Când, din Betania-au pornit,
În zori, Iisus a flămânzit.
El, de departe, a văzut,
Un mic smochin ce a crescut
Chiar lângă firul drumului.
A căutat, în frunza lui,
Gândind, vreo roadă, să găsească,
Și foamea, să Își potolească.
Însă, nimic nu a găsit,
Căci n-a fost timpul de rodit.
Atunci, cuvântul, a luat
Și, pe smochin, l-a blestemat:
„Acum, în veacul care vine,
Și-n vecii vecilor, din tine –
Din rod, din ale tale fructe –
Nimeni să nu se mai înfrupte!”
Toți ucenici-au auzit
Blestemul ce a fost rostit.
Când la Ierusalim sosiră,
Ei, către Templu, se grăbiră.
Iisus, în Templu, a intrat
Și, mânios, i-a alungat
Pe cei care negoț făceau;
S-a dus la cei ce bani schimbau,
Și mesele le-a răvășit;
Apoi, privirea, Și-a oprit,
Pe cei ce vindeau porumbei.
Furios, S-a îndreptat spre ei,
Și-ale lor bănci, le-a răsturnat.
Pe nimenea n-a mai lăsat,
Cu vase-n Templu. La sfârșit,
Celor prezenți, El le-a vorbit:
„Nu știți ce, în Scripturi, se spune?
„O casă, pentru rugăciune,
E casa Mea – e un loc sfânt,
Al tuturor, de pe pământ.
Dar voi sunteți aceia cari,
O peșteră, pentru tâlhari,
Din ea, acuma, ați făcut!”
Aceste vorbe n-au plăcut
Preoților cei mai de seamă,
Și nici vorbirea, fără teamă,
A lui Iisus, nu le-a priit;
De-aceea, ei s-au sfătuit,
Cu cărturarii, și-ncercau
Să-L prindă, însă, se temeau
De furia norodului,
Vrăjit de-nvățătura Lui.
Când înserarea se-așternea,
Iisus, cetatea, părăsea.
În zori, când iarăși au trecut
Înspre cetate, au văzut –
Discipolii – cum s-a uscat
Smochinul, ce-a fost blestemat,
C-o zi în urmă, de Iisus.
Petru și-a amintit și-a spus:
„Învățătorule, privește
Acel smochin mic, care crește
Acolo! Ieri, l-ai blestemat,
Iar azi – sărmanul – s-a uscat!”
Iisus le-a zis atunci: „Mereu,
S-aveți credință-n Dumnezeu!
Când cineva e ne-ndoit
În al său crez, și-a poruncit,
Chiar muntelui – plin de credință –
„În mare, fugi!”, cu neputință
Este de-a nu fi ascultat! –
Crezând, chiar muntele-i mutat.
De-n inimă nu s-a-ndoit,
A căpătat lucrul dorit.
Vă spun, că lucrul ce-l cereți –
Când vă rugați – să și credeți
Că, deja, l-ați și căpătat,
Căci astfel, el vă va fi dat.
Când în picioare vă rugați,
Întotdeauna să iertați
Pe cei ce v-au greșit. Astfel,
Cu voi, va proceda la fel,
Și Tatăl vostru Cel Ceresc,
Iertând pe cei care-I greșesc.