Încă o pildă, le-a mai spus,
Discipolilor Săi, Iisus:
„Un om, cu avuție mare,
Avuse un ispravnic, care,
Era mereu pârât la el,
Că-i risipește-n chip și fel,
Averea. Omul l-a chemat,
Pe-acel ispravnic și-a-ntrebat:
„Ce vorbe-ajung până la mine?
Ce tot aud eu, despre tine?
Vreau, socoteală, să îmi dai!
Ispravnic, nu mai poți să stai!”
Ispravnicul și-a zis: „Nu știu
Ce am să fac, de n-am să fiu
Ispravnic. Sapa, nu-i de mine;
N-am să cerșesc, că mi-e rușine;
Dar, ceva trebuie să fac,
Spre a le fi, la toți, pe plac
Atunci când timpul o să vie,
Să fiu scos din isprăvnicie
Și ca să pot a fi primit
De toți, în case, negreșit!”
Pe gânduri, mult, el n-a mai stat,
Ci-n mare grabă, a chemat
Pe toți datornicii, pe care,
Știa că-al său stăpân îi are.
Primul datornic a venit,
Iar el, privindu-l, i-a vorbit:
„Acuma, eu voiesc să-mi spui,
Cât datorezi stăpânului?
Ce scriu, în catastiful meu?”
„O sută de măsuri, am eu,
De untdelemn, să-i dăruiesc.”
„Bine. Atunci, te sfătuiesc,
Să iei zapisul, să te-așezi,
Și-apoi, să scrii, că-i datorezi,
Numai cincizeci.” Când a venit
Un altul, astfel, a vorbit:
„Ce ai, stăpânului, de dat?”
„Eu, grâu am de înapoiat –
O sută de măsuri.” „Grâu deci;
Te sfătuiesc, să scrii optzeci.”
Ispravnicul fu lăudat
De-al său stăpân – când a aflat
Ce a făcut – căci, înțelept
Lucrase, chiar de-a fost nedrept.
Deci, fiii ăstui veac – pot spune –
Vădesc mai multă-nțelepciune,
Ca ai luminii fii. Eu vreau,
Un sfat, acuma, să vă dau:
Cu-averi nedrepte, voi să știți,
Prieteni, să vă dobândiți,
Care, să vă primească-apoi,
În corturi veșnice, când voi,
Răpiți – de moarte – o să fiți.
Vă spun, de-asemenea, să știți,
Căci cel ce credincios se-arată –
În lucruri mici – are să poată
A fi și-n lucrurile mari,
Tot credincios. Acela cari,
Nedrept, în lucrurile mici,
S-a dovedit că este, nici
În lucruri mari, nu va fi drept,
Ci se va arăta nedrept.
Dacă-n averi nedrepte, voi
Nu ați fost credincioși, apoi,
Cum vă vor fi încredințate
Comorile adevărate?
Dacă în lucru-ncredințat –
De altul – nu a-ți arătat
Credință, atunci, vouă, cine
O să vă dea, ce v-aparține?
Sluga nu poate să slujească
La doi stăpâni – o să-ndrăgească,
Mai mult, pe unul. Pe-amândoi,
Nu-i va sluji la fel. Iar voi
Nu-L veți sluji pe Dumnezeu
Și pe Mamona! – vă spun Eu!”