Proverbe 6
6
Asupra chezășiei
1Chezaș – copile – de te-ai pus
Pentru un altul, de ai spus
Cu gura ta – și-astfel ești prins
De-al tău cuvânt ce înadins
2Rostitu-l-ai – fiind legat
Prin vorba care ți-a zburat,
De-un om – căci ai făgăduit –
3Te zbate dar, ca izbăvit
Să fii, pentru că ești căzut
În a lui mână. Deci văzut,
Trebuie-acuma, ce să faci.
Degrabă ai să te îmbraci
Și mergi, purtat pe-aripi de vânt,
Să-l cați pe-acel om. La pământ,
Cu fața, te vei arunca
‘Nainte-i și vei încerca
Atât de mult să stăruiești,
Până când ai să izbutești
Să îl convingi ca, dezlegat,
De ceea ce ai cuvântat,
Să te socoată. Să nu dai
4Somn ochilor, până nu ai
Primit de la el, dezlegare!
5Deci caută, fără-ncetare,
Să scapi din mâna omului
Cum scapă vânătorului,
O căprioară sau din laț –
De-al păsărarului lung braț –
Cum scapă-o biată zburătoare.
Scapă de-a omului prinsoare!
Ferește-te de lenevie
6Cel leneș meargă la furnică
Și chiar dacă-i atât de mică,
Cărarea să i-o urmărească
Și astfel să se-nțelepțească.
7Ea n-are căpetenie;
Priveghetor, stăpân, ea-și e.
8Totuși vara, la seceriș,
Își strânge hrana, căci furiș,
Vremea din urmă o alungă.
9Când timpul oare-o să ajungă,
Ca leneșul să stea culcat?
Din somn, când fi-va el sculat?
10Mai stă puțin, mai doarme-un pic
Și iarăși n-a făcut nimic.
Doar mâinile și-a-ncrucișat
Pe piept. Nici nu a observat
11Când sărăcia a venit,
Ca hoțul și, nepregătit,
Pe bietul leneș l-a-nhățat,
Iar lipsa l-a împresurat.
Ferește-te de răutate
12Nelegiuitul, dragul meu,
Doar cu minciuni umblă, mereu;
13Va bate-n chip poruncitor –
Fără rușine – din picior.
Din degete va face semne.
14Răul din el o să-l îndemne,
Doar lucruri rele să urzească
Și multe certuri să stârnească.
15De-aceea, fi-va nimicit
Pe negândite și zdrobit
Are să fie, fără leac,
Căci răul doar, îi e pe plac.
16Sunt șase lucruri rău privite
De Dumnezeu, ba sunt urâte
Chiar șapte lucruri, pot a spune:
17Ochii trufași, limba ce spune
Minciuni, mâna ce a vărsat
Sângele cel nevinovat,
18Inima care zămislește
Rele, piciorul ce grăbește
Numai către nelegiuire,
19Omul care-n mărturisire
Martor nedrept s-a dovedit,
Și pe acel care-a stârnit,
Cu voie – spre-ai vedea certați –
Sfadă și ură, între frați.
Ferește-te de preacurvie
20Al tatălui tău sfat, păzește
Copilule, și-ți însușește
Învățătura mamei tale:
Pe toate, tu cu grijă ia-le
21Și necurmat fie-ți legate
De inimă, și atârnate
22De gât. Te vor călăuzi
În mers, în pat te vor păzi
Și-ți vor vorbi la deșteptare,
Veghind mereu a ta cărare.
23Aminte ia, la tot ce-ți spun:
O candelă e sfatul bun,
Lumină e învățătura.
Îndemn, mustrare, sunt măsura
Și calea vieții. Ocrotit
24Vei fi de ele și ferit
De vraja femeii stricate
Și de străina care poate
Cu limba-i să te-ademenească.
25Inima ta să n-o poftească,
Cumva, pentru-a ei frumusețe.
Cu-a pleoapelor bătăi răzlețe,
Să nu te prindă-n mreaja ei.
26Căci pentru astfel de femei,
Omul ajunge de rămâne
Doar cu un biet călcâi de pâne.
Chiar și femeia măritată
Își are cursa așezată,
Un suflet scump, să poată prinde.
27Dar cine, fără a-și aprinde
Haina cu care e-mbrăcat,
În sânul său foc a luat?
28Sau oare, calcă cineva
Peste cărbuni aprinși, cumva,
Făr’ a se arde la picioare?
29La fel e și cu acel care
Merge, împins de pofta lui,
Către soața aproapelui.
Cel ce pornirea nu-și învinge
Și de femeie se atinge,
Nu va scăpa nepedepsit.
30Hoțul nu este urgisit
Când fură, foamea să-și aline.
31Altfel de-i prins, știe prea bine
Că trebuie să dea-nșeptit
Tot ceea ce a jefuit.
32Acela care preacurvește
Cu o femeie, dovedește
Cum că de minte e lipsit,
Știind că fi-va pedepsit
Cu moartea, pentru-al său păcat.
33În răni va fi înfășurat,
Rușinea-n fața lui va merge,
Ocara nu i se va șterge:
34Căci gelozia, pe bărbat,
Are să-l facă ne-ndurat
În ziua răzbunării. El
35Nu va primi, în nici un fel,
Vreun dar pentru răscumpărare.
N-o să-i stârnească, îndurare,
Nimic. Totul va fi-n zadar,
Oricât de mare-i acel dar.
Selectat acum:
Proverbe 6: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca