Numeri 3:1-41

Iată-i pe fiii ce-i avea Aron, în vremea când vorbea, Pe muntele Sinaiului, Domnul, cu Moise. Fiii lui Au fost: Nadab – primul născut; Abihu-apoi a apărut, Urmat fiind de Eleazar, Iar la sfârșit, de Itamar. În felu-acesta, s-au numit Fiii pe cari i-a dobândit Aron, în lume. Acești frați Au fost, în urmă, închinați Lui Dumnezeu, ca să Îi fie, În slujbă puși, la preoție. Ei trebuit-au să primească,Întâi, ungerea preoțească. Nadab și-Abihu au murit – Atuncea când au îndrăznit S-aducă-n fața Domnului, Un foc străin, pe-altarul Lui, În a Sinaiului pustiu – Fără să fi avut vreun fiu. Cei care-n urmă au slujit, Ca preoți, după ce-au pierit Cei doi fii, fost-au Eleazar Și al său frate, Itamar. În fața lui Aron, apoi, Și-au împlinit slujba cei doi. Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit: „Pe a lui Levi seminție, Să o apropii, ca să fie ‘Naintea lui Aron adusă Și-n slujba preotului, pusă. Să aibă grijă, ne-ncetat, De tot ceea ce este dat În paza lor și, negreșit, De tot ce este poruncit, Poporului lui Israel. Vor împlini, în acest fel – Leviții – slujba cortului Și au să stea-naintea lui. Ei, de uneltele pe care Al întâlnirii cort le are, Mereu, trebuie să-ngrijească Și de asemeni, să păzească Tot ceea ce s-a poruncit, Lui Israel. Ei, negreșit, Vor face slujba cortului Și vor veghea asupra lui. Tu, pe Leviții care-i ai, Lui frate’ tău Aron, să-i dai Și-asemenea, fiilor lui. Din partea Israelului, În totul, ei să fie dați, Pentru Aron – să nu uitați! Aron și-ai lui fii să păzească Slujba primită, preoțească. Străinul care a venit, La voi și-n urmă, a-ndrăznit Să se apropie, să știți, Cu moartea, să îl pedepsiți.” Domnul, pe Moise, l-a chemat Și-n acest fel, a cuvântat: „Iată, cu cale am găsit Ca să Îmi iau neamul Levit, Din mijlocul lui Israel; Înlocuiesc, în acest fel, Pe-ntâi născuții din popor, Cu ramura Leviților. Deci a lui Levi seminție A Mea va trebui să fie. Căci orșicare-ntâi născut Este al Meu. Cum ați văzut Când în Egipt ați locuit, În ziua-n care i-am lovit Pe-ntâi născuții țării, Eu – Mie – Mi-am închinat, mereu, Pe cei dintâi născuți, pe care Poporul Israel îi are – Fie din neamul omenesc, Fie din cel dobitocesc. Primii născuți, ai Mei sunt! Eu Sunt – și voi fi – Domnul, mereu.” În a Sinaiului pustie, Fusese Moise – cum se știe – Atunci când Domnul i-a vorbit. Iată dar, ce i-a poruncit: „Să mergi și pe-ai lui Levi fii, Să-i numeri, căci voiesc să-i știi, După familiile lor Și casele părinților. Vreau dar, ca să se socotească Toți cei de parte bărbătească. Să-i iei de la o lună-n sus, Și să îi numeri, cum am spus.” Așa cum Domnul a cerut, Moise, întocmai, a făcut. Iată acum, cum s-au numit Cei cari, din Levi, au ieșit: Primul, Gherșon, a fost chemat; Al doilea fiu este Chehat Și-apoi, în urmă, a venit Cel cari, Merari, s-a numit. Iată numele fiilor – După familiile lor – Pe cari Gherșon i-a zămislit: Libni a fost primul venit, Iar cel de-al doilea e Șimei. Iată-i acuma, pe acei Pe care i-a avut Chehat: Amram, întâiul s-a chemat; Al doile-ai Ițehar numit; Hebron, al treilea, a venit, Iar ultimul e Uziel. Merari a avut și el Doi fii. Întâiul s-a chemat Malhi, iar Muși i-a urmat. Iată familiile lor – Cele ale Leviților: De la Gherșon, au provenit Șimei și Libni, negreșit. Astfel, familiile lor Sunt ale Gherșoniților. Cei care fost-au numărați, Adică toți acei bărbați, De la o vârstă – cum s-a spus – Pornind de la o lună-n sus, Au fost, atuncea, șapte mii Cinci sute, de-ai lui Gherșon fii. Locul familiilor lor Din casa Gherșoniților, Era-n spatele cortului Către apusul soarelui. Cel care e conducător, Al casei Gherșoniților, E Elisaf. Bărbatu-acel Este feciorul lui Lael. În ce privește cortul, lor – Adică Gherșoniților – Iată ce li s–a–ncredințat În a lor grijă, ne–ncetat: Întâi, locașul cortului Precum și-acoperișul lui, Și-asemenea perdeaua care E așezată la intrare; Pânzele curții cortului, Perdeaua porții curții lui Și toate funiile care, Cortul, în slujba sa, le are. De la Chehat, au provenit Toți Amramiții; au ieșit Ițehariții, Hebroniții Și-apoi, la urmă, Uzieliții. Astfel, familiile lor, Sunt ale Chehatiților. Cei care fost-au numărați, Adică toți acei bărbați, De la o vârstă – cum s-a spus – Pornind de la o lună-n sus, Au fost, atuncea, la opt mii Și șase sute de copii Cari, din Chehat, au provenit; Ei, cortu-n grijă, l-au primit. Familiile lui Chehat, La miazăzi, s-au așezat. Cel care e conducător Al casei Chehatiților, Elițafan e. Omu-acel Îi este fiu, lui Uziel. În grija lor, s-a-ncredințat Chivotul, masa și-au urmat Sfeșnicu-apoi, altarele, Iar la sfârșit uneltele Aflate-n slujba cortului, Perdeaua dinlăuntrul lui Și tot ce mai ținea de ea – Adică de acea perdea. Cel care-a fost conducător, Al caselor Leviților, Era, atuncea, Eleazar – Al lui Aron fiu. Așadar, El îi veghea pe-acei bărbați Care erau însărcinați De-a îngriji locașul sfânt. Iată-i acum, pe cei ce sânt De la Merari proveniți – Cari, după el, au fost numiți – Alcătuind familia lor – Familia Merariților; În număr, ei au fost doar doi: Mahli și Muși mai apoi. Cei care fost-au numărați, Adică toți acei bărbați, De la o vârstă – cum s-a spus – Pornind de la o lună-n sus, Au fost de șase sute mii Și două sute de copii Ai lui Merari. Șeful lor – Al casei Merariților – A fost, atuncea, Țuriel; Abihail este acel Pe care l-a avut drept tată. Iată dar, sarcina lăsată În seamă la familia lor – Acea a Merariților: În rânduiala cortului, Vegheau la scândurile lui, Vegheau asupra drugilor, La stâlpii și la talpa lor; Uneltele – ținând de-acele Lucruri ce li s-au dat – și ele Lăsate-au fost în grija lor. Mai aveau grija stâlpilor Ce, curtea cortului, formau, Picioarele pe cari stăteau, Țărușii, funiile lor Pentru-ntărirea stâlpilor. Moise și-Aron cu fii lui, Ședeau ‘naintea cortului, Cu fața către răsărit, Căci ei aveau de-ndeplinit Ceea ce Domnul poruncise – Cu Moise-atuncea când vorbise – Referitor la Israel. De-asemenea, străinu-acel Cari, îndrăzneală, va avea De cort de a se-apropia, Urma să fie pedepsit, Fiind, de moarte-astfel, lovit. Aron și Moise au făcut Așa cum Domnul le-a cerut, Și-au numărat pe toți cei care Acest neam de Leviți îi are, De la o vârstă – cum s-a spus – Pornind de la o lună-n sus. Au fost, în număr, acești fii, De douăzeci și două mii. Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit: „Numără-ntregul Israel. Vei număra, acum, din el, Pe cei de parte bărbătească. Voiesc dar, să se socotească Numai acei – precum am spus – Pornind de la o lună-n sus. Când ai să-i numeri pe acei – Tu – după nume, ai să-i iei. Pe toți Leviții – pentru Mine – Voiesc să-i iei, căci ei vor ține Locul întâilor născuți Care, de oameni, sunt făcuți. Iar vitele Leviților Vor ține locul vitelor Întâi născute-n Israel!”