Proverbe 16
16
1Planul, din inimă plecat,
Ține de om; răspunsul dat
De gură, când omul vorbește,
Doar de la Dumnezeu sosește.
2Toate căile omului
Curate sunt, în ochii lui;
Dar Cel cari duhuri cercetează,
E Dumnezeu. Încredințează
3Lucrarea-n mâna Domnului,
Și-atunci – cu ajutorul Lui –
Ce-ai plănuit, îți izbutește.
4Pe toate, Domnul le zidește
Pentru o țintă; chiar cel rău,
Va urmări un scop al Său,
Fiind făcut, cu bună știre,
Dar, zilei de nenorocire.
5Trufașa inimă-i mereu
Scârbă-n fața lui Dumnezeu;
Dar hotărârea Sa-i luată:
Nepedepsită, nu-i lăsată.
6Prin dragoste, credincioșie,
Nelegiuirea o să fie,
De către oameni, ispășită;
Chiar și prin frica zămislită
Din teama de Stăpânul său,
Se-abate omul, de la rău.
7Când Domnului îi sunt plăcute
Cărările ce sunt bătute
De-un om, va face omului,
Prieteni, din dușmanii lui.
8Mai bun puținul, cu dreptate,
Decât mult, dar cu strâmbătate.
9Inima omului gândește
La calea pe care pășește;
Dar Dumnezeu e Acel care
Îndreaptă pașii, pe cărare.
10Doar hotărâri dumnezeiești,
La împărat, o să găsești;
Când judecăți o să rostească,
El n-are voie să greșească.
11Cântar, cumpănă cu dreptate,
Sunt de la Domnul așteptate;
Măsurile cântarului,
Sunt tot lucrarea Domnului.
12I-e scârbă unui împărat,
Să facă rău, căci ne-ncetat,
Scaunul său de cârmuire
E tare prin neprihănire.
13Plăcută-i împăraților
Gura neprihăniților,
Căci ei pe-aceia îi iubesc
Care, neprihănit, vorbesc.
14Când împăratul e furios,
Mânia sa – neîndoios –
Drept vestitor al morții este;
Dar înțeleptul știe peste
Mânia lui, ca să pășească
Și poate să îl potolească.
15Fața-mpăratului, senină,
E semn de viață și lumină;
Bunăvoința lui e ploaie
De primăveri, căzând vioaie.
16Mult mai de preț e dobândirea
Înțelepciunii, ca lucirea
Dată de aurul curat;
Pricepere de-ai câștigat,
Vei fi cu mult mai fericit,
Decât argint de-ai fi primit.
17Neprihănitul e dator
Să își păzească-al său picior
De rele; sufletu-și păzește
Cel care calea-și îngrijește.
18‘Naintea morții, e mândria;
Iar a căderii e trufia.
19Mai bine e să te smerești
Cu cei blânzi, decât să-mpărțești
Prada cu oamenii cei mari,
Plini de mândria că sunt tari.
20Să cugeți – cât ești pe pământ –
La al lui Dumnezeu Cuvânt,
Ca fericirea s-o găsești;
În El, încrezător de ești,
El te va face fericit.
21Când „priceput” omu-i numit,
Are o inimă-nțeleaptă,
Ce-mparte judecata dreaptă;
Dulceața buzelor mărește
Știința celui ce vorbește.
22Înțelepciunea e izvorul
De viață, pentru muritorul
Ce-o stăpânește. Dar se știe,
Căci cel nebun, prin nebunie,
Are să fie pedepsit.
23Prin vorbă, fost-a dovedit
Omul cu inimă-nțeleaptă
Și de la el, mereu, se-așteaptă
Învățături noi, sănătoase.
24Cuvintele prietenoase,
Sunt ca un fagure de miere:
Dulci, dătătoare de putere,
Dau sănătate trupului
Și îndulcesc sufletul lui.
25Sunt multe căi care par bune,
Dar la sfârșit, se poate spune
Dacă la moarte au condus,
Sau dacă înspre viață-au dus.
26Omul acel care muncește,
Doar pentru sine se trudește;
Căci foamea doar când îl atinge,
Ca să muncească-l va împinge.
27Omul care-i stricat din fire,
Va pregăti nenorocire,
Iar gura-i e cuptor încins,
În care arde foc nestins.
28Omul ne-astâmpărat stârnește
Certuri și dezbinări urzește
Acela care-i pârâtor.
29Omul care-i asupritor,
Pe-al său aproape-l amăgește
Și-l duce de se prăpădește.
30Dacă-și închide cineva
Ochii și va gândi, cumva,
La lucruri rele și stricate,
Omul acela – din păcate –
Fărădelegi a săvârșit,
Căci răul l-a și făptuit.
31Părul cel alb e o cunună
Pe care poate să o pună
Neprihănirea – ea o are,
Ascunsă, pe a ei cărare.
32Cel care-ncet e la mânie,
Mai prețuit are să fie
Decât viteazul cântărește;
Omul care se stăpânește
Este cu mult mai prețuit
Decât e cel ce-a cucerit
Cetăți, prin a lui vitejie.
33Sorții se-aruncă – cum se știe –
În poala hainei, dar mereu,
Alegerea-i la Dumnezeu.
Selectat acum:
Proverbe 16: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca