Proverbe 22
22
1Decât avere, mai dorit
E-un nume bun; a fi iubit,
Cu mult mai mult se prețuiește
Decât argintul cântărește.
2Omul sărac, cu cel bogat,
Se întâlnește ne-ncetat,
Pentru că Domnul – e știut –
Pe amândoi că i-a făcut.
3Omul cel chibzuit din fire
Se-ascunde de nenorocire;
Dar prostul este pedepsit,
Căci înainte-i, n-a privit.
4Smeritul care-a arătat
Frică de Domnul, a luat
Răsplată, multă bogăție,
Slavă și viață-n bucurie.
5Drept curse, spini pe cale are
Stricatul; însă acel care
Vrea sufletul să și-l păzească,
Va încerca să le-ocolească.
6Învață-l pe copilul tău,
Drumul cel bun pasului său,
Căci n-are să-l mai părăsească
Nici când o să îmbătrânească.
7Bogatul, pe sărac, strunește;
Cel cari cu împrumut primește,
E rob celui care i-a dat.
8Cine neghină-a semănat,
Nelegiuire va avea
De secerat; a sa nuia –
Cea a nelegiuirii sale –
E gata să îi iasă-n cale.
9Milosu-i binecuvântat,
Căci pâine, la săraci, a dat.
10Dacă-i alungi pe-aceia care
Batjocoresc fără-ncetare,
Atuncea ai să izbutești
Ca certurile să le-oprești.
11Omul cu inima curată,
Multă bunăvoință-arată,
Fiind al împăratului
12Prieten. Ochii Domnului
Păzesc pe cel ce-are știință,
Și-nfruntă-apoi, cu iscusință
Cuvintele celui stricat.
13Cel leneș spune, ne-ncetat:
„În uliță, este un leu
Ce m-ar ucide. Nu ies eu!”
14O groapă-i gura curvelor –
Capcană pentru muritor –
Și-acel pe care Domnul vrea
Să-l pedepsească, pică-n ea.
15De inima copilului,
Lipită-i nebunia lui;
Nuiaua însă-l cercetează,
Și astfel i-o îndepărtează.
16De cineva îl asuprește
Pe cel sărac când își dorește
Ca avuția să-și sporească,
Acela o să sărăcească,
Căci va plăti, neîncetat,
Unuia care-i mai bogat.
17Pleacă-ți urechea și ascultă
Să iei învățătură multă,
De la-nțelepți. De-asemenea
Ia și învățătura mea
18În inimă, căci este bine,
Atent, să le păzești în tine,
Și-apoi, pe buze să le ții.
19Acum, doresc să-nveți să știi
Să te încrezi în Dumnezeu –
Acesta este sfatul meu.
20N-am așternut în scrieri, oare,
Sfaturi și cugetări, prin care
21Voit-am mult, să te-nvăț eu,
Lucruri temeinice, mereu,
Și doar cuvinte-adevărate,
Să poți răspunde cu dreptate –
Cu vorbe ce sunt potrivite –
Celuia care te trimite?
22Nu despuia pe cel sărac
Doar pentru că nu-ți e pe plac
A lui umilă sărăcie.
Pe amărâtul ce-o să-ți vie
La poartă, să îl ocrotești
Și nu cumva să-l asuprești!
23Pentru că Domnul Domnilor
Va apăra pricina lor,
Iar pe cel care-i asuprește,
Și El, de viață, îi lipsește.
24De mincinos, să te ferești!
Cu el să nu te-mprietenești
Și nici cu cel pe care-l știi
Că este iute în mânii,
25Ca nu cumva să-ți însușești
Cărarea lor și să găsești
O cursă – sufletului tău –
Pe ea, ascunsă, de cel rău.
26Printre cei cari pun chezășii,
Zăloguri pentru datorii,
Tu, fiul meu, să nu te bagi,
De vrei, ponoase, să nu tragi;
27Căci dacă n-ai, cu ce plătești?
Atuncea ai să te trezești
Că îți pierzi patul de sub tine.
Deci, tu ascultă-mă pe mine!
28Hotarul pus de tatăl tău,
Nu îl muta din locul său.
29Dacă un om s-a dovedit,
În lucrul său, că-i iscusit,
El poate chiar lângă-mpărat,
În cinste, să stea așezat,
Căci între oamenii de rând,
Nu își găsește loc, nicicând.
Selectat acum:
Proverbe 22: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca