Din mijlocul noroadelor,
În Muntele Măslinilor,
Plecă Iisus, dar dimineață,
Veni la Templu, să dea față,
Din nou, cu-acele gloate multe,
Nerăbdătoare să-L asculte.
Acolo, jos, S-a așezat
Și-nvățături, apoi, le-a dat.
La El, veniră Farisei
Și cărturari. Aveau cu ei,
Pe o femeie ce-a fost prinsă
În preacurvie. Ea fu-mpinsă
Până în fața lui Iisus.
„Învățătorule” – I-au spus –
„Iată că prinsă, a fost ea,
Chiar în momentul când curvea.
Moise prin Lege-a poruncit,
Că trebuie a fi stârpit,
Cu pietre, astfel de femei,
Dar vrem să știm, Tu ce zici? Ei?”
Aceste lucruri, ei le-au spus,
Să-L ispitească pe Iisus,
Ca pricină să Îi găsească,
Să poată să-L învinuiască.
Iisus, însă, S-a aplecat
Și, cu un deget, a zgâriat
Pământul și, ceva, a scris;
Iar pentru ei, apoi, a zis,
După ce iar, S-a ridicat:
„Cel care e fără păcat,
Să ia o piatră și să dea,
Întâiul – dintre toți – în ea.”
Sfârșind ce a avut de zis,
S-a aplecat, din nou, și-a scris,
Cu al Său deget, pe pământ.
Când auziră-al Său cuvânt,
Cu toți, în cuget, s-au simțit
Mustrați, și-afară, au ieșit,
Plini de rușine, rând pe rând,
De la cei vârstnici începând,
La cei din urmă. Toți s-au dus
Și-n Templu, a rămas Iisus,
Doar cu femeia, care sta
Încremenită și-aștepta,
În fața Lui, întrebătoare.
Iisus se ridică-n picioare,
Iar când nimeni n-a mai rămas
În Templu, zise, cu blând glas:
„Unde-s pârâșii tăi, femeie?
Nu vor, pedeapsă, să-ți mai deie?
Nimeni nu te-a mai osândit?”
„Nimeni, o Doamne! Au ieșit
Cu toți afară” – zise ea.
„Atuncea, nici Eu, fiica Mea,
Nu te-osândesc. Să te păzești:
De-acum, să nu păcătuiești!”)
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
