Iosua 8
8
Luarea cetății Ai
1Domnul, la Iosua, S-a dus
Și-n felu-acesta, El i-a spus:
„Te scoală! Nu te-nspăimânta
Și cheamă-acum în fața ta,
Pe toți bărbații de război.
Către cetatea Ai, apoi,
În mare grabă să-i pornești,
Fiindcă ai s-o cucerești –
Căci iată – am găsit cu cale
Să o las pradă, mâinii tale.
De-asemeni, și-al ei împărat,
În mână, o să-ți fie dat,
Cu toată țara lui cea mare
Și tot poporul ce îl are.
2De-ndată să pornești la drum
Și fă cetății Ai, acum,
În felu-n care, am văzut,
Că-n Ierihon, ai mai făcut.
Ține deoparte – pentru voi –
Vite și prada de război.
În spatele cetății, pune
Oameni, la pândă, să se-adune.”
3Iosua a pornit apoi,
Cu toți bărbații de război.
Dintre ai lui Israel fii,
El a ales treizeci de mii
Care viteji s-au dovedit,
Și la drum – noaptea – i-a pornit.
4‘Nainte de a fi plecat,
Astă poruncă li s-a dat:
„La pândă, când vă așezați,
Prea mult să nu vă-ndepărtați
Voi, de cetate, ci să fiți
Gata de luptă, pregătiți.
5Spre ea, am să mă-ndrept și eu,
Urmat de tot poporul meu.
Locuitori-au să ne vadă
Și-n mod precis, ei au să creadă
Că și acuma ne vor bate.
Când au să iasă din cetate,
Ca să atace-al nost’ popor,
Fugi-vom dinaintea lor.
6Ei ne vor urmări apoi,
Căci au să zică, despre noi:
„Iată-i că fug și-a doua oară,
Precum fugit-au prima oară!”
Vom încerca, astfel, a-i scoate
Și-ai depărta, pe cât se poate,
De-a lor cetate. Atunci voi,
7Din locul vost’ de pândă-apoi,
În mare grabă să ieșiți,
Cetatea, să o cuceriți,
Pentru că Domnul, iată, vrea,
În mâna voastră să o dea.
8Când izbutiți s-o ocupați,
Va trebui ca, foc, să-i dați,
Așa cum cere Dumnezeu.
Astă poruncă, vă dau eu.”
9Bărbați-aceia au pornit
Și loc de pândă, și-au găsit,
Între Betel și Ai. Au pus
Tabăra astfel, la apus,
Față de Ai și-au înnoptat;
Iar Iosua a așteptat,
Înconjurat de-al său popor,
Să cadă roua zorilor.
10Iosua-n zori când s-a trezit,
Înspre cetate a pornit,
Cu-al său popor, având cu el
Pe cei bătrâni, din Israel.
11Războinicii care erau
Cu el și care-l însoțeau,
Pe nesimțite au venit
Și lângă Ai au poposit,
Spre miazănoapte. Între ei –
Deci între oamenii acei
Și-ntre cetate – se găsea
O vale, care-i despărțea.
12Aproape cinci mii de bărbați
Au fost, de Iosua, luați
Și-apoi la pândă, i-a pus el,
La vest de Ai, către Betel.
13După ce fost-au așezate,
La miazănoapte de cetate,
Oștirile, iar spre apus
Ceata pândarilor și-a pus,
Cu ceilalți oameni de război,
Iosua a pătruns apoi,
În acea noapte-n valea care
Cetatea-n fața sa o are.
14Când împăratul Aiului
Și cu locuitorii lui
Văzut-au ce s-a întâmplat,
De dimineață s-au sculat
Și să-l înfrunte, negreșit,
Pe Israel, ei au ieșit.
S-au repezit cu toți, deodată,
Cu gând ca pe popor să-l bată,
Fără a ști că-n spate au
O ceată care îi pândeau.
15Iosua și al său popor,
S-au prefăcut, în fața lor,
Că sunt speriați și au fugit.
16Ceilalți, atunci, i-au urmărit
Și-au fost atrași pe ne-așteptate,
La depărtare de cetate.
17În Ai, n-a rămas nimenea –
Nici în Betel de-asemenea –
Pentru că toți, când au ieșit,
După Israel, au fugit.
În urma lor – când au plecat
În urmărire – au lăsat,
Marile porți de la cetate,
Date în lături, descuiate.
18Domnul, la Iosua, S-a dus
Atuncea și astfel, i-a spus:
„Întinde sulița ce-o ai
În mână, spre cetatea Ai!”
Iosua-ndată a făcut
Așa precum i s-a cerut.
19Războinicii care erau
La pândă puși – și așteptau
Semnul acesta – au zărit
Că și-a-ntins brațul; au ieșit
Din locu-n care s-au aflat
Ascunși la pândă și-au plecat
Către cetate. Nimenea
Nu i-a oprit să intre-n ea.
Fără vreo trudă, au luat-o
Și-n urmă, au incendiat-o.
20Când cei din Ai priviră-apoi,
Înspre cetate, înapoi,
Văzură focuri mari arzând
Și un fum gros, spre cer, urcând.
Îndată, s-au înspăimântat
Și-nmărmuriți, pe loc, au stat,
Iar al lui Israel popor
S-a-ntors atunci, în contra lor.
21Când Iosua cu toți ai lui
Văzură fumul Aiului,
N-au mai fugit către pustie,
Ci-n iureș au pornit să vie
Către poporu-nspăimântat.
22Cei ce la pândă s-au aflat
Au năvălit dinspre cetate,
Ca să-i lovească, pe la spate,
Și-au prins ca într-un clește-ndată,
Oastea din Ai, înspăimântată,
Cari n-a avut nici o scăpare
Și a pierit în încleștare.
Din cei care, în Ai, au stat,
Nimeni, cu viață, n-a scăpat.
23Doar împăratul – înadins –
A trebuit, viu, a fi prins
Și dus la Iosua. Apoi,
24Poporul s-a întors ‘napoi
Și în cetate a intrat.
Nimeni, cu viață, n-a scăpat,
Căci toți locuitorii ei,
Prin ascuțișul sabiei,
Au fost trecuți, fără cruțare.
25Astfel, ajunseră cei care
Au fost uciși în bătălie,
Ca doisprezece mii să fie.
26Iosua și-a ținut întins
Brațul cu sulița-nadins,
Până când cei ce-au locuit
În Ai, cu toții, au pierit.
27Poporul – pentru sine-apoi –
A păstrat prada de război
Și vitele și-a împlinit
Ceea ce Domnu-a poruncit.
28Cetatea – până-n temelie –
Arsă a trebuit să fie,
Încât doar pietrele din ea
Se mai pot, azi, a se vedea,
Căci ele doar s-au mai păstrat
Și-ntr-un morman s-au înălțat.
29Apoi, când totul s-a sfârșit,
Pe cel care a-mpărățit
În Ai, Iosua l-a luat
Și pe un lemn, l-a spânzurat.
Acolo, trupul i-a zăcut,
Până când seară s-a făcut –
Căci soarele a asfințit
Când Iosua a poruncit
Ca, de pe lemn, să fie dat
Trupul și-n urmă, aruncat
În fața porții așezate
Chiar la intrarea în cetate;
Peste-al său trup, pietre-au luat
Și-ntr-un morman le-au așezat
Cari, până astăzi – negreșit –
Mai poate-a fi încă, zărit.
Altarul de pe muntele Ebal
30Când a sfârșit acel război,
Iosua, un altar apoi,
Pentru-al său Domn, a ridicat.
Altarul fost-a înălțat
Pe muntele Ebal, precum –
31Atunci când se aflau pe drum –
Moise, să-l facă, a cerut.
Altaru-acela s-a făcut
După cum Dumnezeu a zis,
Și după cum Moise a scris
În paginile legii lui.
Deci pietrele altarului
N-au fost cioplite-n nici un fel,
Căci n-a trecut fier, peste el.
Au fost aduse-apoi, în dar,
Arderi de tot, pe-acel altar,
Precum și jertfe cu menire
De a-I aduce mulțumire
Lui Dumnezeu, în acest fel,
Căci l-a-nsoțit pe Israel.
32Pe pietre – după cum s-a zis –
O copie, Iosua-a scris
În urmă, după legea care,
A lui Israel adunare,
Chiar de la Domnul a primit-o,
Care prin Moise-a dăruit-o.
33Când aste lucruri se-ntâmplau,
Bătrânii din popor ședeau
Alături de judecători
Și de-ai oștii conducători,
Lângă chivotul Domnului.
Erau cu toți în jurul lui,
Iar preoții îi privegheau –
Străini, de față, mai erau,
Cari pe popor îl însoțise.
Toată mulțimea se-mpărțise
În două cete: jumătate
Din rândul gloatei adunate,
Spre Garizim, s-a îndreptat
Și-n dreptul muntelui, a stat.
Ceilalți, către Ebal, s-au dus
Făcând așa precum a spus
Moise, atunci când a trăit.
34Iosua-n urmă a citit,
În fața lor, cuvântul care
E scris în lege. Fiecare,
Din nou, atunci, a auzit
Blestemele ce s-au rostit,
Precum și binecuvântarea
Cari dată e de ascultarea
De legea Domnului. Astfel,
35Față de-ntregul Israel –
Față de cei străini pe care
Poporu-n sânul său îi are –
Tot ceea ce s-a poruncit,
Prin Moise, fost-a recitit,
De către Iosua. Nimic –
Nici un cuvânt, oricât de mic –
N-a fost uitat, ci el le-a zis,
Tot ce fusese-n lege scris.
Selectat acum:
Iosua 8: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca