Numeri 32
32
Galaadul dat lui Gad și Ruben
1Fiii lui Ruben, vite-aveau.
Fiii lui Gad, și ei creșteau
Vite atunci. Lor le-a plăcut
Ținutul care l-au văzut.
În el, acesta cuprindea
Țara lui Iaezer, și-avea
Și țara Galaadului.
Când au văzut întinsul lui,
2Fiii lui Ruben s-au gândit –
Cu ai lui Gad, s-au sfătuit –
Și-apoi, la Moise, ei s-au dus,
La Eleazar, și-astfel au spus,
Față de toți aceia cari,
Peste Israel, sunt mai mari:
3„Noi am văzut că Atarot,
Dibonul și Iazerul tot,
Nimra, Eleale și Hesbon,
Sebam și Nebo și Beon,
4Alcătuiesc țara lovită
De Dumnezeu și nimicită,
Față de-ntreaga adunare.
Noi am văzut ce bunuri are,
Și credem că sunt potrivite
Pășunile ei, pentru vite.”
5Apoi au mai adăugat:
„De trecere am căpătat,
Vrem ca să-ți cerem învoire,
Să o luăm în stăpânire.
Să nu ne treci peste Iordan,
Așa cum știm că ai în plan.”
6Moise a spus, feciorilor
Lui Gad și Rubeniților:
„Aici vreți să rămâneți voi,
Și-ai voști’ frați pleacă la război?!
7De ce, acuma, încercați
Ca, inima, să le-o-nmuiați,
Copiilor lui Israel
Și să-i opriți, în acest fel,
Ca să pătrundă-n țara care,
Domnul, de gând, să le-o dea, are?
8Ai voști’ părinți la fel au zis,
Atuncea când eu i-am trimis,
Din Cades-Barnea, să pornească
Și țara să o cucerească.
9Pân’ la Eșcol, ei s-au suit,
Iar după ce au iscodit
Țara – așa cum le-am cerut –
Când s-au întors, știți ce-au făcut?
Ei inimile-au înmuiat,
La toți și-astfel, nu i-au lăsat
Să intre-n țara mult dorită,
Care le-a fost făgăduită,
De către Domnul. Atunci, El
10S-a mâniat, pe Israel,
Și-n ziua ‘ceea, a jurat:
11„Toți oamenii, cari s-au urcat
Din al Egiptului ținut –
Deci cei pe care i-am trecut,
În numărare, cum am spus,
De la ani douăzeci, în sus –
Pieri-vor făr’ a fi intrat,
În țara care, am jurat,
Că lui Avram, Isac și-apoi,
Lui Iacov, dărui-o voi.
Ei, țara, nu o vor vedea,
Căci n-au pășit, pe calea Mea,
12Afară de Caleb – cel care,
De tată, pe Iefune-l are –
Și-apoi de Iosua – vă spun –
Care fecior îi e, lui Nun!
Ei sunt cei care au urmat,
Calea ce li s-a arătat.”
13Domnul se-aprinse de mânie.
Patru decenii, prin pustie,
A fost purtat, de către El
Întreg neamul lui Israel,
Până când cei ce au greșit –
Cu întreg leatul – au pierit.
14Ca și părinții voștri-apoi,
Văd eu, că vă purtați și voi.
Ca niște păcătoși, voiți,
Pe Dumnezeu, să Îl stârniți,
Să Îi aprindeți, în ăst fel,
Mânia, peste Israel.
15De vă întoarceți înapoi,
El are să îl lase-apoi,
Pe Israel – cum bine știu –
Să rătăcească în pustiu,
Până când vor pieri cu toți:
Bunici, părinți, copii, nepoți.”
16De Moise, s-au apropiat –
Atuncea – ei și-au cuvântat:
„Aste câmpii sunt potrivite,
Pentru ocoalele de vite.
Cetăți, mai vrem, să facem noi –
Doar pentru pruncii noști’ – și-apoi,
17În grabă, ne vom înarma,
Pentru că vrem a te urma,
Căci noi vom merge-n acest fel –
Pân’ la sfârșit – cu Israel,
Până când își va fi găsit
Locul ce-i este rânduit.
Dar vrem însă, ca pân’ atunci,
Să locuiască-ai noștri prunci,
În așezări ce-s întărite,
Deci în cetăți care, zidite,
Vor fi de noi, să știm că ei,
Adăpostiți sunt, de toți cei
Care, acuma, se găsesc
În ăst ținut, și-l locuiesc.
18Deci Moise, află dar, că noi
Nu ne-om întoarce înapoi,
Până când n-o să reușească
Poporul tot să stăpânească
Țara, de care avem știre,
Că i-o dă Domnul, moștenire.
19Nimic, nu vrem să stăpânim
Acolo, pentru că primim
Acest ținut, lângă Iordan –
Așa precum avem în plan –
Aflat aici, spre răsărit.
Peste Iordan, noi ne-am gândit,
Că nu trebuie să ne dai
Nimic. Deci, ce părere ai?”
20Moise, atuncea, a vorbit:
„Dacă, așa cum v-ați gândit
Veți face, dacă vă-narmați
Pentru ca-n urmă să luptați
În fața Domnului apoi,
21De treceți dar – Iordanul – voi,
Luptând în fața Domnului,
Spre-a izgoni dușmanii Lui,
22Și dacă veți veni apoi,
În locu-acesta, înapoi –
Doar după ce acel pământ
Supus va fi Domnului Sfânt –
Atuncea nu o să se țină,
În seama voastră, nici o vină,
Și-acest ținut ce îl doriți,
O să puteți să-l stăpâniți,
Mereu, în fața Domnului,
Păziți fiind, de brațul Lui.
23Dar dacă n-o să împliniți
Ceea ce-ați spus, atunci să știți
Că, vinovați, vă faceți voi,
Față de Dumnezeu și-apoi,
Păcatul ce l-ați săvârșit
Vă va ajunge, negreșit.
24Zidiți cetăți – precum doriți –
Ca, pruncii, să v-adăpostiți.
Faceți ocoale, pregătite
Numai pentru-ale voastre vite,
Exact așa cum v-ați dorit.
Faceți dar tot, cum ați vorbit!”
25Fiii lui Gad și toți ai lor,
Cu neamul Rubeniților,
Au zis lui Moise: „Negreșit,
Vom face, precum am vorbit.
Vom face totul, cum dorești,
Așa precum ne poruncești.
26Mergem cu voi, însă atunci,
Nevestele, ai noștri prunci
Și cu cirezile de vite,
Vor rămânea, adăpostite,
În țara Galaadului.
27Doar noi, în fața Domnului,
O să ne înarmăm apoi,
Și vom purcede la război,
Precum al nostru domn voiește,
Atuncea când ne poruncește.”
28Moise, pe loc, a dat atunci –
Referitor la ei – porunci
Lui Eleazar – preotul mare –
Și-apoi lui Iosua – cel care
Fusese al lui Nun fecior –
Precum și căpitanilor
Din casele lui Israel,
Și le-a vorbit, în acest fel:
29„Dacă, cu voi, ai lui Gad fii
Și-ai Rubeniților copii
Trec apele Iordanului,
Luptând în fața Domnului –
Pentru a țării cucerire,
Pân’ o luați în stăpânire –
Să îi lăsați ca înapoi,
Să se întoarcă ei apoi,
Spre-a stăpâni – cum au cerut –
Al Galaadului ținut.
30Dar dacă n-au să vă-nsoțească
În luptă să vă sprijinească,
Va trebui să îi luați
Și între voi să-i așezați,
În mijlocul poporului,
În țara Canaanului.”
31Fiii lui Gad – cu toți ai lor –
Și fiii Rubeniților
Au spus: „Vom face, negreșit,
Ceea ce Domnu-a poruncit.
32Vom trece, înaintea Lui,
În țara Canaanului.
Dar moștenirea noastră-o vrem
Aici, dincoace, s-o avem.”
Luarea în stăpânire a Galaadului
33Atuncea, ai lui Gad copii,
Precum și ai lui Ruben fii,
Cu jumătate dintre case
Din seminția lui Manase –
Fiul lui Iosif – au primit
Ținutul pe cari l-au dorit.
Moise le-a dat – precum se știe –
A lui Sihon împărăție –
Sihon fusese așezat,
Peste-Amoriți, ca împărat.
De-asemenea, le-a dăruit
Ținutul ce-a fost stăpânit
De către Og, cari, împărat,
Era-n Basan, înscăunat.
Cetățile de prin ținut,
În ale lor mâini, au trecut,
Cu tot ce-n ele s-au aflat,
Cu câmpul ce le-a-nconjurat.
34Fiii lui Gad au construit
Dibonul. Tot ei au zidit
Și Atarotul și-Aroerul,
35Atrot-Șofan și Iaezerul;
Apoi, Iogbeha, au zidit
36Și cu Bet-Nimra și-au sfârșit
Cu Bet-Haran. Ele erau
Cetăți care-ntăriri aveau.
Pe lângă-acestea, negreșit,
Și staule, au construit.
37Fiii lui Ruben au luat
Și ei pământ și-au ridicat
Chiriataimul și Hesbon,
38Eleale, Nebo, Bal-Meon
Și Sibma-n urmă. Ei, apoi,
Le-au dăruit și nume noi,
Cetăților ce le-au zidit.
39Copiii care au ieșit
De la Machir, din a lui case –
Deci din familia lui Manase –
Spre Galaad s-au îndreptat
Și împotrivă-i, au luptat.
Pe Amoriți, i-au biruit
Și din ținut i-au izgonit.
40Moise, pentru Machir – cel care,
De tată, pe Manase-l are –
A dat al Galaadului
Ținut, în stăpânirea lui.
41Apoi Iair – acela care,
De tată, pe Manase-l are –
A mers și el, de s-a luptat
Și multe târguri a luat,
Pe care-n urmă, le-a numit,
Cu al său nume – negreșit –
Căci cunoscut e al lor șir,
Drept târgurile lui Iair.
42Nobah, și el, lupte-a purtat
Și-apoi Chenatul l-a luat,
Cu tot ce a ținut de el.
A dobândit cetăți astfel,
Și le-a pus alte nume, noi,
După al său nume apoi.
Selectat acum:
Numeri 32: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca