Mica 6
6
Judecata Domnului cu poporul Său – Îndurarea Domnului – Pricina
1Să ascultați cuvântul spus
De către Domnul Cel de Sus:
„Haide degrabă, scoală-te!
Scoală și-apoi judecă-te,
De-ndată-n fața munților!
Fă culmile dealurilor,
Ca să audă al tău glas
Răsunător, în acel ceas!…
2Munți, ascultați pricina Lui!
Ascultați glasul Domnului!
Luați aminte și voi cari
Vă arătați temelii tari
Ale pământului! Căci iată,
Domnul are o judecată,
Cu-al Său popor, pentru că El
Se judecă cu Israel.
3„Ce ți-am făcut, popor al Meu?
Cu ce te-oi fi ostenit Eu?
Haide, răspunde-Mi negreșit!
4Iată că Eu te-am izbăvit
Din al Egiptului ținut,
Unde tu, rob, ai fost făcut.
Te-am scos din casa de robie,
Căci libertate ți-am dat ție.
‘Naintea ta, trimis-am Eu,
Atunci, pe Moise – robul Meu –
Pe-Aron și pe Maria-apoi!
5Aduceți-vă-aminte voi,
Ce-a plănuit Balac, cel care,
Peste Moab era mai mare.
Aduceți-vă-aminte voi,
Ce i-a răspuns Balaam apoi.
Balaam era acela care,
Părinte, pe Beor, îl are.
Să v-amintiți ce s-a-ntâmplat,
De la Sitim când ați plecat
Și până când ajuns-ați voi,
Cu toții, la Ghilgal apoi.
Luați aminte, de îndat’,
La tot ceea ce s-a-ntâmplat,
Ca să cunoașteți ce-a făcut
Domnul, în timpul ce-a trecut
Și-astfel să știe fiecare
Ce binefaceri Domnul are!”
6„Cu ce am să-l întâmpin eu,
Pe Domnul Dumnezeul meu?
Cu ce mă voi pleca eu, oare –
Acum – în fața Celui care
Se dovedește-a fi mereu
Drept Prea Înaltul Dumnezeu?
Să Îl întâmpin – oare – pot,
Cu jertfe și arderi de tot?
Pot să-L întâmpin cu viței,
Chiar dacă de un an sunt ei?
7Însă, primește Domnul, oare,
Mii de berbeci? Nevoie are,
De zeci de mii de râuri pline
De untdelemn? Oare e bine,
Pentr-un păcat ce l-am făcut,
Să-l dau pe-ntâiul meu născut?”
8„Deci omule, tu ai aflat –
Pentru că ți s-a arătat –
Ce este bine, de făcut.
Și ce altceva ți-a cerut
Domnul, decât să împlinești
Dreptatea, mila s-o iubești,
Umblând smerit apoi, mereu,
Față de al tău Dumnezeu?”
9Al Domnului glas strigă tare,
Cetății, iar omul cel care
Înțelepciune a avut,
De al Lui Nume s-a temut!
10Cel rău, în casa lui, mai are
Comori nelegiuite, oare?
Efa cea mică, blestemată,
Mai este-n casa lui aflată?
11Pot Eu curați să-i socotesc,
Pe-aceia care folosesc
O cumpănă nedreaptă oare,
Sau greutăți înșelătoare?
12Pentru că toți ai lui bogați
De silnicie-s încărcați,
Pentru că cei ce-l locuiesc
Necontenit minciuni rostesc
Și pentru că limbile lor
De-nșelăciune sunt izvor,
13Iată că am să te lovesc
Cu suferinți. Te pustiesc
Pentru păcatele pe care
L-ai săvârșit, fără-ncetare.
14O să mănânci, dar vei vedea
Că să te saturi nu-i putea,
Iar foamea-n gheare te va ține,
Căci ea va rămânea în tine.
De ceea ce-ai să izbutești,
De la vrăjmași să dobândești,
Parte tu nu vei mai avea,
Căci o s-o prade sabia.
15Degeaba vei fi semănat,
Căci nu ajungi la secerat.
Degeaba ai să storci măsline,
Căci untdelemnul, de la tine,
Va fi luat și n-ai s-ajungi,
Cu el – în urmă – să te ungi.
Struguri vei strânge; must – din ei –
Vei face, dar vin n-ai să bei!
16Căci ei păzesc, necontenit,
Ceea ce Omri-a rânduit,
Lucrând precum acei pe care
Ahab în casa lui îi are,
Umblând pe calea tuturor,
Ținându-se de sfatul lor.
De-aceea – trebuie să știi –
De pomină te fac să fii.
Cei cari au să te locuiască,
Batjocuri au să înghițească,
Purtând ocara cea pe care
Sărmanul Meu popor o are.”
Selectat acum:
Mica 6: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca