Iisus, iar, marea a trecut;
Noroadele, când L-au văzut,
La El, în grabă-au alergat.
În fața Lui, s-a-nfățișat
Iair – fruntaș care slujea
În sinagogă. El avea,
O fată, cari zăcea bolnavă,
Boala fiindu-i tot mai gravă.
Iair, în fața lui Iisus,
S-a închinat și-apoi, a spus:
„Trage să moară fiica mea.
Tu, să o vindeci, ai putea.
Te rog, acum, stăruitor,
Măritule Învățător,
Să vii și, mâna, să-Ți așezi,
Pe ea, ca să o-nviorezi,
Iar boala să o părăsească,
Din nou să poată să trăiască!”
Iisus, spre casă, l-a-nsoțit.
O gloată mare a pornit,
Pe urma lor. Cu ei, mergea
Și o femeie, ce avea
O scurgere de sânge, care
Nu își găsise vindecare,
La oricâți doctori a umblat.
Când, de Iisus, ea a aflat,
În urmă-I a venit și-a-ntins
Mâna și haina I-a atins,
Gândind: „Doar haina, de-I ating,
Îndată, boala, am să-mi sting.”
Cum a crezut, s-a și-ntâmplat:
Pe loc, sângele a secat
Și, în tot corpul, a simțit,
Cum că s-a însănătoșit.
Iisus, simțind ce s-a-ntâmplat,
Privi în urmă-I, și-a-ntrebat:
„Cine-i acel care-a întins
Mâna, și haina, mi-a atins?”
Discipolii I-au spus: „Vezi bine,
Că toți Te-mping, iar Tu-ntrebi: „Cine
Atinsu-s-a, de haina Mea?”
Iisus, în jurul Său, privea,
Cătând femeia vinovată.
Aceasta, foarte-nfricoșată,
Venit-a-n fața lui Iisus,
I s-a-nchinat și-apoi a spus,
În ce fel, s-a tămăduit.
„Credința ta te-a mântuit!
Te du, în pace, fiica Mea!” –
Zise Iisus. El mai vorbea,
Încă, femeii, când sosiră
Doi slujitori, care-și vestiră
Stăpânul: „Fiica ți-a murit.
Deci, nu mai este nimerit,
Să-L necăjești pe-nvățător.”
„Nu asculta, de vorba lor” –
A zis, către Iair, Iisus –
„Tu crede doar!” Apoi, S-a dus –
Așa cum a avut în plan –
Cu Petru, Iacov și Ioan,
La casa lui Iair. Aici,
Mulțime multă – mari și mici,
Se tânguiau, plini de durere.
Iisus le-a zis: „Faceți tăcere!
De ce, deja, vă tânguiți,
Căci fata n-a pierit? Priviți:
Ea doarme doar.” Dar ei râdeau
Și în batjocură-L luau.
Iisus, pe toți, i-a alungat
Și-apoi, la Sine, a chemat
Părinții fetei, cu cei trei
Discipoli. Însoțit de ei,
În casa moartei, a intrat.
El, mâna fetei, a luat
În mâna Lui, și a rostit:
„Talita cumi” – tălmăcit,
E „Fiică, scoală-te, îți zic!”
Îndată-n trupu-acela mic,
Viața s-a-ntors, la vorba Lui,
Și-astfel, fiica fruntașului,
Dintre cei morți, a înviat.
Ușor, din pat, s-a ridicat,
Căci doisprezece ani avea.
Toți cei prezenți priveau la ea,
Uimiți de ce s-a săvârșit.
Iisus, atunci, le-a poruncit,
Cu strășnicie, să vegheze,
Taina-nvierii să păstreze,
Să nu mai afle nimenea,
Iar fetei, hrană, să îi dea.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
