Proverbe 19
19
1Mai mult, săracul prețuiește,
Neprihănit când se vădește,
Decât bogatul cel stricat
Care nebun s-a arătat.
2Pagubă-i lipsa de știință;
Iar cine, în necunoștință,
‘Nainte fuge neghiobește,
Mereu, tot rău o nimerește.
3Omul, în nebunia lui,
Cârtește-n contra Domnului.
4Averea, prieteni, dobândește,
Dar pe sărac îl părăsește
Chiar cel pe care l-a crezut
Că, de prieten, l-a avut.
5Martorul care a mințit,
Are să fie pedepsit
Pentru că toți aceia care
Sânt mincinoși, nu au scăpare.
6Cel darnic o să își găsească
Mulți oameni să îl lingușească,
Căci toți, prieteni, au să fie
Cu cel cari să dea daruri știe.
7Frații, pe fratele sărac,
Îl vor urî; deci, de pe plac
Nu le e fraților defel,
Cu-atât mai mult atunci, de el,
Prietenii se depărtează!
El, către ei, se îndreptează
Cu vorbe rugătoare dar,
Nu-l iau în seamă și dispar.
8De-nțelepciune dobândește
Un om, sufletul și-l iubește;
Iar de pricepere-a găsit,
Și fericire a primit.
9Un martor mincinos nu are
Nici o speranță de scăpare,
Ci au să fie pedepsiți
Toți mincinoșii dovediți.
10Nebunului nu-i șade bine
Ca viața-n desfătări a-și ține;
Cu-atât mai mult nici robului,
Stăpân al voievodului.
11Înțelepciunea dă răbdare
Și-o cinste e pentru cel care
Știe-a uita greșeli, mereu.
12Precum e răgetul de leu,
E furia-mpăratului;
Însă bunăvoința lui
Este ca roua ce dă viață
Când mângâie a ierbii față.
13Cel care e nebun, din fire,
Mereu e o nenorocire
Pentru acel ce fiu îl are;
Iar soața cea gâlcevitoare,
E ca o streașină stricată
Din care apa adunată
Va picura, neîncetat.
14Tot ceea ce au adunat
Părinții, noi doar moștenim;
Dar soața bună, o primim
În dar, din partea Domnului.
15Lenea-i ținutul somnului
În care este cufundat
Cel cari, trândav, s-a arătat,
Iar sufletul care e moale,
Cu greu, din somn, o să se scoale,
Și foamea o să-l chinuiască.
16Acel care o să păzească
Porunca, sufletu-și păzește;
Dar cel care se rătăcește –
Când drumul nu și l-a vegheat –
De-al morții sol, va fi luat.
17Cine, milă, va arăta
Săracului, va-mprumuta
Pe Dumnezeu, iar El va ști
Cu bine-apoi a-l răsplăti.
18Pe al tău fiu, să-l pedepsești
Căci poți să mai nădăjduiești;
Dar prins de-ai furiei fiori,
Să nu dorești să îl omori.
19Omul pe care l-a-nvrăjbit
Mânia, fi-va pedepsit,
Că dacă-l scoți din ea, o dată,
Va trebui încă o dată
Același lucru să îl faci.
20Sfatul ascultă-l și să taci,
Ca-nvățătură să primești
Și-astfel să te înțelepțești.
21În gând, mult, omul plănuiește,
Însă-mplinire dobândește
Doar ceea ce Domnu-a găsit,
Precum că este potrivit.
22Așa precum am observat,
Farmecul omului e dat
De bunătatea ce o are.
Omul sărac, un preț mai mare,
Va dobândi – neîndoios –
Decât cel care-i mincinos.
23Frica de Dumnezeu păzește,
Dă viață; cine o găsește,
Petrece noaptea, săturat,
Fără să fie cercetat,
În somn, de vreo nenorocire.
24Cel care leneș e, din fire,
Își vâră mâna-n farfurie,
Însă la gură, nu se știe
De-o va mai duce, că-i trudit
De cât efort a irosit.
25În batjocoritor, lovește,
Căci prostul se înțelepțește.
Mustră pe omul priceput
Pentru greșeala ce-a făcut,
Și-astfel știință dobândește.
26Acela care-l jefuiește
Pe tatăl său și va ajunge,
Pe mama sa, să o alunge,
E-un fiu care, pentru oricine,
Ocară-aduce și rușine.
27Copile, ia învățătură
Și însușește-o cu măsură,
Dar dacă ea te-ndepărtează
De-nțelepciune, încetează
Să mai asculți de al ei sfat.
28Un martor care e stricat,
De adevăr își bate joc
Și de dreptate-n orice loc;
Iar gura celor răi înghite,
Cuvintele nelegiuite.
29Pedepsele se pregătesc
Pentru cei cari batjocoresc;
Iar ploaia loviturilor,
Spinărilor nebunilor.
Selectat acum:
Proverbe 19: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca