Iov 11
11
Cuvântarea lui Țofar
1Țofar, cuvântul, a luat
Și-a zis: „Noi toți te-am ascultat!
2Vorbele tale ne-au împuns
Auzul. Pot, fără răspuns,
Lăsa năvala-ți de cuvinte,
Să crezi – limbut fără de minte! –
3Că ai dreptate? Au să-i facă
Pe oameni, oare, ca să tacă,
Vorbele tale? Peste poate!
Sau crezi, cumva, că îți vei bate
De alții joc, și n-o fi cine
Ca să te facă de rușine?
4Ai spus: „Drept este felul meu
De a vedea. Curat sunt eu,
5În ochii Tăi”. Aaa! Să dorească,
Doar, Dumnezeu să îți vorbească!
La tot ce-ai spus, de ți-ar răspunde
6Și de te-ar face a pătrunde
În taina-nțelepciunii Sale,
Vedea-vei că pe a tale,
Multe greșeli înfăptuite,
Nu sunt prea aspru răsplătite.
7Te adâncești tu, în știința
Lui Dumnezeu?! Ai cunoștința,
Perfectă, a Celui Puternic,
Sărmane om? Oare ești vrednic
8Să faci ceva, când mare-I este
Știința, încât stăpânește
Peste înaltul cerului?
Ce poți să-I faci, atuncea, Lui?
Decât a morții locuință,
E mai adâncă-a Lui știință!
Cunoașterea pe cari o are
9Mai lată-i decât orice mare,
Și-n lung întrece chiar pământul.
Dacă va apuca Prea Sfântul
10Sau dacă va închide El,
Ori judecă, cine-i acel
Ce Îl oprește? Poți a crede
11Că este cine? Domnu-i vede
Pe toți cei care-s vinovați
Și-n făr’delege-s cufundați.
12Dar dimpotrivă, omu-ți spun
Că are minte de nebun
Și-asemenea este născut,
Ca mânzul care l-a avut
Măgarul cel sălbatic. Eu
13Te sfătuiesc, spre Dumnezeu,
Să-ți îndrepți inima. Aici,
Tu, mâinile, să îți ridici
14Spre El. Apoi, vei depărta
Fărădelegi, din casa ta
Și-astfel n-o să se pripășească,
În cortu-ți, să mai locuiască –
Vreodată – nedreptatea. Deci,
15Ridică-ți fruntea și, în veci,
Vei fi fără de frică, tare,
16Iar suferințele cu care,
Acuma, tu ești încercat,
Atuncea le vei fi uitat
Și toate îți vor fi părut
Ca apele care-au trecut.
17Cum e lumina, când e soare,
În miez de zi, strălucitoare,
Îți vor fi zilele și ție,
Iar bezna ta are să fie
Precum lumina zorilor.
18Vei fi, din nou, încrezător.
Nădejdea nu-ți va fi-nșelată.
Ochi-ți, să vadă, au să poată
Ce liniște-ai să dobândești.
Putea-vei să te odihnești
19Și nu vei mai fi tulburat,
De nimenea. Ci căutat
Vei fi, pentru bunăvoință.
20Cei răi – după a mea știință –
Se vor topii – nu au scăpare –
Căci moartea este acea care
Se va-ngrijii de soarta lor!
Astfel, cu toții pieri-vor!”
Selectat acum:
Iov 11: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Iov 11
11
Cuvântarea lui Țofar
1Țofar, cuvântul, a luat
Și-a zis: „Noi toți te-am ascultat!
2Vorbele tale ne-au împuns
Auzul. Pot, fără răspuns,
Lăsa năvala-ți de cuvinte,
Să crezi – limbut fără de minte! –
3Că ai dreptate? Au să-i facă
Pe oameni, oare, ca să tacă,
Vorbele tale? Peste poate!
Sau crezi, cumva, că îți vei bate
De alții joc, și n-o fi cine
Ca să te facă de rușine?
4Ai spus: „Drept este felul meu
De a vedea. Curat sunt eu,
5În ochii Tăi”. Aaa! Să dorească,
Doar, Dumnezeu să îți vorbească!
La tot ce-ai spus, de ți-ar răspunde
6Și de te-ar face a pătrunde
În taina-nțelepciunii Sale,
Vedea-vei că pe a tale,
Multe greșeli înfăptuite,
Nu sunt prea aspru răsplătite.
7Te adâncești tu, în știința
Lui Dumnezeu?! Ai cunoștința,
Perfectă, a Celui Puternic,
Sărmane om? Oare ești vrednic
8Să faci ceva, când mare-I este
Știința, încât stăpânește
Peste înaltul cerului?
Ce poți să-I faci, atuncea, Lui?
Decât a morții locuință,
E mai adâncă-a Lui știință!
Cunoașterea pe cari o are
9Mai lată-i decât orice mare,
Și-n lung întrece chiar pământul.
Dacă va apuca Prea Sfântul
10Sau dacă va închide El,
Ori judecă, cine-i acel
Ce Îl oprește? Poți a crede
11Că este cine? Domnu-i vede
Pe toți cei care-s vinovați
Și-n făr’delege-s cufundați.
12Dar dimpotrivă, omu-ți spun
Că are minte de nebun
Și-asemenea este născut,
Ca mânzul care l-a avut
Măgarul cel sălbatic. Eu
13Te sfătuiesc, spre Dumnezeu,
Să-ți îndrepți inima. Aici,
Tu, mâinile, să îți ridici
14Spre El. Apoi, vei depărta
Fărădelegi, din casa ta
Și-astfel n-o să se pripășească,
În cortu-ți, să mai locuiască –
Vreodată – nedreptatea. Deci,
15Ridică-ți fruntea și, în veci,
Vei fi fără de frică, tare,
16Iar suferințele cu care,
Acuma, tu ești încercat,
Atuncea le vei fi uitat
Și toate îți vor fi părut
Ca apele care-au trecut.
17Cum e lumina, când e soare,
În miez de zi, strălucitoare,
Îți vor fi zilele și ție,
Iar bezna ta are să fie
Precum lumina zorilor.
18Vei fi, din nou, încrezător.
Nădejdea nu-ți va fi-nșelată.
Ochi-ți, să vadă, au să poată
Ce liniște-ai să dobândești.
Putea-vei să te odihnești
19Și nu vei mai fi tulburat,
De nimenea. Ci căutat
Vei fi, pentru bunăvoință.
20Cei răi – după a mea știință –
Se vor topii – nu au scăpare –
Căci moartea este acea care
Se va-ngrijii de soarta lor!
Astfel, cu toții pieri-vor!”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca