YouVersion
Pictograma căutare

Luca 2

2
Nașterea lui Iisus Hristos
1În vremea ‘ceea, a ieșit
Un ordin, ce a stabilit
Ca toată lumea să se-nscrie,
Deci, un recensământ să fie.
Cezar August fusese cel
Ce hotărâse-n acest fel.
2Primul înscris, pentru popor,
A fost ținut, când dregător –
Peste întinsa Siria –
Era Quirinius. Se ducea
3Întreaga lume să se-nscrie –
Adică, după seminție,
Îi venea rândul omului
Să urce, în cetatea lui.
4Din Nazaret, din Galileea,
Spre Betleemul din Iudeea,
Plecă și Iosif, să se-nscrie,
Pentru că – după seminție –
Era din a lui David casă.
5Cu el, porni la drum, voioasă,
Maria – logodnica lui –
Deși-mplinirea timpului
Când trebuia să zămislească,
Urma-ncurând ca să sosească.
6La Betleem, i s-a-mplinit
7Vremea și-astfel, a zămislit
Pe Fiul ei, întâi născut.
Pentru că loc, nu au avut,
În casele de poposire,
Acel care, întreaga fire,
Venise să o mântuiască –
Prin jertfa Sa dumnezeiască –
În scutece fost-a-nfășat
Și într-o iesle-apoi, culcat.
Păstorii din Betleem
8Niște păstori, pe câmp, erau,
Căci noaptea, turmele-și păzeau,
Făcând de strajă, ne-ncetat.
9Când îngerul s-a-nfățișat –
Trimis din cer – păstorilor,
A strălucit, în jurul lor,
Lumina slavei Domnului.
Păstorii, la vederea lui,
De moarte, s-au înspăimântat,
10Dar îngerul a cuvântat:
„Fiți fără teamă, căci sosesc,
La voi, ca să vă-mpărtășesc
O veste bună, ce-o să fie
Prilej de mare bucurie,
Pentru noroadele-ntristate!
11Astăzi, la David, în cetate,
Un mare fapt s-a petrecut:
Mântuitorul S-a născut!
El este Domnul! E Hristos!
A coborât – din ceruri – jos,
Să se-ntrupeze pe pământ!
Iată de ce, aici, eu sânt!
12Spre a-L cunoaște, un semn vreau,
Vouă, acuma, să vă dau:
Un Prunc, găsi-veți, înfășat,
În scutece-n iesle culcat.”
13Îngeru-n urmă și-a unit
Glasul, cu oastea ce-a venit
Din cer, slăvind pe Dumnezeu:
14„Slăvit fie Domnul, mereu,
În locuri ce prea-nalte sânt!
Pacea coboare pe pământ,
Peste întreg cuprinsul lui,
Între oamenii Domnului!”
15După ce îngerii s-au dus,
Păstorii, între ei, și-au spus:
„Haidem, cu toți, la Betleem,
Acum, degrabă, să vedem
Tot ceea ce ne-a fost făcut,
De către înger, cunoscut!”
16La drum, îndată, au pornit
Și, precum îngeru-a vorbit,
Găsiră Pruncul, așezat
În iesle. El era vegheat
De Iosif și de mama Lui.
17La căpătâiul Pruncului,
Păstorii au istorisit
Cum și de unde au venit.
18Toți cei care au ascultat
Vorbele lor, s-au minunat.
19În liniște, Maria sta
Și-n inimă doar, cugeta,
La toate câte-a auzit.
20Păstori-apoi au revenit
La turma lor, slăvind mereu
Și lăudând pe Dumnezeu,
Pentru-nștiințarea ce-o primiră
Și pentru faptul că găsiră
Totul, așa cum le vestise
Îngerul, care le vorbise.
Iisus adus în Templu
21După opt zile, s-a-mplinit
Timpul, prin Lege sorocit,
Când împrejur este tăiat
Noul născut, care-i băiat.
Părinții – Pruncului – i-au pus,
În acea zi, nume, Iisus,
Așa precum le-a fost vestit –
‘Nainte de-a fi zămislit
În pântecele mamei Lui –
De un înger al Domnului.
22Când toate zilele s-au dus –
Precum, în Lege, Moise-a spus,
Despre-acel timp de curățit –
La drum, părinții au pornit,
Către Ierusalim. Au dus,
Pruncul, la Templu, și L-au pus,
În fața Domnului, să stea,
23Așa cum Legea le cerea:
„Oricare-ntâi născut – băiat –
Domnului fi-va închinat.”
24Au căutat doi turturei,
Sau chiar doi pui de porumbei,
Pe care-apoi, să îi jertfească
Și, astfel, Legea, să-mplinească.
Cântarea lui Simeon
25Ierusalimul găzduia,
Un om curat, ce se vădea
De Duhul Sfânt călăuzit
Și Simeon era numit.
De multă vreme-aștepta el,
O mângâiere-n Israel.
26Duhul Cel Sfânt îi spuse-n gând
Că n-o să moară, până când
Are să-L vadă pe Hristos.
27Mânat de Duh, porni pe jos –
Încet – spre poarta Templului.
Pătrunse în clădirea lui,
Tocmai atunci când au sosit –
Voind a fi îndeplinit
Tot ce prin Lege li s-a spus –
Iosif, Maria și Iisus.
Când i-a zărit el, pe cei trei,
În grabă, s-a-ndreptat spre ei
28Și Pruncu-n brațe, L-a luat.
Pe Domnu-a binecuvântat,
29Zicând: „După cuvântul Tău,
Sloboade, Doamne, robul Tău,
30Căci ochi-mi văd, cu mulțumire,
Stăpâne, a Ta mântuire,
31Ce-ai pregătit-o tuturor –
32Lumină a Neamurilor
Și slavă a lui Israel.”
33Auzind ce-a spus despre El,
Tatăl – și mama Pruncului –
S-au minunat, de vorba lui.
34Apoi, i-a binecuvântat,
Iar Simeon s-a îndreptat
Către Maria și i-a spus:
„Fiul pe care L-ai adus,
Spre prăbușirea unora
Și ridicarea altora,
Are să fie-n Israel.
Un semn, urmează, a fi El,
Ce va stârni împotrivire.
35Iată, îți dau acum de știre,
Că sufletu-ți va fi străpuns
De-o sabie, gândul ascuns –
În inima multor, dosit –
Fiind astfel descoperit.”
36O prorociță se găsea,
Acolo; Ana se numea,
Fiind a lui Fanuel fată –
Așer, de neam. Înaintată
Era, în vârstă. A trăit –
După ce s-a căsătorit –
Doar șapte ani cu-al ei bărbat.
37Din nou, nu s-a mai măritat
După ce soțul i-a murit,
Ci, singură, a viețuit.
Ani, optzeci’patru, număra
Și-n Templu, ne-ncetat, era;
Cu post și rugăciuni, mereu,
Ea Îi slujea lui Dumnezeu.
38Tocmai în ceasul când Iisus
Era în Templu, ea s-a dus,
Acolo, iar când a intrat,
Pe Dumnezeu, L-a lăudat
Și-apoi, celor prezenți, le-a spus
Tot ce știa, despre Iisus.
Întoarcerea la Nazaret
39După ce fost-a împlinit
Tot ce prin Lege-a poruncit
Domnul, Iosif și cu Maria,
Abia strunindu-și bucuria,
Au părăsit Templul și-apoi,
Luat-au drumul înapoi,
Grăbindu-se către Iudeea,
Spre Nazaret, în Galileea.
40Pruncul Iisus, mereu, creștea
Și, în puteri, se întărea.
De-nțelepciune era plin,
Pentru că harul cel divin
Al Domnului, L-a însoțit,
De el, fiind – mereu – umbrit.
Iisus în Templu la vârsta de doisprezece ani
41Când Paștele se-apropiau,
Către Ierusalim, porneau
Părinții pruncului Iisus,
În fiecare an. S-au dus –
42Precum datina le-a cerut –
Și-atunci, când primul lor născut,
Doar doișpe ani a împlinit.
43Când sărbătoarea s-a sfârșit,
După ce praznicul cel mare,
De Paști, se stinse, fiecare
Porni către al său ținut.
Iisus, de-ai lui, S-a fost pierdut
Și, în cetate-a revenit.
44Părinții nu s-au sinchisit
Văzând că nu e lângă ei
Copilul, crezându-L cu cei
Care, la drum, îi însoțeau,
Căci multe rude, ei aveau.
S-au dus dar, de L-au căutat,
Cale de-o zi. Nu L-au aflat,
45Printre cei cari îi însoțiră
Și, spre Ierusalim, porniră
46Din nou. Cetate-au scotocit,
Trei zile-n șir. Când L-au zărit,
Copilu-n Templu se găsea
Și-n jur, învățători, avea.
Atent, în mijlocul lor, sta
Și vorba, El le-o asculta.
Apoi, le-a pus la fiecare,
Din cei prezenți, câte-o-ntrebare.
47Toți s-au mirat, ce-nțelepciune,
Putea, Acel băiat s-adune.
48Găsindu-L dar, părinții Lui,
Uimiți, I-au zis, Copilului:
„Ne spune, de ce Te-ai purtat,
Așa, cu noi? Te-am căutat
Trei zile-n șir, fără-ncetare,
Și-am fost cuprinși de-ngrijorare!”
49El le-a răspuns: „Nu știți că Eu,
Trebuie-n casă, la al Meu
Tată, să fiu? Ce-ați alergat?
Oare, de ce, M-ați căutat?!”
50N-au înțeles ei, ce le-a spus;
51Copilu-apoi le-a fost supus,
Și-n Nazaret, au revenit.
Maria, însă, și-a-nsușit
Cuvintele, ce El le-a zis,
Și-n inimă, ea le-a închis.
52Iisus creștea-n învățătură,
Înțelepciune și statură,
Plăcut fiind, de toți, mereu –
De oameni și de Dumnezeu.

Selectat acum:

Luca 2: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te