YouVersion
Pictograma căutare

Ieremia 7

7
Mustrări și amenințări
1Iată cuvântul ce-a venit
Din partea Domnului, rostit
De Ieremia, robul Lui:
2„La poarta Casei Domnului
Așază-te, ca să vestești
Cuvintele ce le primești.
Spune, în fața Templului:
„Iată Cuvântul Domnului,
Spus pentru voi, care intrați
În Templu, să vă închinați!
Iată Cuvântul cel de sus,
Cari pentru Iuda este spus:
3„Așa vă spune, tuturor,
Cel care-i Domn al oștilor!
În acest fel vorbește Cel
Ce-i Dumnezeu în Israel:
„Faptele voastre le-ndreptați
Și căile vă curățați,
Căci numai astfel o să fiți
Lăsați aici să locuiți.
4De-aceea zic: nu vă lăsați,
De gânduri goale, înșelați,
Privind la Casa Domnului
Și-apoi zicând: „E Templul Lui!”
5„Căci numai dacă veți căta,
Fapte și căi a vă-ndrepta,
Dacă – în urmă – o să știți
Dreptatea s-o înfăptuiți,
6De nu veți asupri apoi
Pe cel străin aflat la voi,
Pe văduve și pe orfani
Și n-aveți a le stoarce bani,
Dacă nu va mai fi vărsat
Sângele cel nevinovat,
De nu veți vrea alți dumnezei
Ca să vă închinați la ei,
7Atuncea voi veți fi lăsați
În locu-acesta ca să stați,
În țara care a fost dată
Pentru ai voști’ părinți, odată,
Drept moștenire să le fie,
Din veșnicie-n veșnicie.
8Dar cu nădejdi amăgitoare,
Văd că hrănit e fiecare,
Nădejdi de care pot să zic
Că nu ajută la nimic.
9Ce faceți voi? Curviți, furați,
Știți să ucideți, strâmb jurați,
Tămâie-aduceți Baalilor,
Vă-nchinați dumnezeilor
Pe care nu i-ați cunoscut!
10Iar după tot ce ați făcut,
Vă-nfățișați la Casa Mea,
În locul unde, peste ea,
Este chemat Numele Meu.
Veniți și spuneți, tot mereu,
„Iată că suntem izbăviți!”,
Ca iarăși să păcătuiți,
Căci alte urâciuni, apoi,
Veți merge ca să faceți voi!”
11„Dar Casa peste care-anume,
Mereu chemat e al Meu Nume,
E peșteră pentru cei cari
Se dovedesc a fi tâlhari?
Așa e, oare, Casa Mea?
Așa gândiți voi, despre ea?”
„Eu Însumi am văzut, de sus,
Lucrul acest!” – Domnul a spus.
12„Mergeți la locul arătat,
Care fusese închinat –
La Silo – unde, bunăoară,
Pusesem Eu, odinioară,
Numele Meu să fi șezut
Și veți vedea ce i-am făcut,
Din pricina răului cel
Pe care-l face Israel!”
13„Acum, pentru că am văzut
Ce fel de fapte ați făcut,
Pentru că nu ați auzit
De câte ori Eu v-am vorbit
Și pentru că n-ați ascultat
În clipa-n care v-am chemat,
14Casei în care tot mereu
Este chemat Numele Meu –
În care voi v-ați încrezut –
Aflați că îi voi fi făcut
La fel precum la Silo, Eu
Făcutu-i-am locului Meu.
15În urmă, fi-veți lepădați
Din fața Mea, cu ai voști’ frați,
Ca și cei care sunt vădiți
Că sunt din Efraim ieșiți!”
16„Tu, însă, să nu îndrăznești,
Pentru popor, să mijlocești!
Cereri și rugăciuni, astfel,
Să nu-Mi faci Mie, pentru el.
Nu stărui pe lângă Mine,
Căci nu voi asculta de tine!
17Dar în Ierusalim, știi oare,
Ce săvârșesc, fără-ncetare?
Nu ai văzut ce fac în el?
Nu ai văzut că fac la fel,
Și în cetățile pe care
Țara lui Iuda-n ea le are?
18Copiii strâng lemne, de zor,
Și-apoi le duc părinților,
Care fac focul, de îndat’.
Femeile au frământat,
Grabnic apoi, o plămădeală
Și turte fac, fără-ndoială,
Împărătesei cerului
Și-asemenea oștilor lui,
Iar din a jertfelor măsură,
Dau jertfe pentru băutură
În cinstea altor dumnezei.
Prin toate câte le fac ei
Au reușit să Mă mânie
Și au stârnit a Mea urgie.”
19Domnul, apoi, a întrebat:
„Pe Mine, ei M-au mâniat?
Nu pe ei înșiși, ci pe Mine?
Și nu spre marea lor rușine?”
20De-aceea, Domnul a venit
Și-n felu-acesta a vorbit:
„Am să revărs a Mea mânie,
Precum și-ntreaga Mea urgie –
De-ndată – peste acest loc
Și astfel am să ard cu foc
Copacii toți de pe câmpie,
Roadele scoase de sub glie,
Oameni și dobitoace. Iată,
Focul porni-va dintr-odată,
Întreaga țară o va-ncinge,
Va arde și nu se va stinge.”
21„Așa vorbește, tuturor,
Cel care-i Domn al oștilor!
În acest fel, vorbește Cel
Ce-i Dumnezeu, în Israel:
„Arderi de tot adăugați
Și jertfe; carne să mâncați!
22Căci la ai voști’ părinți, nimic
Nu am avut ca să le zic,
Despre adusul jertfelor,
Atunci când pe al lor popor,
Din al Egiptului ținut,
L-am scos și liber l-am făcut.
23Doar o poruncă, Eu le-am dat
Și-n acest fel am cuvântat:
„Să ascultați de glasul Meu,
Căci sunt al vostru Dumnezeu.
Umblați precum am poruncit,
Pe căile ce le-am gătit,
Pentru ca astfel, voi să fiți,
Întotdeauna, fericiți.”
24Ei, însă, nu M-au ascultat.
Mereu, urechea și-au plecat
Numai la sfaturile-acele
Ieșite doar din inimi rele.
N-au mai mers drept, ci înapoi,
Ajuns-au de au dat apoi.
25De când Egiptu-au părăsit
Părinții voști’, necontenit,
Proroci trimis-am pe-al lor drum
Și le-am vorbit, până acum.
26Ei, însă, nu M-au auzit,
Ci gâtul și-au înțepenit
Și mult mai mult rău au făcut,
Decât părinții, la-nceput.
27Și chiar dacă, poporului,
Aceste toate-ai să le spui,
N-o să te-asculte niciodat’.
De strigi, să fii încredințat
Că n-are a-ți răspunde el.
28De-aceea, să îi spui astfel:
„Acest popor n-a ascultat
De Domnul său și n-a luat
Învățătură de la Cel
Ce-i Dumnezeu în Israel.
Cuvântul adevărului
Nu se mai află-n gura lui.”
29„Să îți tunzi părul – de îndat’ –
Ierusalime, și-aruncat
Departe să îți fie-apoi.
Pe înălțimi să mergeți voi
Și-acolo faceți o cântare
De jale și de supărare,
Căci Domnul Se îndepărtează,
Lepădând neamul ce cutează
Să-L întărâte la mânie
Și să ațâțe-a Lui urgie.
30Copiii care au ieșit,
Din Iuda, au păcătuit,
Căci urâciuni ei au adus
Și în a Mea Casă le-au pus,
În casa peste cari, mereu,
Este chemat Numele Meu.
Prin felu-n care au lucrat
Ei, a Mea Casă, au spurcat.
31Locuri înalte, apoi – iată –
În valea Ben-Hinom chemată
Și la Tofet, ei au zidit,
Unde – în urmă – au jertfit
Pe-ale lor fiice și pe fii,
Căci arși au fost ai lor copii.
Lucrul acesta l-au făcut,
Chiar dacă Eu nu l-am cerut.
Astfel de lucruri, negreșit,
Nicicând Eu nu am poruncit.
Așa ceva nu se putea
Să fi trecut prin mintea Mea.”
32De-aceea, Domnul a venit
Și-n felu-acesta a vorbit:
„Schimbat va fi numele lui –
Adică al Tofetului –
Precum și numele pe care
Valea din Ben-Hinom îl are;
Căci valea Ben-Hinomului
Va fi valea măcelului,
Iar morții fi-vor adunați
Și la Tofet vor fi-ngropați.
Atunci va fi o lipsă mare
De locuri de înmormântare.
33Doar trupuri moarte-ale celor
Care sunt din acest popor,
Zărite fi-vor, pe câmpie,
Ajungând hrană ca să fie
Doar fiarelor pământului
Și păsărilor cerului,
Cari n-au să fie alungate
Căci nu pot a mai fi speriate.
34Astfel, în Iuda, face-voi –
Și în Ierusalim apoi –
Să înceteze veselia
Și-asemenea și bucuria.
Cântec de mire și mireasă
N-au să răsune-n orice casă,
Căci toată țara o să fie,
În vremea ‘ceea, o pustie!”

Selectat acum:

Ieremia 7: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te