YouVersion
Pictograma căutare

Proverbe 8

8
Strigarea înțelepciunii
1Nu strigă, oare, la tot pasul
Înțelepciunea? Oare glasul,
Priceperea nu și-a-nălțat?
2Ea, pe-nălțimi, s-a așezat,
Pe drum, afară, la răscruci
Și orice cale-o să apuci,
Strigătul ei se-aude-n toate
3Părțile țării: în cetate,
La porți, când este cald sau frig:
4„Hei, oameni! Către voi, eu strig!
Spre voi se-ndreaptă glasul meu –
Ai oamenilor fii – mereu!
5Învățați minte, proștilor!
Vă deșteptați, nebunilor!
6Veniți cu toți de m-ascultați
Și lucruri mari o să aflați!
Buzele-mi gata-s să vă-nvețe
Ce este drept, să dea povețe,
7Căci gura-mi adevăr rostește
Și-adânc, minciuna, o urăște.
8Doar adevăr, în ale mele
Cuvinte, afli. N-au în ele
Nimic nedrept, strâmb sau sucit.
9Toate sunt spuse lămurit,
Pentru cel care-i priceput;
Iar pentru cine a știut,
Știința mea să-și însușească,
Sunt drepte și-au să-i folosească.
10Învățătura-mi învățați
Și mai degrabă o luați
Decât luați argint. Vă jur,
Că decât aurul cel pur,
Mai mult face știința mea,
Căci preț mai mare, are ea.
11Înțelepciunea prețuiește
Mai mult decât se dovedește
Mărgăritaru-a prețui;
Și nu se va asemui
Cu ea – oricât e de măreț –
Vreun lucru ce-i la mare preț.
12Eu, eu Înțelepciunea, stau
În mintea omului; de vreau,
Planuri măiestre născocesc,
Pe care-adânc le chibzuiesc.
13Iată ce-i frica Domnului:
Este urârea răului.
Aflați că eu urăsc prostia,
Purtările rele, trufia
Și gura mincinoasă. Eu
14Pot să vă dăruiesc, mereu –
Căci toate de la mine vin,
Unde găsite sunt, din plin –
Pricepere, izbândă, sfat.
Eu, pentru voi, le am de dat.
Puterea, mie-mi aparține,
15Iar împărații, doar prin mine,
Domnesc. Și de la mine au
Drepte porunci – căci eu le dau –
Toți voievozii. Tot prin mine,
16În a lui mână cârma ține
Cel care-i mare dregător
Sau cel care-i judecător.
17Iubirea mea o dăruiesc
Acelor care mă iubesc.
Acel care se străduiește
Cu dinadinsul, mă găsește.
18Cu mine este bogăția,
Slava, dreptatea, avuția.
19Mai bun e rodul ce l-am dat,
Decât e aurul curat.
Venitu-n urma mea cules –
Decât argintul cel ales –
20E mult mai bun. Pe drumul meu,
Spre nevinovăție, eu
Calc ne-ncetat. Cărarea mea,
Una și-aceeași e cu cea
Ce duce spre neprihănire,
21Să pot da dreaptă moștenire
La toți acei ce mă iubesc
Și-averile să le sporesc.
Obârșia înțelepciunii
22Din tot ce-a făcut Dumnezeu,
Prima lucrare am fost eu,
‘Nainte ca orice să fie.
23M-a așezat din veșnicie,
‘Nainte de orice-mpărat,
Când nu era întemeiat
Pământul. Deci eu m-am născut,
24Când încă nu era făcut
Adâncul și când în izvoare
Nu era apă curgătoare.
25Când m-am născut, munți nu erau
Și nici dealuri nu se zăreau;
26N-a fost pământ și nici câmpie,
N-a fost nici o ființă vie.
Din pulberea pământului
Ce-nvăluiește lumea lui,
Nici un crâmpei n-a fost făcut
Pe vremea-n care m-am născut.
27Când Domnul ceru-a întocmit,
Am fost acolo și-am privit;
Atunci când zare a trasat
Peste adânc și-a atârnat,
28Sus, norii și când au țâșnit
Ape din hău și-au izbucnit
Izvoarele către lumină,
29Când mării – cea de sine plină –
Hotar apelor ei i-a pus –
Și să nu-l calce El i-a spus –
Pământul când l-a-ntemeiat,
30Eram acolo. Am lucrat
Alăturea de Dumnezeu.
Meșterul Lui fusesem eu.
Plăcerea Domnului eram
Și-n fața Lui mereu jucam.
31Dădeam pământului ocol,
Dansând pe al său rotocol,
Găsindu-mi, pe cuprinsul lui,
Plăcere-n fiii omului.
32Acum fiilor, ascultați
Și de la mine învățați!
Pe-aceia, eu îi fericesc,
Care cărările-mi păzesc.
33Învățătura mi-ascultați
Și sfatul nu mi-l lepădați,
Ca să vă faceți mai deștepți,
Să fiți, mereu, mai înțelepți.
34Ferice e de omul care
Ascultă al meu glas și are
Ca să vegheze poarta mea
Și al meu prag, de-asemenea.
35Cel ce pe mine m-a găsit,
Poate să fie fericit,
Căci viața el o dobândește
Și de la Dumnezeu, primește
Bunăvoință. Dar greșesc
36Acei care păcătuiesc
În contra mea: vor vătăma,
Fără a ști, chiar inima
Și trupul lor. De mă urăsc,
E semn că moartea o iubesc.

Selectat acum:

Proverbe 8: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te