Iona 1
1
1Din cer, un glas s-a auzit
Și iată ce i-a poruncit
Cuvântul Domnului Cel Viu,
Aceluia cari îi e fiu
Lui Amitai și s-a vădit
Precum că Iona s-a numit.
2„Iona! Te scoală în picioare!
Te pregătește de plecare,
Pentru că vreau să te trimit
Pân’ la Ninive! S-a suit,
La Mine, a ei răutate!
Du-te de intră în cetate
Și împotriva ei apoi
Strigă ceea ce spune-ți-voi!”
3Grăbit, Iona s-a ridicat
Și înspre Tars a alergat,
Departe – după gândul lui –
Ascuns de Fața Domnului.
La Iafo – astfel – a venit,
Unde-o corabie-a găsit.
A dăruit prețul cerut
Și a pornit cu-al său avut
Spre Tars, spunându-și tot mereu
Că va scăpa de Dumnezeu.
4Era corabia pe mare,
Când iată, ca din întâmplare,
Un vânt năprasnic și furios
S-a repezit vijelios
Să o scufunde în abis.
Vântul, de Dumnezeu trimis,
Învolburat-a marea toată
Gata fiind de-a fi sfărmată
„Coaja de nucă” zgâlțâită
De furia-i dezlănțuită.
5Corăbierii s-au temut
Și-altă scăpare n-au văzut,
Decât să-l strige fiecare
Pe dumnezeul ce îl are.
Apoi, în mare-au aruncat
Uneltele și-au ușurat
Corabia, cât au putut.
Cât timp aceștia s-au bătut
Cu uraganu-nfuriat,
Iona dormea, fiind culcat
În cală, legănat de vise.
6Cârmaciul îl găsi și-i zise
Cu glasul tremurând de teamă:
„Degrabă, scoală-te și cheamă
Și tu pe Dumnezeul tău
Căci poate El, din locul Său,
De noi se-ndură și din ape,
Cu viață, are să ne scape!”
7S-au străduit și au făcut
Tot ce-au gândit și au crezut
Că este bine, iar apoi,
„Să îl aleagă, dintre noi,
Sorții, pe cel ce-i cel vinovat!” –
Ziseră când seama și-au dat
Că în zadar li-e truda toată,
Căci multă vreme n-au să poată,
Pe ape, vasul să și-l țină.
Au tras la sorți și-ntreaga vină
Pentru furtună, a căzut
8Pe Iona. „Vai! Ce ne-ai făcut?”–
Înspăimântați l-au întrebat.
„Ne spune, încotro-ai plecat?
De unde vii? Ce-ai făptuit
De-astă urgie ne-a lovit?” –
Curioși, au vrut cu toți să știe.
„Dar ce ești tu, de meserie?
Care îți este țara, oare?
Din ce neam ești, între popoare?”
9Iona răspunse: „Sunt Evreu.
Mă tem de Domnul Dumnezeu,
Făuritorul cerului,
Al mării și-al pământului!”
10Mai tare s-au înspăimântat
Oameni-acei, și-au întrebat:
„De ce-ai făcut în acest fel?” –
Căci ei aflaseră că el,
Din fața Domnului, fugea –
11„Acuma dar, ce am putea
Să facem să se potolească
Marea, să nu ne înghițească?”
12Iona a zis: „Să mă luați,
Și-n mare să mă aruncați,
Căci se va potoli apoi –
O să vedeți – față de voi,
Pentru că din a mea pricină
Sunteți loviți, fără vreo vină.”
13Corăbieri-acei vâsleau
Din răsputeri, dar nu puteau
Să se îndrepte spre uscat,
Căci uraganu-nfuriat
Mai tare li-e era-mpotrivă
Mai mult ducându-i în derivă.
14Atunci, spre Domnu-și ridicară
Privirile și Îi strigară:
„Doamne! Să nu ne prăpădești
Pentru-acest om! Să ne păzești
De apăsarea de păcat
A sângelui nevinovat!
Căci Tu doar, dintre dumnezei,
Ești singur care faci ce vrei!”
15Apoi, pe Iona l-au luat
Și peste bord l-au aruncat,
Iar marea, cum l-a înghițit,
Îndată s-a și potolit.
16Corăbierii s-au temut
De Domnul – după ce-au văzut
Toate acestea – mult mai tare,
Și Îi făcură fiecare,
Acolo, câte-o juruință,
Cum au crezut de cuviință.
Apoi, o jertfă au adus
Spre-al îmbuna pe Cel de Sus.
17Un pește mare-a pregătit
Domnul, care l-a înghițit
Pe Iona, când l-au aruncat
În mare și trei zile-a stat –
În bezna cea de nepătruns
Din burta peștelui – ascuns.
Selectat acum:
Iona 1: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca