Iov 6
6
Răspunsul lui Iov
1Iov ascultă îndurerat.
Apoi, cuvântul a luat
2Și-a zis: „Oh! De-ar fi cu putință,
Durerea, din a mea ființă –
Nenorocirile trăite –
Să poată a fi cântărite,
3Atunci se vor vădi mai grele,
Decât nisipul mării, ele.
Doresc acuma, să se știe,
Că-mi merg până la nebunie
Cuvintele! Eu am ajuns
4La capăt: iată, m-au străpuns
Săgețile lui Dumnezeu.
Otrava lor, în trupul meu,
Pătrunde-acum; groaza Lui vine
Și vâră spaime grele-n mine!
5Zbiară măgarul dacă are
Iarbă? Sau când este mâncare,
Mugește boul? Sau socoți
6Că hrana fără gust, tu poți
Să o mănânci? Poți, fără sare?
Spune-mi: albușul ce gust are?
7Tot ceea ce eu nu doresc
Drept hrană, aceea primesc.
Degeaba e grețoasă ea,
Că tot aceea-i partea mea!
8O, de mi-ar asculta dorința,
Să împlinească năzuința
Ce se ascunde-n pieptul meu,
Acuma, Bunul Dumnezeu!
9De-ar vrea ca să mă prăpădească
Și mâna Lui să mă zdrobească!
10Cu bucurii și mângâiere
Rămân eu, în a mea durere,
Căci niciodată n-am călcat
Poruncile ce mi le-a dat
Al nostru Domn. Dar ce vorbesc?
11La ce să mă mai necăjesc,
Când nu mai pot? Ce sper să fie,
Când doar al meu sfârșit se știe?
12Ca pietrele sunt eu de tare?
Al meu trup de aramă-i oare?
13Nu sunt un simplu muritor,
Lipsit de orice ajutor?
Iar mântuirea – de la mine –
Fugită-i! Nu vedeți voi, bine?”
Iov se tânguiește
14„Bolnavul – deci acela care
Bolește – drept la milă are
De la prietenul iubit,
Chiar dacă el a părăsit
Frica de Cel Atotputernic.
15La fel ca și cu un nemernic,
Cu mine-ai mei frați s-au purtat.
Înșelători s-au arătat,
16Ca un pârâu. Un sloi de gheață
Îl tulbură; pe a lui față,
Zăpada se îngrămădește.
Atuncea, apa și-o sporește,
17Însă când vara a venit,
Soarele, apa, i-a-nghițit,
Iar albia i s-a uscat.
18Cete de călători se-abat
Din drum – se rătăcesc ușor –
Se-afundă în pustiu și mor.
19Cei cari, din Tema, sunt plecați,
Privesc apele-nviorați;
Pe cei din Seba, i-au umplut
Speranțele, când le-au văzut.
20Însă cu toți sunt înșelați.
Rămân uimiți și tulburați,
Căci tocmai când ajung la ele,
Au dispărut apele-acele.
21Așa sunteți și voi, cu mine:
Voi îmi vedeți necazul, bine,
Și înșivă v-ați îngrozit!
22Dar oare, eu, când v-am vorbit,
V-am zis: „Vă rog să-mi dăruiți
Ceva” sau „Vreau să cheltuiți,
Din bogăția ce-o aveți,
23Pe mine ca să mă puteți,
Din mâna vrăjmașului meu,
Elibera?” V-am cerut eu
Ca de cei răi să mă scăpați?
V-am spus să mă răscumpărați?
24Nimica, eu nu v-am cerut.
Acum – când starea, mi-ați văzut –
Vă rog ca să mă învățați:
Vorbiți, căci fi-veți ascultați!
Doresc să înțeleg apoi,
Cu ce-am greșit? Spuneți-mi voi!
Cu ce-am păcătuit eu, oare?
25O, cât sunt de-nduplecătoare
Ale-adevărului cuvinte!
Mustrările, de mai ‘nainte,
26Ce dovedesc? Voi mă mustrați
Pentru ce-am zis și nu aflați
Decât doar vânt în ce-a vorbit
Un biet om, deznădăjduit?
27Pe-orfan, voi îl năpăstuiți!
Prietenul, îl prigoniți!
28Uitați-vă vă rog, la mine!
N-am să vă mint – asta știți bine.
29Nedrepți, vă rog, ca să nu fiți!
Vă-ntoarceți și mărturisiți
Cum că eu sunt nevinovat!
30Am spus ceva, necugetat?
Rostit-am vreo nelegiuire?
Nu știe gura mea-n vorbire,
Răul, să îl deosebească,
Ferindu-se să îl rostească?”
Selectat acum:
Iov 6: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Iov 6
6
Răspunsul lui Iov
1Iov ascultă îndurerat.
Apoi, cuvântul a luat
2Și-a zis: „Oh! De-ar fi cu putință,
Durerea, din a mea ființă –
Nenorocirile trăite –
Să poată a fi cântărite,
3Atunci se vor vădi mai grele,
Decât nisipul mării, ele.
Doresc acuma, să se știe,
Că-mi merg până la nebunie
Cuvintele! Eu am ajuns
4La capăt: iată, m-au străpuns
Săgețile lui Dumnezeu.
Otrava lor, în trupul meu,
Pătrunde-acum; groaza Lui vine
Și vâră spaime grele-n mine!
5Zbiară măgarul dacă are
Iarbă? Sau când este mâncare,
Mugește boul? Sau socoți
6Că hrana fără gust, tu poți
Să o mănânci? Poți, fără sare?
Spune-mi: albușul ce gust are?
7Tot ceea ce eu nu doresc
Drept hrană, aceea primesc.
Degeaba e grețoasă ea,
Că tot aceea-i partea mea!
8O, de mi-ar asculta dorința,
Să împlinească năzuința
Ce se ascunde-n pieptul meu,
Acuma, Bunul Dumnezeu!
9De-ar vrea ca să mă prăpădească
Și mâna Lui să mă zdrobească!
10Cu bucurii și mângâiere
Rămân eu, în a mea durere,
Căci niciodată n-am călcat
Poruncile ce mi le-a dat
Al nostru Domn. Dar ce vorbesc?
11La ce să mă mai necăjesc,
Când nu mai pot? Ce sper să fie,
Când doar al meu sfârșit se știe?
12Ca pietrele sunt eu de tare?
Al meu trup de aramă-i oare?
13Nu sunt un simplu muritor,
Lipsit de orice ajutor?
Iar mântuirea – de la mine –
Fugită-i! Nu vedeți voi, bine?”
Iov se tânguiește
14„Bolnavul – deci acela care
Bolește – drept la milă are
De la prietenul iubit,
Chiar dacă el a părăsit
Frica de Cel Atotputernic.
15La fel ca și cu un nemernic,
Cu mine-ai mei frați s-au purtat.
Înșelători s-au arătat,
16Ca un pârâu. Un sloi de gheață
Îl tulbură; pe a lui față,
Zăpada se îngrămădește.
Atuncea, apa și-o sporește,
17Însă când vara a venit,
Soarele, apa, i-a-nghițit,
Iar albia i s-a uscat.
18Cete de călători se-abat
Din drum – se rătăcesc ușor –
Se-afundă în pustiu și mor.
19Cei cari, din Tema, sunt plecați,
Privesc apele-nviorați;
Pe cei din Seba, i-au umplut
Speranțele, când le-au văzut.
20Însă cu toți sunt înșelați.
Rămân uimiți și tulburați,
Căci tocmai când ajung la ele,
Au dispărut apele-acele.
21Așa sunteți și voi, cu mine:
Voi îmi vedeți necazul, bine,
Și înșivă v-ați îngrozit!
22Dar oare, eu, când v-am vorbit,
V-am zis: „Vă rog să-mi dăruiți
Ceva” sau „Vreau să cheltuiți,
Din bogăția ce-o aveți,
23Pe mine ca să mă puteți,
Din mâna vrăjmașului meu,
Elibera?” V-am cerut eu
Ca de cei răi să mă scăpați?
V-am spus să mă răscumpărați?
24Nimica, eu nu v-am cerut.
Acum – când starea, mi-ați văzut –
Vă rog ca să mă învățați:
Vorbiți, căci fi-veți ascultați!
Doresc să înțeleg apoi,
Cu ce-am greșit? Spuneți-mi voi!
Cu ce-am păcătuit eu, oare?
25O, cât sunt de-nduplecătoare
Ale-adevărului cuvinte!
Mustrările, de mai ‘nainte,
26Ce dovedesc? Voi mă mustrați
Pentru ce-am zis și nu aflați
Decât doar vânt în ce-a vorbit
Un biet om, deznădăjduit?
27Pe-orfan, voi îl năpăstuiți!
Prietenul, îl prigoniți!
28Uitați-vă vă rog, la mine!
N-am să vă mint – asta știți bine.
29Nedrepți, vă rog, ca să nu fiți!
Vă-ntoarceți și mărturisiți
Cum că eu sunt nevinovat!
30Am spus ceva, necugetat?
Rostit-am vreo nelegiuire?
Nu știe gura mea-n vorbire,
Răul, să îl deosebească,
Ferindu-se să îl rostească?”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca