Iov 32
32
Cuvântarea lui Elihu
1Cei trei oameni au încetat
Să-i mai vorbească. L-au lăsat
Să facă după cum voia,
Văzându-l că se socotea
2Curat. Fiul lui Barachel
Din Buz, veni atunci la el.
Elihu, era al său nume
Și-a lui obârșie, în lume –
Adică spița sa de neam –
Este-n familia lui Ram.
Elihu, rău, s-a mâniat,
Pentru că Iov, nevinovat
Față de Domnul, s-a crezut.
3S-a-nfuriat când a văzut
Pe cei trei cari l-au osândit,
Pe Iov, tăcând, căci n-au găsit
Nici un răspuns pe-a lui măsură.
4Elihu a tăcut din gură
Până atunci. Nu îndrăznea –
Căci cel mai tânăr se găsea –
Să cuvânteze. În sfârșit,
5Când cei bătrâni, de povestit
Tot ce-au avut, au încheiat,
Abia atunci, înfuriat
Și de mânie grea aprins,
Fiind parcă de-un arc împins –
6Elihu, al lui Barachel,
Din Buz, s-a repezit și el,
Să le vorbească: „Tânăr sânt –
N-am anii voști’ pe-acest pământ –
De-aceea nici n-am îndrăznit –
Teamă mi-a fost – și m-am ferit
Să vă descopăr gândul meu.
7Iată ce-mi repetam, mereu:
„Las bătrânețea să vorbească,
Căci vreau să mă povățuiască
Numărul mare-al anilor,
Cu toată-nțelepciunea lor!”
8De fapt, doar duhul omului –
Acea suflare-a Domnului –
Te poate face priceput.
9Nu vârsta, precum am crezut,
Nu ea aduce-nțelepciune;
Nici bătrânețea – pot a spune –
Nu te ajută-n judecată.
10Deci zic să m-ascultați, căci iată
La ce anume-am cugetat:
11Pân’ la sfârșit v-am ascultat
Cu-atenție; am urmărit
Dovezile ce-ați folosit
Și cercetarea ce-ați făcut
La toate câte le-ați văzut,
Dar și ce-a spus Iov, mai ‘nainte.
12V-am dat toată luarea-aminte:
Dar nimeni nu l-a-ncredințat,
Nici vorba nu i-a răsturnat.
13Să nu-mi spuneți: „Noi am văzut
Înțelepciune-n el. Știut
Este că omul e-nfundat
De Domnul doar!” L-am ascultat,
14Dar Iov, mie, nu mi-a vorbit
Direct, și-acum am îndrăznit
Să-i răspund altfel decât voi!
15Se tem! Nu mai răspund! Și-apoi
Cuvintele li s-au tăiat!
16Eu, răbdător, am așteptat
Pân’ cuvântările-au sfârșit
Și de la sine s-au oprit,
Pentru că nu au mai știut
Să dea răspuns. Când i-am văzut,
17Mi-am zis dar: „Voi răspunde eu!
Acuma este rândul meu!”
Deci iată-mă! Vreau să vorbesc,
Să spun tot ceea ce gândesc!
18Căci de cuvinte, plin sunt eu,
Iar duhul îmi dă ghes, mereu.
19Lăuntrul mi-e ca un vas plin
Până în gură, și-al său vin,
Loc de-a ieși afară, n-are;
E ca burdufurile care
Stau să plesnească, fiind noi.
20Dar bine că ați sfârșit voi!
Acuma, eu am să vorbesc
Și-astfel o să mă răcoresc!
Îmi deschid buzele, că vreau,
Răspunsuri tuturor, să dau.
21N-am să privesc la-nfățișare!
Nu am să fac nici o-ncercare
De-a lingușii pe cineva!
22Nu știu să fac așa ceva!
De-aș face, știu că-ntr-o clipită
Îmi va fi viața nimicită,
De către Ziditorul meu;
Iar eu mă tem de Dumnezeu!”
Selectat acum:
Iov 32: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca