De ziuă, când s-a luminat,
Grabnic, s-au strâns, să țină sfat,
Bătrânii și marii preoți,
Voind să hotărască toți,
Pedeapsa Lui Iisus, pe care
Să i-o aplice. Să-l omoare,
Au hotărât, în al lor sfat.
După aceea, L-au legat
Și la Pilat din Pont, L-au dus.
„El să Îl judece!” – și-au spus.
Iuda – cel care L-a vândut –
Când, că la moarte, a văzut
Că, pe Iisus, L-au osândit,
Speriat, amarnic s-a căit,
Grăbindu-se să dea, apoi,
Arginții – cei treizeci – ‘napoi,
Acelora ce l-au plătit.
Le-a spus dar: „Am păcătuit,
Căci sângele nevinovat,
Eu L-am vândut!” Ei s-au uitat,
La Iuda, batjocoritor.
Râzând, i-au spus zeflemitor:
„Ce ne spui nouă? Treaba ta!
Pleacă, și-n cale, nu ne sta!”
În Templu-arginți-a aruncat
Iuda, și-apoi s-a spânzurat.
Strângând argintul risipit,
Preoți-au zis: „Îngăduit
Nu e – argintul ce se strânge,
Pentru că este preț de sânge –
În visteria Templului,
Să-l așezăm.” Cu prețul lui –
După ce-ntâi s-au sfătuit –
O țarină au dobândit.
Ea-i „Țarina olarilor”;
Drept cimitir, străinilor,
De-atunci, ea este folosită.
Doar denumirea-nlocuită –
Din „Țarina olarului”,
I-au zis „Țarina sângelui” –
I-a fost, iar noul nume dat,
Până acuma, s-a păstrat.
În felu-acesta s-a-mplinit,
Ce Ieremia a vestit,
Despre ceea ce s-a-ntâmplat:
„Treizeci de-arginți, ei au luat,
Drept prețul Celui prețuit,
Cu care fost-a cântărit,
De unii fii din Israel;
Au cumpărat, apoi, cu el
Un loc – cel al „olarului” –
După porunca Domnului.”
Iisus a fost înfățișat,
Apoi, în fața lui Pilat.
Acesta, binevoitor,
„Ești Rege al Iudeilor?” –
L-a întrebat. „Da, sunt!” – a spus,
Privindu-l țintă-n ochi, Iisus.
Apoi, tăcu. N-a ripostat,
Când preoții L-au acuzat.
„Tu n-auzi, oare, ce vorbesc,
Și cât de mult Te-nvinuiesc?” –
L-a întrebat Pilat. Iisus,
Nici un cuvânt, însă, n-a spus,
Iar dregătorul s-a mirat,
Ne-nțelegând ce s-a-ntâmplat.
Când Paștele se prăznuia,
Mai marele obișnuia
A slobozi, norodului,
Un condamnat, pe voia lui.
În vremea ‘ceea, s-a-ntâmplat,
A fi Baraba-ntemnițat.
Atunci, când preoți-au venit,
La dregător, el a dorit
Să înțeleagă ce voiau:
„Vreți, pe Baraba, să vi-l dau?” –
I-a întrebat – „ori pe Iisus,
Cărui Hristos I s-a mai spus?”
Să-L izbăvească-ar fi dorit,
Văzând cât e de pizmuit
Iisus, de către cărturari,
Bătrâni și preoții cei mari;
Știa că din astă pricină
I-a fost adus, fără vreo vină.
Pe scaunul de judecată,
Ședea Pilat, iar sala toată,
De-acuzatorii lui Iisus,
Era ticsită. Un rob, pus
De soața lui Pilat, grăbit,
Intră în sală și șoptit –
După ce la Pilat s-a dus –
Aste cuvinte i le-a spus:
„Soția ta așa a zis:
„Iată că am avut un vis
Și foarte mult m-am frământat!
Să n-ai, cu-Acel nevinovat,
Nimic de-a face, căci mi-e teamă!”
Dar preoții cei mai de seamă,
Noroadele-au înduplecat,
Să ceară-a fi eliberat
Baraba, de la închisoare,
Iar pe Iisus, să Îl omoare.
Pilat luă cuvântu-apoi:
„Pe care vreți, din ăștia doi,
Să-l slobozesc?” – a întrebat.
„Vrem pe Baraba!” – a strigat
Norodul, iar Pilat a spus:
„Dar cu Hristosul – cu Iisus –
Ce vreți să fac? Cum v-ați gândit?”
„Iisus să fie răstignit!” –
Răspunseră. Din nou, Pilat,
„Ce va făcut?” – i-a întrebat.
Gloata, mai tare, a răcnit:
„Iisus să fie răstignit!”
Când a văzut că nu mai poate
Să-i liniștească, și că toate
Eforturile întreprinse
De el, de gloată-au fost respinse,
Pilat, apă-ntr-un vas, a pus
Și-a spălat mâinile și-a spus:
„Acum, eu sunt nevinovat
Și n-am să pot fi acuzat,
De sângele neprihănit,
Al Celui care, răstignit,
Cereți să fie. Treaba voastră!”
Gloata strigă: „Asupra noastră,
Și peste pruncii ce-i avem,
Să cadă sângele Lui, vrem!”
Astfel, a fost eliberat
Baraba, de către Pilat,
Iar pe Iisus L-au biciuit,
‘Nainte de-a fi răstignit.
Ostașii dregătorului,
În curțile pretorului –
Din temniță, când L-au adus –
Îl așezară pe Iisus.
De straie, ei L-au dezbrăcat,
Și-apoi L-au pus de-a îmbrăcat
O haină stacojie. Când,
Sfârșit-au, le-a trecut prin gând,
Să-I împletească o cunună,
De spini, pe cap ca să I-o pună.
O trestie a fost adusă
Și-n mâna dreaptă I-a fost pusă.
Apoi, s-au închinat pe rând,
Cu toți, în fața Lui. Râzând,
Soldații Îl batjocoreau
Și, rând pe rând, Îi repetau:
„Cu plecăciune ne-nchinăm,
În fața Ta, și Te-ascultăm,
Evlavioși, mare-mpărat,
Peste Iudei înscăunat!”
Apoi, în față Îl scuipau,
Și-n cap, cu trestia-L loveau.
Sfârșind sinistra comedie,
I-au luat haina stacojie,
I-au dat straiele înapoi,
L-au îmbrăcat din nou, și-apoi,
Când totul a fost pregătit,
L-au dus să fie răstignit.
Iisus era cu crucea-n spate,
Când, la ieșirea din cetate,
Pe drum, un om au întâlnit,
Pe care-ostașii l-au oprit.
Acel om, Simon, se numea
Și în Cirene locuia.
Iisus, fiind foarte slăbit,
Simon a fost, atunci, silit
De către ceata de soldați,
Să-I ducă crucea, căci aflați
Erau pe firul drumului,
Ce suie coasta dealului
Chemat Golgota – tălmăcit,
„Al căpățânii”, e numit.
Ostași-ajunși în acel loc,
I-au dat – să-și bată, de El, joc –
Vinul, cu fiere-amestecat.
Iisus, însă, când l-a gustat,
Nu a voit să îl mai bea,
Deși setea Îl chinuia.
Apoi, bătut și huiduit,
De cei care L-au însoțit,
Iisus porni să urce dealul,
Să-și bea până la fund pocalul
De umilință și amar,
Pășind pe-al Golgotei calvar.
Pe culme-a fost crucificat,
Iar hainele I le-au luat.
Trăgând la sorți, le-au împărțit,
Spre-a împlini ce-a fost vestit
Printr-un proroc. Vorbind de ele,
„Și-au împărțit hainele Mele” –
Spusese el – „cămașa Mea,
Sorți-au decis cui să se dea.”
Sfârșind hainele-I de-mpărțit,
Soldați-au stat și L-au păzit.
Deasupra crucii lui Iisus,
O însemnare, ei au pus,
Pe ea fiindu-I scrijelită
Vina care I-a fost găsită.
Noroadele ce-n deal s-au dus,
Puteau citi scrisul: „Iisus,
Împărat al Iudeilor”.
Pe dealul căpățânilor,
Lângă Iisus, au răstignit
Și doi tâlhari. I-au potrivit,
Pe unu-n dreapta lui Iisus,
Iar altu-n stânga Lui l-au pus.
Toți trecătorii Îl priveau,
Dădeau din cap și îi spuneau,
Râzându-I batjocoritor:
„Ești Regele Iudeilor!
Tu, care-ai spus că Templu-l strici,
Dar în trei zile, îl ridici,
Acum, ai face foarte bine,
Ca să Te mântui și pe Tine!
De ești Fiul lui Dumnezeu,
Deloc n-are să-Ți fie greu,
Ca, de pe cruce, să cobori –
Noi credem, iar Tu n-ai să mori!”
La fel, și preoții cei mari –
Cu-ai lor bătrâni și cărturari –
Își băteau joc de El, zicând:
„Pe mulți i-ai mântuit, dar când,
Chiar El trebuie mântuit,
Iată-L, nu poate! Negreșit,
De-i Împărat în Israel,
Pogoare-Se, și-om crede-n El!
În Dumnezeu – cum am văzut –
Neîncetat, S-a încrezut.
Să-L scape, căci ne-a spus mereu,
Că Fiu Îi e, lui Dumnezeu!”
Chiar și tâlharii, condamnați
Atuncea, și crucificați –
Deși, asemeni Lui, răbdau –
Doar în batjocură-I vorbeau.
Bible App
Bible App for Kids
