Psalmii 118
118
1Aduceți laude, mereu,
Pentru al nostru Dumnezeu,
„Căci îndurarea Domnului
Ține în veacul veacului!”
2Să spună-ntregul Israel
Și să mărturisească el
Despre-ndurarea Domnului:
„Ea ține-n veacul veacului!”
3A lui Aron casă, la fel,
Să povestească despre El,
Spunând despre-ndurarea Lui:
„Ea ține-n veacul veacului!”
4Cei ce se tem de Dumnezeu
Să spună, întărind mereu,
Despre-ndurarea Domnului;
„Ea ține-n veacul veacului!”
5Când la strâmtoare m-am aflat,
Pe Dumnezeu eu L-am chemat.
Al meu glas, El l-a auzit
Și ajutor mi-a dăruit.
De la strâmtoare m-a luat
Și în loc larg m-a așezat.
6Nicicând, teamă nu voi avea,
Căci Domnul e de partea mea:
Ce pot să-mi facă, oare, mie,
Niște bieți oameni, când se știe
Că Dumnezeu mă sprijinește
Și că mereu mă ocrotește?
7Iată că ajutorul meu
Este al nostru Dumnezeu
Și-s bucuros că împlinite
Îmi sunt dorințele nutrite
În inimă, față de cei
Cari se vădesc vrăjmași ai mei.
8Mai bine cauți, tot mereu,
Un adăpost la Dumnezeu,
Decât să fii încrezător
În om și-n al său ajutor.
9Mai bine cauți, tot mereu,
Un adăpost la Dumnezeu,
Decât să te-ncrezi în cei cari
Se dovedesc a fi mai mari.
10De neamuri sunt înconjurat,
Dar eu nu m-am înspăimântat
Când mă-ncolțiră în cetăți,
Pentru că iute, în bucăți,
În Numele Domnului meu,
Le voi tăia, pe toate, eu.
11De neamuri sunt împresurat,
Însă nu m-am înspăimântat
Căci, în bucăți le tai, mereu,
În Numele Domnului meu.
12Ca niște roiuri de albine,
Se repeziră peste mine,
Dar ca un foc de spini se-arată
Care se stinge de îndată.
13Eu știu că tu mă împingeai,
Pentru că tu, să cad, voiai,
Dar Dumnezeu m-a sprijinit.
14Tăria mea S-a dovedit
Și pricina cu care eu
Am să mă laud, tot mereu.
15Se-aude, peste-ntreaga fire,
Doar strigăte de mântuire
Și biruință, izbucnite
Din corturile locuite
De către cei care-s vădiți
Că sunt oameni neprihăniți,
Căci Dumnezeu le dă putința
Ca să câștige biruința!
16Dreapta-Și înalță Dumnezeu,
Căci ea va birui mereu.
Doar dreapta Lui are putința
Ca să câștige biruința.
17Nu voi muri! Am să trăiesc
Și voi putea să povestesc
Lucrările nemaivăzute
Care de Domnul sunt făcute.
18De Domnul fost-am pedepsit,
Dar ca să mor n-a-ngăduit.
19Deschideți porțile pe care
Neprihănirea doar le are,
Să intru și, pe Dumnezeu,
Apoi să-L laud, tot mereu.
20Pe poarta Domnului, să știți,
Intră doar cei neprihăniți.
21Te laud, Doamne, ne-ncetat,
Pentru că Tu m-ai ascultat
Și-ndurător Te-ai dovedit
Atuncea când m-ai mântuit.
22Piatra ce fost-a lepădată
De meșterii zidar, odată,
Iată – acuma – e adusă
Și-n capul unghiului e pusă.
23Lucrul acesta – am văzut –
Precum că Domnul l-a făcut,
Iar pentru-ai noști’ ochi o să fie,
Mereu, drept o minunăție.
24Haideți ca să ne bucurăm
Și veseli să ne arătăm,
În astă zi care-i făcută
25De Dumnezeu! Doamne, ajută
Și dă izbândă, ne-ncetat!
26Să fie binecuvântat
Acela care-acum sosește,
Acela care se vădește
Că-n Sfântul Nume-al Domnului,
Vine acum! Din Casa Lui,
Vă binecuvântăm, mereu.
27Al nostru Domn e Dumnezeu.
Asupra noastră El veghează,
Pentru că El ne luminează.
Cu funii tari, voi să legați
Vita pe cari drept jertfă-o dați.
Duceți-o-n fața Domnului,
La coarnele altarului!
28Doamne, ești Dumnezeul meu
Și laude Îți aduc eu.
Cât pe pământ am să trăiesc
Pe Domnul am să-L preamăresc.
29Aduceți laude, mereu,
Pentru al nostru Dumnezeu,
Căci îndurarea Domnului
Ține în veacul veacului!
Selectat acum:
Psalmii 118: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Psalmii 118
118
1Aduceți laude, mereu,
Pentru al nostru Dumnezeu,
„Căci îndurarea Domnului
Ține în veacul veacului!”
2Să spună-ntregul Israel
Și să mărturisească el
Despre-ndurarea Domnului:
„Ea ține-n veacul veacului!”
3A lui Aron casă, la fel,
Să povestească despre El,
Spunând despre-ndurarea Lui:
„Ea ține-n veacul veacului!”
4Cei ce se tem de Dumnezeu
Să spună, întărind mereu,
Despre-ndurarea Domnului;
„Ea ține-n veacul veacului!”
5Când la strâmtoare m-am aflat,
Pe Dumnezeu eu L-am chemat.
Al meu glas, El l-a auzit
Și ajutor mi-a dăruit.
De la strâmtoare m-a luat
Și în loc larg m-a așezat.
6Nicicând, teamă nu voi avea,
Căci Domnul e de partea mea:
Ce pot să-mi facă, oare, mie,
Niște bieți oameni, când se știe
Că Dumnezeu mă sprijinește
Și că mereu mă ocrotește?
7Iată că ajutorul meu
Este al nostru Dumnezeu
Și-s bucuros că împlinite
Îmi sunt dorințele nutrite
În inimă, față de cei
Cari se vădesc vrăjmași ai mei.
8Mai bine cauți, tot mereu,
Un adăpost la Dumnezeu,
Decât să fii încrezător
În om și-n al său ajutor.
9Mai bine cauți, tot mereu,
Un adăpost la Dumnezeu,
Decât să te-ncrezi în cei cari
Se dovedesc a fi mai mari.
10De neamuri sunt înconjurat,
Dar eu nu m-am înspăimântat
Când mă-ncolțiră în cetăți,
Pentru că iute, în bucăți,
În Numele Domnului meu,
Le voi tăia, pe toate, eu.
11De neamuri sunt împresurat,
Însă nu m-am înspăimântat
Căci, în bucăți le tai, mereu,
În Numele Domnului meu.
12Ca niște roiuri de albine,
Se repeziră peste mine,
Dar ca un foc de spini se-arată
Care se stinge de îndată.
13Eu știu că tu mă împingeai,
Pentru că tu, să cad, voiai,
Dar Dumnezeu m-a sprijinit.
14Tăria mea S-a dovedit
Și pricina cu care eu
Am să mă laud, tot mereu.
15Se-aude, peste-ntreaga fire,
Doar strigăte de mântuire
Și biruință, izbucnite
Din corturile locuite
De către cei care-s vădiți
Că sunt oameni neprihăniți,
Căci Dumnezeu le dă putința
Ca să câștige biruința!
16Dreapta-Și înalță Dumnezeu,
Căci ea va birui mereu.
Doar dreapta Lui are putința
Ca să câștige biruința.
17Nu voi muri! Am să trăiesc
Și voi putea să povestesc
Lucrările nemaivăzute
Care de Domnul sunt făcute.
18De Domnul fost-am pedepsit,
Dar ca să mor n-a-ngăduit.
19Deschideți porțile pe care
Neprihănirea doar le are,
Să intru și, pe Dumnezeu,
Apoi să-L laud, tot mereu.
20Pe poarta Domnului, să știți,
Intră doar cei neprihăniți.
21Te laud, Doamne, ne-ncetat,
Pentru că Tu m-ai ascultat
Și-ndurător Te-ai dovedit
Atuncea când m-ai mântuit.
22Piatra ce fost-a lepădată
De meșterii zidar, odată,
Iată – acuma – e adusă
Și-n capul unghiului e pusă.
23Lucrul acesta – am văzut –
Precum că Domnul l-a făcut,
Iar pentru-ai noști’ ochi o să fie,
Mereu, drept o minunăție.
24Haideți ca să ne bucurăm
Și veseli să ne arătăm,
În astă zi care-i făcută
25De Dumnezeu! Doamne, ajută
Și dă izbândă, ne-ncetat!
26Să fie binecuvântat
Acela care-acum sosește,
Acela care se vădește
Că-n Sfântul Nume-al Domnului,
Vine acum! Din Casa Lui,
Vă binecuvântăm, mereu.
27Al nostru Domn e Dumnezeu.
Asupra noastră El veghează,
Pentru că El ne luminează.
Cu funii tari, voi să legați
Vita pe cari drept jertfă-o dați.
Duceți-o-n fața Domnului,
La coarnele altarului!
28Doamne, ești Dumnezeul meu
Și laude Îți aduc eu.
Cât pe pământ am să trăiesc
Pe Domnul am să-L preamăresc.
29Aduceți laude, mereu,
Pentru al nostru Dumnezeu,
Căci îndurarea Domnului
Ține în veacul veacului!
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca