Iov 12
12
Răspunsul lui Iov
1Iov, după ce a ascultat,
Privind la ei, a cuvântat:
2„S-ar zice – dacă nu greșesc –
Că întreg neamul omenesc
Voi îl formați; de veți muri,
Și-nțelepciunea va pieri!
3Am și eu minte, iar apoi,
Nu-s mai prejos eu, decât voi!
Tot ce mi-ați spus, tot ce-ați făcut,
Credeți că alții n-au știut?
4Batjocură ajuns-am eu,
Amicilor. Lui Dumnezeu,
Sprijin Îi cer; ei mă privesc
Și-apoi, toți mă batjocoresc!
Batjocorit e, ne-ncetat,
Cel care e nevinovat!
5Dispreț au doar cei fericiți,
Față de cei nenorociți,
Gândindu-se, în sinea lor:
„Să-mpingi pe cel al cui picior
Alunecă!” Nu li se face
Nimic, ci sunt lăsați în pace
6Jefuitorii cari, mereu,
Îl mânie pe Dumnezeu.
Le merge bine tuturor
Chiar dacă Dumnezeul lor
7Este în pumn. Du-te, de grabă,
Pe dobitoace de le-ntreabă,
Căci ele îți vor da povețe –
Atunci – și au să te învețe.
Și pasările cerului
8Multe îți spun; pământului
Cere-i, învățături, să-ți dea,
Și peștilor de-asemenea.
9Cine-i cel cari nu vrea să vadă,
În toate-acestea, o dovadă
Că lucrurile câte sânt,
Făcute-s pe acest pământ
De mâna Domnului? Știți bine
10Că El, în mâinile Lui ține,
Suflarea celor ce trăiesc,
Fie că-i suflet omenesc,
Sau fiară – tot ce viețuiește.
11Urechea nu deosebește
Cuvintele? Iar gustul, oare,
Al felurilor de mâncare,
Nu cerul gurii îl simțește?
12Înțelepciunea se găsește
La cei bătrâni. O viață lungă,
Doar, dă putința să ajungă
Omul să fie priceput.
13La Domnul – căci El le-a făcut –
Putere e și-nțelepciune,
Pricepere și sfat. De pune
14El mâna, ca să nimicească,
Nimeni n-are să mai zidească.
Pe cel pe cari El îl închide,
Nimeni nu-l va putea deschide.
15El, calea apelor, apucă,
Oprindu-le și tot usucă!
El poate să le slobozească,
Pământul să îl pustiască.
16Putere și înțelepciune,
El are. Stăpânire pune,
Peste cel cari se rătăcește
Și peste cel care voiește,
Pe alții, să îi rătăcească.
17El, poate să îi înrobească
Pe sfetnici; face tulburare
În mințile acelea care
Slujesc judecătorilor.
18El rupe-ale-mpăraților
Mari legături și-i înconjoară,
În jurul coapselor, cu sfoară.
19El, robi, îi ia, de vrea, pe toți –
Îi ia robi chiar și pe preoți.
El îi răstoarnă pe puternici,
Oricât s-ar crede ei de vrednici.
20El taie vorba tuturor
Cari, meșteri, în cuvânt, se vor.
Bătrânilor – dacă voiește –
Înțelepciunea le-o răpește.
21În ochii Lui, cei mari n-au preț;
Varsă asupra lor, dispreț;
Dezleagă brâul celor cari
Sunt la putere, fiind mari.
22Descoperă ce e ascuns
În bezna cea de nepătruns.
El, la lumină, lumea sumbră
Aflată în a morții umbră
23O scoate. Neamuri, El sporește
Și-apoi tot El le nimicește.
24Mintea le-o ia, acelor care
Sunt cei mai mari peste popoare,
Făcându-i rătăciți să fie,
Pe-ntinderile din pustie
Care, de drumuri, sunt lipsite,
25Încât merg doar pe bâjbâite,
Prin beznă; nu văd deslușit.
Cu amețeală i-a lovit,
Iar pasul le-a fost clătinat,
Asemenea unui om beat.”
Selectat acum:
Iov 12: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Iov 12
12
Răspunsul lui Iov
1Iov, după ce a ascultat,
Privind la ei, a cuvântat:
2„S-ar zice – dacă nu greșesc –
Că întreg neamul omenesc
Voi îl formați; de veți muri,
Și-nțelepciunea va pieri!
3Am și eu minte, iar apoi,
Nu-s mai prejos eu, decât voi!
Tot ce mi-ați spus, tot ce-ați făcut,
Credeți că alții n-au știut?
4Batjocură ajuns-am eu,
Amicilor. Lui Dumnezeu,
Sprijin Îi cer; ei mă privesc
Și-apoi, toți mă batjocoresc!
Batjocorit e, ne-ncetat,
Cel care e nevinovat!
5Dispreț au doar cei fericiți,
Față de cei nenorociți,
Gândindu-se, în sinea lor:
„Să-mpingi pe cel al cui picior
Alunecă!” Nu li se face
Nimic, ci sunt lăsați în pace
6Jefuitorii cari, mereu,
Îl mânie pe Dumnezeu.
Le merge bine tuturor
Chiar dacă Dumnezeul lor
7Este în pumn. Du-te, de grabă,
Pe dobitoace de le-ntreabă,
Căci ele îți vor da povețe –
Atunci – și au să te învețe.
Și pasările cerului
8Multe îți spun; pământului
Cere-i, învățături, să-ți dea,
Și peștilor de-asemenea.
9Cine-i cel cari nu vrea să vadă,
În toate-acestea, o dovadă
Că lucrurile câte sânt,
Făcute-s pe acest pământ
De mâna Domnului? Știți bine
10Că El, în mâinile Lui ține,
Suflarea celor ce trăiesc,
Fie că-i suflet omenesc,
Sau fiară – tot ce viețuiește.
11Urechea nu deosebește
Cuvintele? Iar gustul, oare,
Al felurilor de mâncare,
Nu cerul gurii îl simțește?
12Înțelepciunea se găsește
La cei bătrâni. O viață lungă,
Doar, dă putința să ajungă
Omul să fie priceput.
13La Domnul – căci El le-a făcut –
Putere e și-nțelepciune,
Pricepere și sfat. De pune
14El mâna, ca să nimicească,
Nimeni n-are să mai zidească.
Pe cel pe cari El îl închide,
Nimeni nu-l va putea deschide.
15El, calea apelor, apucă,
Oprindu-le și tot usucă!
El poate să le slobozească,
Pământul să îl pustiască.
16Putere și înțelepciune,
El are. Stăpânire pune,
Peste cel cari se rătăcește
Și peste cel care voiește,
Pe alții, să îi rătăcească.
17El, poate să îi înrobească
Pe sfetnici; face tulburare
În mințile acelea care
Slujesc judecătorilor.
18El rupe-ale-mpăraților
Mari legături și-i înconjoară,
În jurul coapselor, cu sfoară.
19El, robi, îi ia, de vrea, pe toți –
Îi ia robi chiar și pe preoți.
El îi răstoarnă pe puternici,
Oricât s-ar crede ei de vrednici.
20El taie vorba tuturor
Cari, meșteri, în cuvânt, se vor.
Bătrânilor – dacă voiește –
Înțelepciunea le-o răpește.
21În ochii Lui, cei mari n-au preț;
Varsă asupra lor, dispreț;
Dezleagă brâul celor cari
Sunt la putere, fiind mari.
22Descoperă ce e ascuns
În bezna cea de nepătruns.
El, la lumină, lumea sumbră
Aflată în a morții umbră
23O scoate. Neamuri, El sporește
Și-apoi tot El le nimicește.
24Mintea le-o ia, acelor care
Sunt cei mai mari peste popoare,
Făcându-i rătăciți să fie,
Pe-ntinderile din pustie
Care, de drumuri, sunt lipsite,
25Încât merg doar pe bâjbâite,
Prin beznă; nu văd deslușit.
Cu amețeală i-a lovit,
Iar pasul le-a fost clătinat,
Asemenea unui om beat.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca