Cum am aflat, cum am văzut,
De-al Evangheliei început –
A Fiului lui Dumnezeu –
Am să vorbesc, acuma, eu.
Precum în vremuri vechi, odată,
A prorocit Isaia – „Iată,
Un sol, ‘naintea Ta, trimit
Și calea-Ți va fi pregătit,
Căci el e glasul ce-o să vie
Și o să strige în pustie,
„Gătiți cărarea Domnului
Și neteziți-I calea lui”–
Ioan, pe lume, a venit.
A botezat și a vestit,
Așa cum fost-a al său crez,
Al pocăinței sfânt botez,
Ca astfel, orice muritor,
Iertare a păcatelor,
Să dobândească. Au venit,
Când vorbele i-au auzit,
Mulțime de Iudei, la el;
Și din Ierusalim, la fel,
Noroadele îl îmbulzeau.
Păcatele-și mărturiseau
Și-n apa râului Iordan,
Primeau botezul lui Ioan.
Ținuta lui era umilă:
O haină din păr de cămilă,
Iar peste mijloc, o curea.
Lăcustele le folosea
Și mierea, ca să se hrănească.
El a-nceput ca să vorbească,
Mărturisind: „Cel care vine,
În urma mea, e – decât mine –
Incomparabil, mai puternic.
Încălțămintea-I, nu sunt vrednic
Să I-o dezleg. Eu v-am chemat
Și-n apă doar, v-am botezat,
Dar El, când vine pe pământ,
Va boteza cu Duhul Sfânt.
Atuncea, a venit Iisus,
Din Galileea, și S-a dus
În valea râului Iordan,
Unde L-a botezat Ioan.
Când El, din apă, a ieșit,
Ioan văzu, înmărmurit,
Cerul deschis și Duhul Sfânt,
Cum se pogoară pe pământ,
Ușor, în chip de porumbel,
Și se așează peste El.
Apoi, din cer, s-a auzit
Un glas: „Ești Fiul Preaiubit!
În Tine numai, Fiul Meu,
Găsesc toată plăcerea, Eu!”
Îndată, Duhul L-a mânat
Către pustie, unde-a stat –
Cum spun ale Scripturii file –
Un timp de patruzeci de zile.
Satana a venit la El,
Spre-a-L ispiti în chip și fel.
Iisus, cu fiarele, stătea,
Și slujitori, îngeri avea.
Iisus, când vestea a aflat,
Cum că Ioan e-ntemnițat,
Spre Galileea a pornit
Și Evanghelia a vestit.
El zis-a: „Timpu-i terminat!
Vă pocăiți, ne-ntârziat,
Că-mpărăția Domnului,
Apropiată-i omului!”
Pe lângă mare, a trecut
Iisus. Acolo a văzut
Doi frați: pe Simon și Andrei.
Pescari erau frații acei
Și aruncau o mreajă-n mare,
Tocmai în acel timp în care,
Trecea, pe lângă ei, Iisus.
El a privit la ei și-a spus:
„Urmați-Mă, și o să fiți
Pescari de oameni! Hai, veniți!”
Ei, mrejele, și-au părăsit
Și, pe Iisus, L-au însoțit.
La drum, cu toții au plecat
Și, peste alți doi frați, au dat:
Iacov – fiul lui Zebedei –
Și cu Ioan. Frații acei,
Pe o corabie, erau
Și mrejele și le cârpeau.
Frații, atunci când i-a chemat
Iisus, pe tată l-au lăsat,
Corabia, și s-au grăbit
Să Îl urmeze, negreșit.
Iisus porni din nou la drum,
Și-ajunse la Capernaum,
Exact în ziua de Sabat.
În sinagogă a intrat,
Unde-a-nceput să dea povețe
Norodului, și să-l învețe.
Toți oamenii uimiți erau,
De-nvățătura ce-o primeau,
De la Iisus, pentru că El
Îi învăța ca și Acel
Care stăpân e pe putere.
Cu toții fost-au de părere,
Că nici un cărturar vreodat’,
Asemeni Lui, n-a cuvântat.
În sinagogă, se găsea
Un om cari, un duh rău, avea.
Omul, de acel duh mânat,
Către Iisus, înspăimântat,
Strigă – căci duhul știa bine
Cine e El – „Ce-avem cu Tine,
De-a face, noi? Sau Tu voiești,
Ca să ne pierzi? Știm cine ești!
Tu ești Sfântul lui Dumnezeu!”
Iisus certă acel duh: „Eu
Îți poruncesc să încetezi
Cu vorba! Să-l eliberezi,
Pe acest om nenorocit!”
Duhul, îndată, a ieșit,
Cu-n strigăt înfiorător,
Cutremurând pe muritor.
Toți privitori-nmărmuriți,
Se întrebau, nedumeriți:
„Ce e aceasta? Cine știe?
Învățături noi, vor să fie?
Căci iată – toți am auzit –
Ca un stăpân a poruncit,
Iar duhu-acela, necurat,
De al Său glas, a ascultat!”
Vestea, pe loc, s-a răspândit
În Galileea, și-a-mpânzit –
Făcând, în scurt timp, înconjur –
Ținuturile dimprejur.
Din sinagogă, a ieșit
Iisus, de Iacov însoțit
Și de Ioan. Apoi, toți trei,
Mers-au la Simon și Andrei.
În pat, sub pleduri, zgribulită,
De friguri fiind copleșită,
Soacra lui Simon se stingea.
Iisus S-a îndreptat spre ea;
Ușor, de mână, a luat-o,
Iar boala-ndată a lăsat-o;
Puterile i-au revenit
Și-apoi femeia le-a slujit.
Seara, când soarele-a apus,
Locuitorii au adus
Pe cei bolnavi, pe îndrăciți,
Pentru a fi tămăduiți.
Iisus privea cetatea toată,
Cu mic cu mare, adunată
În jurul Său. A vindecat
Bolnavii care s-au aflat
Acolo, pe cei îndrăciți –
De duhuri rele stăpâniți.
Duhuri și draci Îl cunoșteau:
Cine-i Iisus, cu toți știau.
De-aceea, El le-a poruncit
Să tacă. Zorii s-au ivit,
Și-abia atunci, într-un târziu,
Să caute un loc pustiu,
Iisus plecat-a din cetate,
Spre-a se ruga-n singurătate.
Simon, de gloată însoțit,
L-a căutat. Când L-a găsit,
I-a spus: „Cu toți Te căutăm.”
El a răspuns: „Hai să plecăm
Și-n alte părți, că Eu voiesc,
La toți, să propovăduiesc –
Doar pentru-aceasta am ieșit.”
Astfel, a propovăduit
Iisus, în Galileea toată –
În sinagogi – și vindecată
Fost-a oricare neputință
Și orice fel de suferință.
Bolnavii se tămăduiau,
Cei îndrăciți se linișteau.