Ieremia 23
23
Păstorii lui Israel
1„Vai de păstorii cei pe care
Sărmana Mea turmă îi are,
Pentru că ei Îmi risipesc
Turma și-apoi o nimicesc!”
2Iată ce-a zis Domnul, Acel
Ce-i Dumnezeu în Israel:
„Pentru că voi Mi-ați risipit
Turma și nu v-ați îngrijit,
Cu drag, de ale Mele oi,
Am să vă pedepsesc apoi,
Căci rele fapte-ați săvârșit.”
3„Eu Însumi Mă voi fi-ngrijit,
De rămășița cea pe care
Sărmana Mea turmă o are.
În țările în care voi
Mi-ați risipit bietele oi,
Voi merge să Mi le adun
Ca laolaltă să le pun.
Le voi aduce înapoi
Și pe pășunea lor, apoi,
Am să le-așez, să le-ngrijesc
Să crească și să le sporesc.
4Am să aleg alți păstori, noi,
Și îi voi pune peste oi.
Ei, turma Mea, au să o pască
Și ne-ncetat au s-o păzească,
Iar oilor – de bună seamă –
Atunci nu le va mai fi teamă.
Nici groază n-au să mai simțească
Și nici una n-o să lipsească.
5„Iată, vin zile” – Domnu-a zis –
„În care, precum am promis,
Odrasla cea neprihănită
Are să-i fie dăruită
Lui David. El va-mpărăți
În țară și va împărți
Dreptatea, căci în ce va spune,
Va arăta înțelepciune.
6Când vremea Lui are să vie,
Mântuit, Iuda, o să fie,
Iar Israelul va avea,
În locuință, liniștea.
Un Nume, El o să primească
Și astfel au să Îl numească
Toți oamenii din țara voastră,
„Domnul, Neprihănirea noastră!”
7„De-aceea Domnul a zis: „Iată,
Curând, o vreme se arată,
În care nu se va putea
Ca să mai spună nimenea
„Viu este Domnul! Viu e Cel
Care l-a scos pe Israel,
Din al Egiptului ținut
Și din rob, liber l-a făcut!”
8Atuncea se va spune-astfel:
„Viu este Domnul! Viu e Cel
Cari pe Israel l-a scăpat
Din țara-n care s-a aflat,
În miazănoapte – înrobit –
Și de pe unde izgonit
Fusese de-al său Dumnezeu!”
Căci iar, îl voi aduce Eu,
Pe al lui Israel popor
Și-am să-l așez în țara lor.”
9Iată cuvântul ce s-a spus
Și e pentru proroci adus:
„Inima-n piept mi s-a zdrobit
Și-un tremur, fără de sfârșit,
Mi-a cuprins oasele de-ndat’.
La fel sunt, ca și un om beat –
Ca și cel care-i amețit
De vinul ce l-a înghițit –
Din pricina cuvântului
Cel sfânt, din partea Domnului.
10De preacurvii, țara e plină,
Iar jurămintele-s pricină
Pentru-a ei jale necurmată.
Iată, câmpia e uscată.”
Alergătura lor țintește
Numai spre rău și se vădește
Că vitejia arătată
Spre făr’delegi e îndreptată!
11Prorocii lor și-ai lor preoți,
Stricați, se dovedesc, cu toți.
„Căci a lor răutate, iată,
Și-n Casa Mea este aflată” –
Spusese Domnul despre ei.
12„De-aceea, oamenii acei
Vor avea calea lunecoasă,
Nesigură și-ntunecoasă.
Vor fi împinși și au să cadă
Și toată lumea o să vadă
Că voi aduce-asupra lor
Valul nenorocirilor,
În anul ce îl pregătesc,
În care am să-i pedepsesc.”
13Printre prorocii cei pe care
Țara Samariei îi are,
O nebunie și-a făcut
Loc în cuvânt și am văzut
Cum că pe Baal l-au prorocit.
Pe-al Meu popor l-au rătăcit,
Și în păcat, în acest fel,
Au dus întregul Israel!
14Dar în Ierusalim, apoi,
Printre prorocii de la voi,
Lucruri grozave am văzut,
Căci mari păcate au făcut.
Sunt preacurvari și se adună
Ca să trăiască în minciună,
Să-i întărească pe cei care
Fac rele doar, fără-ncetare,
Și nu voiește nimenea
Să-și lase calea lui cea rea.
De-aceea, i-am asemănat
Eu, cu Sodoma, de îndat’,
Și cu Gomora, căci toți sânt
La fel, o apă și-un pământ.”
15„Văzând fapta prorocilor,
A zis Domnul oștirilor:
„Pelin, drept hrană, vor avea
Și apă otrăvită-or bea,
Căci prin proroci – pe care-i știm
Că sunt azi în Ierusalim –
Nelegiuirea, negreșit,
Întreaga țară a-mpânzit.”
16„A zis Domnul oștirilor:
„Cuvintele prorocilor,
Nu le-ascultați, căci vă mințesc!
Închipuiri vă prorocesc
Și doar vedenii născocite,
Din ale lor inimi ieșite.
Nu de la Domnul a venit
Ceea ce ei au prorocit.
17Celor ce Mă nesocotesc,
În acest fel ei le vorbesc:
„Nu trebuie griji a vă face,
Căci vă veți bucura de pace”,
Iar tuturor acelor care,
După a inimi-aplecare
Știu să trăiască, ei le zic:
„Nu se va întâmpla nimic!
De-aceea-ncredințați să fiți
Că nici un rău n-o să pățiți!”
18Cine e cel care a stat,
La sfatul Domnului, vreodat’,
S-asculte vorba Domnului?
Și cine, la cuvântul Lui,
Urechile și le-a plecat?
Cine l-a auzit, vreodat’?
19Iată, furtuna Domnului
Se iscă la cuvântul Lui.
Când vijelia se stârnește,
Urgia Lui se năpustește
Și cade peste toți cei răi,
Cari se vădesc dușmani ai Săi!
20Mânia nu se potolește,
Până când nu se împlinește
Planul pe care l-a avut,
În a Sa inimă născut.
Veți înțelege tot, ușor –
Curând – în cursul vremilor.
21Pe-acești proroci, iată, v-am zis
Precum că Eu nu i-am trimis.
Și totuși, ei au alergat.
De-asemenea, nu i-am chemat
Și astfel Eu nu le-am vorbit.
Dar totuși, ei au prorocit.
22Dacă, de față ei erau
La sfatul Meu, atunci vesteau,
Poporului Meu, negreșit,
Cuvintele ce le-am rostit
Și-l întorceau din calea rea,
Curmând răul ce îl făcea.
23Numai de-aproape-s Dumnezeu,
Iar de departe nu sunt Eu?
24Dar oare, poate cineva,
În loc ascuns să stea, cumva,
Fără ca să pot să-l văd Eu?” –
Întreabă Domnul Dumnezeu.
„Nu umplu Eu acest pământ
Și cerurile, câte sânt?
25Am auzit ce proroceau
Aceia cari minciuni rosteau
În al Meu Nume. Ei au zis:
„Iată că am avut un vis!”
26Dar până când au să scornească
Minciuni, ca să le prorocească,
Și-nșelăciunile acele
Născute-n inimile rele?
27Dar cred ei că, prin visul lor,
Vor face ca al Meu popor
Să-Mi uite Numele, vreodat’,
Așa precum Mi l-au uitat
Părinții lui, când au trăit,
Căci Baalilor ei le-au slujit?
28Prorocul care a vist
Un vis, să-l spună de îndat’,
Iar cel care a auzit
Cuvântul ce a fost rostit
De către Mine, e dator
Ca să îl spună tuturor,
Întocmai precum a fost spus,
Fără a pune ceva-n plus!
De ce trebuie-amestecat
Grâul cu paie, ne-ncetat?”
29Cuvântul Meu nu-i ca un foc,
Ca un ciocan care – pe loc –
Sfărâmă stânca cea mai tare?
30De-aceea, multă supărare
Îmi fac prorocii cari ar vrea
S-ascundă, unul altuia,
Cuvintele ce le-am rostit.
31Mare necaz am, negreșit,
Pe cei care cuvântu-și iau
Și drept al Meu cuvânt îl dau.
32Mare necaz am pe cei care
Istorisesc, fără-ncetare,
Visuri ce nu-s adevărate,
În inimile lor iscate,
Și care, prin minciuna lor,
Îl rătăcesc pe-al Meu popor.
Ei mint cu mare îndrăzneală,
Cu toate că – fără-ndoială –
Nu Eu sunt cel ce i-a trimis.
Nu Eu le-am spus ce au de zis.
Pentru popor, neîndoios,
Ei nu sunt de nici un folos.
33Dacă poporul din ăst loc,
Dacă un preot sau proroc
Are să-ți pună o-ntrebare,
Zicând: „Ce fel de-amenințare,
A făcut Domnul?”, să le spui:
„Iată cuvântul Domnului,
Prin cari sunteți amenințați:
„Să știți că fi-veți lepădați!”
34Dacă vreun om din acest loc,
Dacă vreun preot sau proroc
Are să vină, după care
Va zice: „O amenințare
A Domnului!”, bine să știe
Că pedepsit are să fie.
Am să îl pedepsesc pe el,
Precum și casa lui, la fel!
35Așa să spună fiecare,
Aproapelui pe cari îl are,
Sau fratelui său: „Ce a spus?”,
Sau „Ce a zis Domnul de Sus?”
36Să nu mai spună altceva!
Să nu mai spună-apoi, cumva,
„Iată, e o amenințare
A Domnului!” Acela care
O să vorbească-n acest fel
Să știe dar că pentru el,
Cuvântul spus de Domnul are
Să fie o amenințare,
Pentru că a răstălmăcit
Cuvintele ce le-a rostit
Cel care-i Domn al oștilor,
Cel viu în vecii vecilor,
Acela care e mereu,
Al nostru Domn și Dumnezeu!
37Așa să-i zici prorocului:
„Care-i cuvântul Domnului?
Ce ți-a răspuns sau ce ți-a spus
Al nostru Dumnezeu, de sus?”
38Dar dacă întâmpla-se-va
Că va mai zice cineva:
„A Domnului amenințare!” –
Deși v-am zis, la fiecare,
Să nu mai spună niciodată
Nimeni, aceste vorbe, iată
39Că am să leapăd, mai apoi,
Cetatea, precum și pe voi!
40Aduc o veșnică ocară
Și peste voi și peste țară.
Aduc necinstea ce va sta
Pe voi și nu se va uita.”
Selectat acum:
Ieremia 23: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca