Ieremia 34
34
Prorocie asupra sorții lui Ezechia
1Iată cuvântul Domnului,
Spre Ieremia, robul Lui,
Atunci când Nebucadențar,
Peste al lui Iuda hotar,
Cu mare oaste a trecut –
Pentru că sprijin a avut
Din partea împăraților,
Precum și a popoarelor
Care atunci se dovedeau
Că-n stăpânirea lui erau –
Vrând, cu Ierusalimu-apoi,
Ca să pornească un război,
Lovind cetățile pe care
Acesta-n jurul său le are:
2„Așa vorbește Domnul, Cel
Ce-i Dumnezeu în Israel:
„La Zedechia – cel aflat
În Iuda, ca și împărat –
Du-te și spune-i: „Acest loc
Are să fie ars, în foc,
Căci îl dau pradă celui care,
În Babilon este mai mare.
3De-asemenea, ia seama bine,
Că te privește și pe tine!
Nici tu nu vei avea scăpare.
Vei fi luat, fără cruțare,
Și-n Babilon ai să fii dus.
Față în față vei fi pus,
Cu cel ce este așezat
În Babilon, drept împărat.
4Ia seama la acest cuvânt,
Din partea Domnului Cel Sfânt,
Tu – Zedechia – cel aflat
Pe scaunul de împărat!
Așa vorbește, despre tine,
Domnul! Să iei dar, seama, bine!
„Iată că nu vei fi tăiat,
De sabie. Vei fi lăsat
5În pace ca să te sfârșești.
Iar după cum îți amintești
Că pentru-ai tăi părinți aflați
Peste popor ca împărați,
S-au ars miresme, să știi bine,
Că tot la fel și pentru tine
Are să ardă ăst popor.
Jelit, în fața tuturor,
Tu ai să fii. Au să se-adune
Și-apoi „Vai, doamne!” îți vor spune.
Așa va fi, căci – negreșit –
Domnul e Cel care-a vorbit.”
6Atunci, prorocul Ieremia,
La împăratul Zedechia –
Deci la Ierusalim – s-a dus
Și-aste cuvinte i le-a spus,
7Tocmai în vremurile-n care,
Acela cari era mai mare
În Babilon, împresura
Cetatea și-n război era
Și cu cetățile pe care
Ierusalimu-n jur le are,
Lovind cu oastea de Haldei,
Lachisul și-apoi Azechei.
Aceste două mai erau
Cetățile ce se vădeau
C-au mai rămas necucerite
Dintre cetățile-ntărite
Cari libere se mai aflară,
Atunci, în a lui Iuda țară.
Amenințări
8Iată cuvântul Domnului,
Spre Ieremia, robul Lui,
Când Zedechia a făcut
O învoială și-a cerut
Poporului ce se vădea
Că la Ierusalim ședea,
Ca să vestească, peste fire,
Atunci, o mare izbăvire
A robilor. El le-a cerut,
9Celor care robi au avut,
De-ndată să îi slobozească
Și nimeni să nu mai robească
Pe o Evreică sau Evreu,
Căci frați erau, de neam Iudeu.
10Poporul și aceia cari
Se dovedeau a fi mai mari
Au făcut astă învoială,
Legatu-s-au – fără-ndoială –
Să-și slobozească fiecare
Pe frații pe cari, robi, îi are.
Apoi, cu toții au făcut
Așa precum li s-a cerut,
Căci robii și i-au slobozit.
11În urmă, ei s-au răzgândit
Și astfel și-au adus apoi,
Robii și roabele-napoi,
Silindu-i robi ca să le fie.
12Atunci a trebuit să vie,
De sus, cuvântul Domnului,
La Ieremia, robul Lui.
Cuvântul cel venit de sus,
Aceste vorbe le-a adus:
13„Așa vorbește Domnul, Cel
Ce-i Dumnezeu în Israel:
„Eu am făcut un legământ,
Cu cei care părinți vă sânt,
Când din robia lor amară –
Deci din Egipt – i-am scos afară.
Atunci când i-am eliberat,
Astă poruncă le-am lăsat:
14„Să treacă șapte ani și-apoi,
Liberi voiesc să-i lăsați voi,
Pe toți cei care vă sunt frați
Și cari la voi, robi sunt aflați.
Cel care ți se vinde ție
Și frate-ți e, liber să fie.
Și sora ta, de-asemenea,
Să fie liberă și ea.”
Ai voști’ părinți nu au urmat
Poruncile ce le-am lăsat.
15Dar am văzut, însă, că voi,
În inimi, v-ați întors ‘napoi
Și-n felu-acesta ați știut
Ce este bine de făcut
În fața Mea, căci ați vestit
O zi în cari ați slobozit
Pe-aceia ce se dovedeau
Precum că robi, la voi, erau.
În fața Mea – fără-ndoială –
Voi ați făcut o învoială,
În Casa peste cari, mereu,
Este chemat Numele Meu.
16Însă pe urmă, am văzut
Că vorbele nu v-ați ținut,
Ci în picioare le-ați călcat
Când înapoi vi le-ați luat.
Numele Meu L-ați pângărit,
Pentru că voi i-ați înrobit,
Din nou, pe cei eliberați
Cari din robie-au fost scăpați.”
17De-aceea, Domnul a venit
Și-n felu-acesta a vorbit:
„Pentru că nu M-ați ascultat
Și pentru că nu i-ați lăsat
Liberi, pe cei ce-au fost vestiți
Că au să fie sloboziți,
Iată că și Eu, mai apoi,
O slobozenie, peste voi,
Îngăduiesc: a sabiei,
A ciumei și a foametei.
În urmă, după al Meu plac,
De pomină am să vă fac
Printre popoarele ce sânt
Pe fața-ntregului pământ.
18Toți oamenii care-au călcat
Poruncile ce le-am lăsat
Și învoiala dată vouă,
Tăind dar, un vițel în două,
Trecând, în urmă, printre ele,
Printre bucățile acele –
19Și când în ăst fel vă vorbesc,
Aflați precum că Mă gândesc
La căpeteniile cari
Sunt, în Ierusalim, mai mari,
Precum și-n a lui Iuda țară,
Pentru că ei doar, când tăiară
Vițelu-n două, am văzut,
Printre bucăți, că au trecut;
Apoi, alăturea de ei,
Gândesc la preoții acei,
La dregători și la popor,
Precum și la famenii lor
Cari de asemeni am văzut,
Nestingheriți că au trecut
Printre bucățile tăiate,
Față în față, așezate –
20Pe toți cei care-au săvârșit
Lucrul acest ne-ngăduit,
Am să îngădui ca, drept paradă,
Pentru ai lor vrăjmași să cadă.
Dușmanii mâinile-și vor pune
Pe ei și-apoi, îi vor răpune,
Iar păsările cerului
Și fiarele pământului
Se vor hrăni din carnea lor.
21Pe cel care, peste popor,
Se află pus drept împărat
Și, Zedechia, e chemat –
Precum și pe aceia cari
Sunt căpitanii lui cei mari –
Îi dau celui care, pe tron
E așezat, în Babilon
Și cari s-a depărtat de voi!
22Dar poruncesc ca, înapoi,
Să se întoarcă. El va bate,
Cu oastea lui, astă cetate
Și are să îi pună foc
După aceea, ăstui loc.
Cetățile-n Iuda zidite
Vor fi, în urmă, pustiite,
Căci n-o să poată nimenea –
Apoi – în ele, să mai stea.”
Selectat acum:
Ieremia 34: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Ieremia 34
34
Prorocie asupra sorții lui Ezechia
1Iată cuvântul Domnului,
Spre Ieremia, robul Lui,
Atunci când Nebucadențar,
Peste al lui Iuda hotar,
Cu mare oaste a trecut –
Pentru că sprijin a avut
Din partea împăraților,
Precum și a popoarelor
Care atunci se dovedeau
Că-n stăpânirea lui erau –
Vrând, cu Ierusalimu-apoi,
Ca să pornească un război,
Lovind cetățile pe care
Acesta-n jurul său le are:
2„Așa vorbește Domnul, Cel
Ce-i Dumnezeu în Israel:
„La Zedechia – cel aflat
În Iuda, ca și împărat –
Du-te și spune-i: „Acest loc
Are să fie ars, în foc,
Căci îl dau pradă celui care,
În Babilon este mai mare.
3De-asemenea, ia seama bine,
Că te privește și pe tine!
Nici tu nu vei avea scăpare.
Vei fi luat, fără cruțare,
Și-n Babilon ai să fii dus.
Față în față vei fi pus,
Cu cel ce este așezat
În Babilon, drept împărat.
4Ia seama la acest cuvânt,
Din partea Domnului Cel Sfânt,
Tu – Zedechia – cel aflat
Pe scaunul de împărat!
Așa vorbește, despre tine,
Domnul! Să iei dar, seama, bine!
„Iată că nu vei fi tăiat,
De sabie. Vei fi lăsat
5În pace ca să te sfârșești.
Iar după cum îți amintești
Că pentru-ai tăi părinți aflați
Peste popor ca împărați,
S-au ars miresme, să știi bine,
Că tot la fel și pentru tine
Are să ardă ăst popor.
Jelit, în fața tuturor,
Tu ai să fii. Au să se-adune
Și-apoi „Vai, doamne!” îți vor spune.
Așa va fi, căci – negreșit –
Domnul e Cel care-a vorbit.”
6Atunci, prorocul Ieremia,
La împăratul Zedechia –
Deci la Ierusalim – s-a dus
Și-aste cuvinte i le-a spus,
7Tocmai în vremurile-n care,
Acela cari era mai mare
În Babilon, împresura
Cetatea și-n război era
Și cu cetățile pe care
Ierusalimu-n jur le are,
Lovind cu oastea de Haldei,
Lachisul și-apoi Azechei.
Aceste două mai erau
Cetățile ce se vădeau
C-au mai rămas necucerite
Dintre cetățile-ntărite
Cari libere se mai aflară,
Atunci, în a lui Iuda țară.
Amenințări
8Iată cuvântul Domnului,
Spre Ieremia, robul Lui,
Când Zedechia a făcut
O învoială și-a cerut
Poporului ce se vădea
Că la Ierusalim ședea,
Ca să vestească, peste fire,
Atunci, o mare izbăvire
A robilor. El le-a cerut,
9Celor care robi au avut,
De-ndată să îi slobozească
Și nimeni să nu mai robească
Pe o Evreică sau Evreu,
Căci frați erau, de neam Iudeu.
10Poporul și aceia cari
Se dovedeau a fi mai mari
Au făcut astă învoială,
Legatu-s-au – fără-ndoială –
Să-și slobozească fiecare
Pe frații pe cari, robi, îi are.
Apoi, cu toții au făcut
Așa precum li s-a cerut,
Căci robii și i-au slobozit.
11În urmă, ei s-au răzgândit
Și astfel și-au adus apoi,
Robii și roabele-napoi,
Silindu-i robi ca să le fie.
12Atunci a trebuit să vie,
De sus, cuvântul Domnului,
La Ieremia, robul Lui.
Cuvântul cel venit de sus,
Aceste vorbe le-a adus:
13„Așa vorbește Domnul, Cel
Ce-i Dumnezeu în Israel:
„Eu am făcut un legământ,
Cu cei care părinți vă sânt,
Când din robia lor amară –
Deci din Egipt – i-am scos afară.
Atunci când i-am eliberat,
Astă poruncă le-am lăsat:
14„Să treacă șapte ani și-apoi,
Liberi voiesc să-i lăsați voi,
Pe toți cei care vă sunt frați
Și cari la voi, robi sunt aflați.
Cel care ți se vinde ție
Și frate-ți e, liber să fie.
Și sora ta, de-asemenea,
Să fie liberă și ea.”
Ai voști’ părinți nu au urmat
Poruncile ce le-am lăsat.
15Dar am văzut, însă, că voi,
În inimi, v-ați întors ‘napoi
Și-n felu-acesta ați știut
Ce este bine de făcut
În fața Mea, căci ați vestit
O zi în cari ați slobozit
Pe-aceia ce se dovedeau
Precum că robi, la voi, erau.
În fața Mea – fără-ndoială –
Voi ați făcut o învoială,
În Casa peste cari, mereu,
Este chemat Numele Meu.
16Însă pe urmă, am văzut
Că vorbele nu v-ați ținut,
Ci în picioare le-ați călcat
Când înapoi vi le-ați luat.
Numele Meu L-ați pângărit,
Pentru că voi i-ați înrobit,
Din nou, pe cei eliberați
Cari din robie-au fost scăpați.”
17De-aceea, Domnul a venit
Și-n felu-acesta a vorbit:
„Pentru că nu M-ați ascultat
Și pentru că nu i-ați lăsat
Liberi, pe cei ce-au fost vestiți
Că au să fie sloboziți,
Iată că și Eu, mai apoi,
O slobozenie, peste voi,
Îngăduiesc: a sabiei,
A ciumei și a foametei.
În urmă, după al Meu plac,
De pomină am să vă fac
Printre popoarele ce sânt
Pe fața-ntregului pământ.
18Toți oamenii care-au călcat
Poruncile ce le-am lăsat
Și învoiala dată vouă,
Tăind dar, un vițel în două,
Trecând, în urmă, printre ele,
Printre bucățile acele –
19Și când în ăst fel vă vorbesc,
Aflați precum că Mă gândesc
La căpeteniile cari
Sunt, în Ierusalim, mai mari,
Precum și-n a lui Iuda țară,
Pentru că ei doar, când tăiară
Vițelu-n două, am văzut,
Printre bucăți, că au trecut;
Apoi, alăturea de ei,
Gândesc la preoții acei,
La dregători și la popor,
Precum și la famenii lor
Cari de asemeni am văzut,
Nestingheriți că au trecut
Printre bucățile tăiate,
Față în față, așezate –
20Pe toți cei care-au săvârșit
Lucrul acest ne-ngăduit,
Am să îngădui ca, drept paradă,
Pentru ai lor vrăjmași să cadă.
Dușmanii mâinile-și vor pune
Pe ei și-apoi, îi vor răpune,
Iar păsările cerului
Și fiarele pământului
Se vor hrăni din carnea lor.
21Pe cel care, peste popor,
Se află pus drept împărat
Și, Zedechia, e chemat –
Precum și pe aceia cari
Sunt căpitanii lui cei mari –
Îi dau celui care, pe tron
E așezat, în Babilon
Și cari s-a depărtat de voi!
22Dar poruncesc ca, înapoi,
Să se întoarcă. El va bate,
Cu oastea lui, astă cetate
Și are să îi pună foc
După aceea, ăstui loc.
Cetățile-n Iuda zidite
Vor fi, în urmă, pustiite,
Căci n-o să poată nimenea –
Apoi – în ele, să mai stea.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca