un fir de păr, să îl ochească
Și fără greș să-l nimerească.
17S-au numărat bărbații care
Neamul Israelit îi are –
Fără să fie socotiți
Cei care fost-au Beniamiți –
Și patru sute mii, apoi,
S-au găsit buni pentru război,
În tot poporul Israel.
18Au mers, în urmă, la Betel,
Și-n fața Domnului au stat –
Acolo – și L-au întrebat:
„Cine să plece, dintre noi,
Ca să înceapă ăst război,
Cu Beniamin?” Domnul a spus:
„Iată că Iuda va fi pus
Să meargă, primul, dintre voi,
Ca să pornească ăst război.”
Seminția lui Beniamin este aproape nimicită
19Israeliții s-au sculat
Și, către Ghibea, au plecat.
20În linie s-au pus apoi,
Gata a fi, pentru război,
Cu cei ce-n Ghibea s-au găsit.
21Dar Beniamiții au ieșit
Din Ghibea și i-au atacat.
Jos, la pământ, ei au culcat –
Dintre ai lui Israel fii –
Cam douăzeci și două mii.
22Fiii lui Israel, apoi,
S-au pregătit iar, de război.
Cu toții s-au îmbărbătat
Și-n linie s-au așezat,
Să-nceapă altă bătălie,
Când zorile aveau să vie.
23În fața Domnului au stat
Și-au plâns, până s-a înserat.
Apoi, cu Domnul au vorbit
Și-L întrebară, la sfârșit:
„Mai trebuie să ducem noi,
Cu Beniamin, acest război?”
Domnul a zis, poporului:
„Suiți-vă-mpotriva lui.”
24Israeliții au plecat
Și-a doua zi iar s-au luptat,
Cu Beniamiții, negreșit.
25Aceștia-n față le-au ieșit,
Din Ghibea, și i-au atacat.
Jos, la pământ, ei au culcat,
Atuncea, optsprezece mii
Dintre-ai lui Israel copii.
26Apoi, întregul Israel
A mers, la Domnul, la Betel.
Au plâns acolo, au postit,
Și-arderi de tot I-au dăruit –
De mulțumire – Domnului.
27Chivotul legământului,
În locu-acela, se găsea.
În fața Domnului ședea
28Fineas, fiul lui Eleazar
Și-al lui Aron. Atuncea dar,
În fața Domnului a stat
Poporul și L-a întrebat:
„Să ne mai ducem la război,
Sau să ne-ntoarcem înapoi?”
Domnul a zis: „Când zorii vin,
Să-l atacați pe Beniamin,
Pentru că iată, mâine, vreau,
În mâna voastră, să îl dau.”
29Israeliții au plecat
Și-apoi pândari au așezat,
În jurul Ghibei, de îndată.
30A treia zi, încă o dată,
Pe Beniamin l-au atacat.
În linie s-au așezat,
Fiind – de luptă – pregătiți.
31Atunci, ceata de Beniamiți,
Spre Israel, s-a repezit,
Însă poporul a fugit,
Și-n felu-acesta – pas cu pas –
Tot mai departe i-au atras
De porțile cetății lor.
Din al lui Israel popor,
Aproape treizeci de bărbați
Căzură-atuncea secerați
De sabia lui Beniamin,
Pe drumurile care vin
De către Ghibea și Betel.
32Atunci când, după Israel,
Fiii lui Beniamin fugeau,
În felu-acesta își ziceau:
„Să-i prindem, să se-nvețe minte,
Să-i batem iar, ca mai ‘nainte!”
Israeliții se-ndemnau
Unii pe alții, când fugeau:
„Spre drumul mare, să-ncercăm
Să-i tragem, să-i îndepărtăm
De-a lor cetate-n acest fel!”
33Oștirile lui Israel,
Locul, atunci, și-au părăsit
Și-n linie s-au rânduit –
În urmă – lângă Bal-Tamar,
Gata să-nceapă lupta, iar.
Pândarii care s-au găsit
La Marea-Ghibea, au ieșit
De prin ascunzătoarea lor
Și spre a Beniamiților
Cetate, ei au năvălit.
34În fața Ghibei au venit
Atuncea, cam vreo zece mii
Dintre-ai lui Israel copii.
Aprigă, lupta s-a vădit,
Dar nimenea n-a bănuit
Ce mare va avea să fie
Prăpădul ce urma să vie,
Pe Beniamiți să îi lovească,
Gata fiind să-i nimicească.
35Pe Beniamin, în acest fel,
În mâinile lui Israel,
Domnul l-a dat. Din ai săi fii,
La douăzeci și cinci de mii
Și-o sută, fost-a socotit
Numărul celor ce-au pierit.
36Fiii lui Beniamin credeau
Cum că, din nou, înfrânți erau
Israeliții – negreșit –
Căci i-au văzut cum au fugit,
Din fața lor. Nu bănuiau
Că, loc, prin fuga lor, făceau
Celor care la pândă-au stat.
37Pândari-atunci s-au aruncat
Peste cetatea Ghibea. Ei,
Prin ascuțișul sabiei,
Trecură toată-a ei suflare,
Fără s-arate vreo cruțare.
38Israeliți-au stabilit
Un semn, cu cei care-au pândit.
Pândarii, dacă reușeau
Să ia cetatea, trebuiau
Semn ca să dea, printr-un fum gros.
Israeliții, ne-ndoios –
Ce s-a-ntâmplat – ar fi văzut,
Știind apoi ce-au de făcut.
39Treizeci de oameni, a ucis
Ceata lui Beniamin și-a zis:
„Iată-i, din nou, au fost bătuți
Și de rușine-au fost făcuți!”
40Israeliții s-u oprit
Din fuga lor, căci au zărit
Fumul cel gros – semnul ales –
Și-atuncea ei au înțeles
Că Ghibea este-n mâna lor,
Adică a pândarilor.
În luptă, ei s-au repezit,
Iar Beniamiții au privit –
Plini de mirare – înapoi,
Și astfel au văzut apoi,
Flăcări și fum – amestecate –
Urcând spre ceruri, din cetate.
41Israeliții s-au oprit
Și s-au întors. Când i-au zărit,
Toți Beniamiții s-au speriat
Căci înțeleseră de-ndat’
Că un prăpăd, nespus de mare,
Îi va lovi pe fiecare.
42Atunci, fugit-a ceata lor,
De al lui Israel popor,
Către pustiu, căci se gândeau
Că în pustie doar, puteau
Să scape de urmăritori.
Dar oastea de năvălitori,
Pe a lor urmă, s-a luat
Și la pământ, jos, i-au culcat,
I-au alergat și-au fost împinși
Până au fost, la mijloc, prinși.
43Toți Beniamiți-au fost goniți,
Bătuți – în urmă – și zdrobiți,
Când încercau să își găsească
Un loc, unde să se-odihnească.
Bătuți au fost, pe drumul care
Cetatea Ghibea-n față-l are
Și merge către răsărit.
44Numărul celor ce-au pierit
A fost de optsprezece mii
Dintre-ai lui Beniamin copii.
45Din cei cari mers-au în pustie,
Uciși ajuns-au ca să fie –
La stânca lui Rimon – cinci mii;
Au mai ucis alți două mii,
La Ghideom, unde-au fugit
Atuncea când i-au urmărit.
46Iată întreg numărul lor –
Adică cel al morților:
Sunt douăzeci și cinci de mii
Dintre-ai lui Beniamin copii,
Și toți erau dintre cei care,
Să poarte arme, sunt în stare.
47Dintre acei care fugiră
Către pustiu, uni-și găsiră
Un adăpost unde-au scăpat
Și – patru luni – ascunși, au stat.
Cam șapte sute de bărbați
Ajuns-au – în pustiu – scăpați,
Iar locul lor, de adăpost,
Chiar stânca lui Rimon a fost.
48Israeliții, înapoi,
Se-ntoarseră, trecând apoi,
Prin ascuțișul sabiei –
În Ghibea – tot poporul ei
De Beniamiți, ne-ntârziat.
Nici dobitoace n-au cruțat.
Foc au mai pus, cetăților
Din Beniamin – în calea lor –
Și n-au cruțat pe nimenea
Care din Beniamin venea.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca