Psalmii 124
124
Psalmul acesta-ncântător
E o cântare-a treptelor.
De David e alcătuit
Psalmul acesta, negreșit
1De n-ar fi fost Domnul cu noi,
De nu era Domnul apoi
De partea noastră pe-al nost’ drum –
Să spună Israel, acum! –
2De n-ar fi fost Domnul cu noi,
Când oameni-au pornit război
În contra noastră, negreșit,
3De vii ei ne-ar fi înghițit,
Căci tare rău s-au mâniat.
4Apa – atunci – ne-ar fi-necat,
Căci râurile, în șuvoi,
Se repeziră peste noi.
5Ape năpraznice-am văzut
Cum peste noi ar fi trecut.
6Să fie binecuvântat
Domnul, care nu ne-a lăsat
Pradă să fim, dinților lor!
7Asemenea păsărilor
Scăpate-n ‘naltul cerului
Din lațul păsărarului,
Sufletul nostru a zburat.
Lațul s-a rupt: noi am scăpat.
8În Numele lui Dumnezeu,
E ajutorul nost’, mereu,
Căci cerul și acest pământ,
Făcute-au fost de Domnul Sfânt.
Selectat acum:
Psalmii 124: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca