Proverbe 2
2
Îndemn la căutarea înțelepciunii
1Deci fiule, să iei aminte:
De vei lua aste cuvinte,
Dacă a mea învățătură
Ai s-o întâmpini cu căldură
Și-apoi la inimă-o vei pune,
2Aminte la înțelepciune
De vei lua și-ai să te pleci
Înspre pricepere și deci
3Dacă vei cere-n rugăciune
Cunoaștere și-nțelepciune
4Și dacă o vei căuta
Ca pe argint – comoara ta
Doar ea fiind – atuncea poți
5Să înțelegi și să socoți
Ce este frica Domnului,
Și vei găsi știința Lui.
6Căci Domnul dă înțelepciune,
Și-n al tău suflet o va pune.
Din gura Lui iese știință,
Pricepere și cunoștință.
7El izbăvește și păziți
Sunt toți acei neprihăniți.
El scut îi este, pe vecie,
Celui ce-n nevinovăție
Umblă mereu. El ocrotește
8Neprihănirea și păzește
Cărarea celor ce-s ai Lui –
Deci credincioși ai Domnului.
9Atuncea, tu vei înțelege
Care-i adevărata lege,
Ce e dreptate, judecată,
Ce-i dat neprihănirii plată,
Care sunt căile spre bine
Și ce folos au pentru tine.
Înțelepciunea ne ferește de cei amăgitori
10Înțelepciunea îți va sta
De-a pururi, în inima ta.
Pentru-al tău suflet, cunoștința
11Va fi plăcere; chibzuința
Te va veghea și, zi de zi,
Priceperea te va păzi
12Ca să te scape tot mereu,
De calea rea, de drumul greu,
De omul păcătos cu toate
Cuvintele sale stricate;
13La fel, de cei cari rătăcesc
Pe negre căi, căci părăsesc
Cărarea adevărului
14Și în facerea răului –
În răutate – și-au găsit
15Plăceri, fiindcă au pășit
Pe drumuri strâmbe și sucite.
16Te va scăpa – pe negândite –
Și de nevasta altuia,
Și de străina care vrea,
Cu vorbe de ademenire,
Să pună a ei stăpânire,
Pe tine – după ce-a lăsat
17Pe cel care i-a fost bărbat,
Din tinerețe și voit,
Cu știre, a nesocotit
Chiar legământul Domnului.
18Astfel dar, prin călcarea lui,
Casa-i pogoară la cei morți,
Iar drumul spre-ale morții porți.
19Acei care se duc la ea,
Să plece nu vor mai putea –
Nicicând – ‘napoi, pentru că bieții,
Nu mai găsesc cărarea vieții.
20Dar tu ascultă-mă pe mine:
Pe calea omului de bine
Doar să pășești necontenit,
Cu omul cel neprihănit!
21Căci numai cei neîntinați –
Făr’ de prihană – sunt lăsați,
În țară, ca locuitori.
22Cât despre cei răufăcători,
Sunt nimiciți și-afară scoși.
La fel și cei necredincioși,
Din țară vor fi smulși și ei
Și-asemeni lor, toți cei mișei.
Selectat acum:
Proverbe 2: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca