De ele, când își amintește,
De-ndat’, sufletu-mi se mâhnește.
Iată dar, ceea ce gândesc,
De pot să mai nădăjduiesc:
Știu! Bunătățile pe care,
Domnul, în mâna Sa, le are,
Nu pot să se fi isprăvit!
De-asemenea, nu s-a sfârșit
Nici îndurarea Domnului,
Căci prin bunăvoința Lui,
Se înnoiesc toate, dând viață,
În fiecare dimineață.
Credincioșia Ta e tare,
Vădindu-se nespus de mare!”
„Domnul e moștenirea mea,
De care, parte, voi avea” –
Zice, acum, sufletul meu,
Îmbărbătându-se mereu.
De-aceea eu nădăjduiesc
În El, mereu, și mă-ntăresc.
Cu cel care nădăjduiește
În El, bun, Domnul Se vădește
Și milă-arată ne-ncetat,
Celui care L-a căutat.
Stai în tăcere, că e bine
Să așptepți astfel, până vine
Și ajutorul Domnului.
Bine îi este omului,
Un jug să poarte-n tinerețe.
Singur să stea și să învețe
Să tacă dor, căci jugul lui
Este din partea Domnului.
Să-și umple gura cu țărână
Și să nădăjduiască până
Nădejdea i se împlinește.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
