Ieremia 30
30
Întoarcerea din robie
1Iată cuvântul ce-a venit
Din partea Domnului, rostit
Prin Ieremia: „Domnul – Cel
Ce-i Dumnezeu în Israel –
2Astă poruncă mi-a adus:
„Cuvintele ce ți le-am spus,
Le scrie într-o carte-ndată!”
3Apoi a zis: „Vin zile, iată,
Când voi aduce înapoi
Pe cei cari sunt prinși de război
Luați din Iuda și la fel,
Pe cei ce sunt din Israel,
Pentru că sunt al Meu popor.
Am dat, pentru părinții lor,
O țară mare, minunată.
Are să vină vremea – iată –
Când înapoi, în acea țară,
Pe toți ai Mei am să-i strâng iară
Și vor lua în stăpânire
Ceea ce au drept moștenire.”
4Iată dar, ce a mai rostit
Domnul atunci când mi-a vorbit
De Iuda și de Israel.
5Domnul a zis în acest fel:
„Doar țipete de groază mare
Se-aud mereu, din depărtare.
Spaima adâncă doar se cerne,
Iar pacea nu se mai așterne!
6Mergeți, căci trebuie-ntrebat,
Dacă nu naște vreun bărbat!
De ce, bărbații voștri au,
Pe coapse, mâinile și stau
Asemenea femeilor
În ceasul chinurilor lor,
Când vremea facerii sosește?
Fața, de ce, le-ngălbenește?
7Vai! Ziua ‘ceea este mare.
Cu altă zi, seamăn, mai are?
Lovit e Iacov, în obraz,
De vremea ‘ceea de necaz.
Dar Iacov fi-va izbăvit,
Din vremea ‘ceea, negreșit.
8Atunci Eu – Domnul oștilor –
Sfarm jugul cel apăsător,
De pe-al său gât, căci rupe-voi
Și legăturile apoi,
Iar cei străini nu vor mai pune
Alt jug pe el, spre a-l supune.
9Ci el îl va sluji, mereu,
Pe al său Domn și Dumnezeu,
Precum și pe-al lui împărat –
Pe cel ce, David, s-a chemat –
Pe care iar am să-l ridic.
10N-ai teamă Iacove, îți zic!
Apoi, și ție, Israel,
Îți spun: nu te speria, de fel!
Din țara cea îndepărtată –
Unde te-am izgonit odată –
În cari ajuns-a ca să fie
Sămânța ta dusă-n robie,
Cu mâna Mea te izbăvesc.
Iată că Eu – Domnul – voiesc
Ca-n vremurile de apoi,
Pe Iacov să-l aduc ‘napoi,
Ca să-i dau liniște și tihnă.
Nicicând, apoi, a lui odihnă
Nu se va tulbura vreodat’.
11Eu sunt cu tine, ne-ncetat.
Iată că Eu te însoțesc
Mereu, ca să te izbăvesc!
Popoarele ce te-au robit –
La care fost-ai risipit –
Iată că am să le zdrobesc.
Pe tine nu te nimicesc,
Ci cu dreptate, ne-ncetat,
De Mine fi-vei judecat,
Căci nu pot – nu e-ngăduit –
Ca să te las nepedepsit.”
12Domnul a mai adăugat:
„O lovitură-ai căpătat,
Ce nu poate fi vindecată.
De-asemeni, rana căpătată
Usturătoare se vădește.
13Și nimenea nu se grăbește,
Alături, să îți poată sta,
Spre-a apăra pricina ta
Și să-ți aducă alinare,
Legându-ți rana. Vindecare,
De nicăieri, nu mai îți vine,
Căci leac nu este pentru tine!
14Cei cari iubire-au arătat
Față de tine, te-au uitat
Și nu le pasă. Te-am lovit,
Ca pe-un vrăjmaș. Te-am pedepsit
Din pricina păcatelor
Și a nelegiuirilor
Ce le-ai făcut, fără-ncetare,
Și sunt în număr foarte mare.
15De ce te plângi că ești rănit?
De ce te plângi, necontenit,
De-a ta durere ascuțită,
De boala ta pricinuită?
Din pricina păcatelor
Și a nelegiuirilor
Pe care le-ai înfăptuit,
Să pătimești a trebuit.
Păcatele, ți le-am văzut
Și ca să suferi te-am făcut!
16Totuși, cei care te mâncau
Vor fi mâncați. Cei ce-ți erau
Vrăjmași, purtându-ți dușmănie,
Au să ajungă în robie.
Toți cei care te jefuiesc,
Aceeași soartă-mpărtășesc,
Pentru că am să-i las să cadă,
Jefuitorilor, drept pradă.
17Dar te voi vindeca și iată
Că rana ta va fi legată.
De către ei ai fost numit
Drept „Cel ce este izgonit”.
Te-au mai numit „Sionul, casă
De care nimănui nu-i pasă”.
18Domnul mai zise: „Înapoi
I-aduc pe prinșii de război,
Cari se vădesc ai cortului
Lui Iacov. De lăcașul lui,
Mi-e milă Mie și voiesc –
Iarăși – cetatea s-o zidesc,
Pe culmile cele pe care
I-a fost întâia așezare.
Casa-mpăratului, zidită,
Va fi din nou și locuită
Așa după cum se știa
Că înainte era ea.
19Din mijlocul poporului,
Către înaltul cerului,
Doar strigăte de veselie,
Cu mulțumiri și bucurie,
Au să răzbată ne-ncetat.
Eu îi voi înmulți de-ndat’,
Căci mila Mea o să vegheze
Mereu, să nu se-mpuțineze.
Nimeni n-o să-i disprețuiască
Pentru că cinste-au să primească.
20Fiii lui Iacov se arată
A fi precum erau odată.
Familia lui va rămânea
Veșnic – apoi – în fața Mea,
Iar Eu am să îi pedepsesc
Pe toți cei cari îi asupresc.
21Din al său mijloc sunt cei cari
Vor fi atunci ai lui mai mari.
Cel ce-i va fi stăpânitor
Ieși-va din al său popor.
Aproape, Eu voiesc a-l ține
Și-l fac să vină către Mine.
Căci cine, oare, ar putea,
De Mine a se-apropia,
Din capul lui, plin de-ndrăzneală,
Fără de teamă sau sfială?”
22Voi o să fiți poporul Meu,
Iar Eu vă voi fi Dumnezeu.”
23„Iată furtuna Domnului,
Iscată de mânia Lui!
Dezlănțuită e urgia
Și cade precum vijelia,
Asupra celor ce sunt răi,
Vădindu-se dușmani ai Săi!
24Mânia Domnului, aprinsă,
Nu va putea să fie stinsă,
Până nu se va fi-mplinit
Ceea ce Domnul a gândit.
Veți înțelege, întru tot,
Lucrul acesta, cum socot,
Cât de curând, în viitor,
Prin perindarea vremilor.”
Selectat acum:
Ieremia 30: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca