YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 8:1-11

Ioan 8:1-11 BTF2015

Isus s-a dus la muntele Măslinilor. Și devreme dimineața a venit din nou în templu; și tot poporul a venit la el; și a șezut și i-a învățat. Și scribii și fariseii i-au adus o femeie prinsă în adulter; și după ce au pus-o în mijloc, I-au spus: Învățătorule, această femeie a fost prinsă în adulter, chiar asupra faptei. Și Moise, în lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe unele ca acestea. Dar tu ce spui? Spuneau aceasta, ispitindu-l, ca să îl acuze. Dar Isus, aplecându-se jos, scria cu degetul pe pământ de parcă nu îi auzea. Și în timp ce continuau să îl întrebe, s-a ridicat și le-a spus: Acela care este fără păcat dintre voi, să arunce primul cu piatra în ea. Și, aplecându-se jos din nou, scria pe pământ. Și cei ce au auzit, fiind condamnați de conștiința lor, au ieșit unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la ultimii. Și Isus a rămas singur; și femeia stând în mijloc. Când s-a ridicat Isus și nu a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, i-a spus: Femeie, unde sunt aceia, acuzatorii tăi? Nimeni nu te-a condamnat? Iar ea a spus: Nimeni, Doamne. Și Isus i-a spus: Nici eu nu te condamn; du-te și nu mai păcătui.

Citește Ioan 8