Iosua 22
22
Trimiterea celor două seminții și jumătate acasă
1La el, apoi, pe Rubeniți
Și pe cei care sunt Gadiți,
Cu jumătatea ce rămase
Din seminția lui Manase,
Iosua-n urmă i-a chemat
2Și-n acest fel a cuvântat:
„Tot ceea ce v-a poruncit
Moise, de mult, voi ați păzit
Și-ați ascultat de glasul meu,
În tot ceea ce-am spus, mereu.
3N-ați părăsit pe-ai voștri frați,
Iar azi sunteți aici aflați,
Păzind porunca Domnului
Și toată rânduiala Lui.
4Acum – când Domnu-a dat odihnă
Fraților voștri, și au tihnă –
A venit vremea ca și voi
Să vă întoarceți înapoi,
La corturile voastre-acum.
Deci pregătiți-vă de drum
Și-apoi, plecați nestingheriți,
În țara ce o stăpâniți
Peste Iordan, precum ați vrut
Când, de la Moise, ați cerut
Ca să vi-o dea drept moștenire
Și s-o luați în stăpânire.
5Liberi sunteți, ca să plecați!
Un singur lucru, nu uitați:
Porunci și legi ce le-ați primit,
Prin Moise, voi, necontenit,
Să le păziți, iubind mereu,
Pe-al vostru Domn și Dumnezeu.
Păziți porunca Domnului,
Umblând numai pe calea Lui!
De El, să nu vă dezlipiți,
Ci-ntotdeauna să-L slujiți
Cu inima, cu sufletul,
Precum și cu tot cugetul.”
6Apoi i-a binecuvântat
Și ca să plece i-a lăsat.
Ei au pornit, cu mare zor,
Atunci, spre corturile lor.
7La jumătate dintre case
Din seminția lui Manase,
Moise i-a dat în stăpânire,
Ca să îi fie moștenire,
Pământuri în Basan aflate,
Iar cea dea doua jumătate,
Altă moșie a primit –
Peste Iordan – la asfințit,
Cari îi e dată-n stăpânire
De Iosua, drept moștenire.
8Când Iosua a zis apoi,
Că pot să plece înapoi,
Întâi i-a binecuvântat
Și-n urmă a adăugat:
„Cu mari averi, acuma, voi
Vă veți întoarce înapoi.
Turmele care vă-nsoțesc,
Nenumărate se vădesc.
Ați dobândit – de bună seamă –
Argint, fier, aur și aramă.
Multă îmbrăcăminte-apoi –
De la vrăjmași – ați mai strâns voi.
Cu-ai voștri frați, să împărțiți
Preda pe care-o stăpâniți.”
9Fiii lui Ruben, cu Manase –
Cu jumătate dintre case –
Și cu cei ce erau din Gad,
Se-ntoarseră în Galaad,
În partea lor de moștenire,
Dată de Moise-n stăpânire.
Ei au lăsat, în urma lor,
Pe al lui Israel popor,
La Silo – în ținutul lui,
Din țara Canaanului.
Totul fusese împlinit,
Așa precum Domnu-a dorit,
Atuncea când de vorbă-a stat,
Cu Moise și, porunci, i-a dat.
Ei zidesc un alt altar
10La apele Iordanului –
În țara Canaanului –
Fiii lui Ruben, însoțiți
De întreg neamul de Gadiți,
Cu jumătatea ce rămase
Din seminția lui Manase,
Morman de pietre-au adunat
Și un altar au înălțat.
Atât de mare-a fost făcut,
Încât, la ochi, el a bătut.
11Un val de vorbe s-au stârnit
Și-n Israel s-au auzit:
„Tot neamul Rubeniților
Și cu cel al Gadiților –
Și jumătate dintre case
Din seminția lui Manase –
În fața Canaanului,
Pe marginea Iordanului,
Zidit-au un altar; iar el
E-n părțile lui Israel.”
12Când Israelul a aflat,
La Silo, toți s-au adunat
Și-au hotărât ca să pornească
La luptă, ca să-i pedepsească.
13În contra Rubeniților –
Și-asemeni a Gadiților
Și-a jumătății ce rămase
Din seminția lui Manase –
Pe Fineas – fiul cel pe care
Preotul Eleazar îl are –
Ei l-au trimis, cu oastea lui,
În țara Galaadului.
14Cu zece căpetenii, el
Plecase-atunci, în Israel,
Căci trebuit-a ca să vie,
Din fiecare seminție,
Câte un om, dintre cei care,
Capi, peste mii, poporu-i are.
15Ei au venit la Rubeniți,
La întreg neamul de Gadiți
Și la ceea ce mai rămase
Din seminția lui Manase,
Și-n felu-acesta au vorbit,
Atuncea când i-au întâlnit:
16„Iată cuvintele pe care,
A lui Israel adunare
Vi le-au transmis acum, prin noi:
„Ce-i ăst păcat, pe care voi,
Față de Domnul, l-ați făcut?
Și pentru ce v-ați abătut
Azi, de la Domnul, să zidiți
Altar, ca să vă răzvrătiți,
În contra Lui? Ce pot să zic?
17Privim oare, ca pe nimic,
Nelegiuirea lui Peor,
Care, de pe al nost’ popor,
Nici astăzi nu s-a risipit,
Cu toate că am suferit
Urgia Domnului? Iar voi,
18Azi, vă întoarceți înapoi,
De la al vostru Dumnezeu!
Dacă vă răzvrătiți, mereu,
O să stârniți, în acest fel,
Mânia Lui, în Israel!
19Dacă priviți ca necurată,
Țara care vă este dată,
Treceți în țara Domnului,
Unde e locuința Lui.
Veniți la noi ca, așezați
Să fiți, printre ai voștri frați!
Vrem ca să nu vă despărțiți
De noi! Să nu vă răzvrătiți
Față de Domnul, după care
Să ridicați alte altare,
Afară de altarul Lui,
Stârnind mânia Domnului!
20Iată Acan – acela care,
Părinte, pe Zerah, îl are –
N-a săvârșit un greu păcat
Atuncea când a încălcat
Porunca dată, cu privire,
La lucruri cari, spre nimicire,
Le hotărâse Domnul? El
Nu a adus, în acest fel,
Toată mânia Domnului,
Peste întreg poporul lui?
Pentru păcatul săvârșit,
Nu numai el a fost lovit;
Căci au pierit atunci, cu el
Mai mulți copii, din Israel.”
Apărarea lor
21Fiii lui Ruben – însoțiți
De întreg neamul de Gadiți,
Cu jumătatea ce rămase
Din seminția lui Manase –
Răspunseră, în acest fel,
Mai marilor lui Israel –
Cari, peste mii, sunt așezați –
Atunci când fost-au întrebați:
22„Iată că Domnul, Dumnezeu –
A tot puternicul, mereu –
Și-a lui Israel seminție,
Lucrul acesta, bine-l știe!
Dacă acum, din răzvrătire,
Sau poate din păcătuire
Față de Domnul, am făcut
Altarul pe cari l-ați văzut –
Și dacă noi avem vreo vină –
Atuncea El să nu ne vină,
În astă zi, în ajutor,
Aici, în fața fraților.
23Dar de-am zidit acest altar,
Arderi de tot s-aducem dar,
Lui Dumnezeu, sau fiecare
S-aducă daruri de mâncare,
Ori jertfe pentru mulțumire,
Având vreun gând de răzvrătire
Prin care noi să încercăm,
De Domnul, să ne-ndepărtăm,
Atuncea – fără îndoială –
El să ne ceară socoteală!
24Lucrul acesta l-am făcut,
Din teama care s-a născut
La gândul că ai voști’ copii
Pot să-i întrebe pe-ai noști’ fii,
„Ce legătură-i între voi
Și-al nostru Dumnezeu apoi?
25De neamul Rubeniților
Și de cel al Gadiților,
Al nostru Domn ne-a despărțit,
Atuncea când ne-a hărăzit
Iordanul să-l avem hotar,
Cu-al vost’ popor. Voi, așadar,
Nu mai sunteți ai Domnului –
Nu mai sunteți de partea Lui!”
În felu-acesta, ai voști’ fii
I-ar face, pe ai noști’ copii,
Să nu mai aibă nici o teamă
De Dumnezeu, de bună seamă.
26De-aceea-am zis: „Să ne zidim
Altarul. N-o să-l folosim
La jertfele de nici un fel.
27O mărturie va fi el,
Aflată între noi și voi
Și-ntre urmașii noștri-apoi,
Ca să se știe că voim,
Lui Dumnezeu, să îi slujim –
Prin jertfele de ispășire,
Prin jertfele de mulțumire,
Prin cele care se socot
Ca fiind ardere de tot –
Ca nu cumva, ai voștri fii
Să spună către-ai noști’ copii:
„Voi nu sunteți ai Domnului,
Nu mai sunteți de partea Lui,
Și ați ajuns, în acest fel,
Să nu aveți parte, de El!”
28Iată ce-am zis: „Dacă cumva,
Are să zică cineva,
Dintre ai voștri fii apoi,
Către urmași – sau către noi –
Cuvintele de mai ‘nainte,
Ei spune-vor: „Luați aminte,
La acest chip acuma dar,
Care-i al Domnului altar.
Părinții noștri l-au zidit,
Nu ca să fie folosit
La jertfe, ci au vrut să fie –
El – între noi, o mărturie.”
29Departe-i de a noastră fire,
Gândul de-a face-o răzvrătire,
Față de Domnul. Nu-ncercăm,
De pe-a Lui cale să plecăm,
Prin faptul că noi am făcut
Altarul pe cari l-ați văzut.
Nu pentru jertfe l-am zidit.
Nu vrem a fi înlocuit –
Prin el – altarul Domnului,
Cari este la locașul Lui!”
30Preotul Fineas și cei cari,
În Israel, erau mai mari
Peste o mie, pe Gadiți –
De-asemenea pe Rubeniți
Și pe cei care, după case,
Erau din neamul lui Manase –
Cu-atenție i-au ascultat
Și mulțumiți s-au arătat
Atuncea, de răspunsul lor.
31Fineas – cel care e fecior
Al preotului Eleazar –
Le-a zis, în urmă: „Vedem dar,
Că Dumnezeu este cu noi.
Căci știm acuma, că nici voi
Nici un păcat n-ați săvârșit,
În contra Lui. L-ați izbăvit
De-a Sa mânie-n acest fel,
Acum, pe-ntregul Israel.”
32Fineas atunci – acela care,
Pe Eleazar, tată, îl are –
Precum și toți aceia cari,
În Israel, erau mai mari,
I-au părăsit pe Rubeniți
Și pe tot neamul de Gadiți.
Din țara Galaadului,
Apoi, în a Canaanului,
A revenit, în urmă, el,
Iar fiilor lui Israel,
Le-a povestit tot ce-a văzut,
Tot ceea ce s-a petrecut.
33A lui Israel adunare
A ascultat astă-ntâmplare
Și mulțumire-a arătat.
Apoi a binecuvântat
Pe Dumnezeu și nimenea,
Gând de război, nu mai avea,
Cu neamul Rubeniților,
Sau cu cel al Gadiților.
34Atuncea, ai lui Ruben fii,
Precum și ai lui Gad copii,
Pe-acel altar, „Ed”, l-au numit –
„Martor”, înseamnă tălmăcit –
Pentru că ei au zis apoi:
„Domnul e martor, între noi,
Căci numai El este, mereu,
Al nostru Domn și Dumnezeu.”
Selectat acum:
Iosua 22: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca