Până când oare, vei uita
Doamne, de mine? Fața Ta,
Ți-o vei ascunde Tu, mereu?
Când va scăpa sufletul meu,
De griji, și când, inima mea,
Necazuri, nu va mai avea?
Până când oare, să port frică
De-al meu dușman, cari se ridică
În contra mea, neîncetat?
Răspunde-mi Doamne, de îndat’,
Căci tu ești Dumnezeul meu!
Lumină să le dai, mereu,
Ochilor mei – veghează-mi sorții –
Să nu mă prindă somnul morții,
Să nu zică vrăjmașul meu:
„L-am biruit!” și-apoi mereu,
Ai mei potrivnici toți să fie –
În inimi – plini de bucurie,
Când seama ei vor fi luat,
Precum că eu m-am clătinat.
Doamne, în Tine mă-ncred eu,
Și-n bunătatea Ta, mereu.
Veselă e inima mea,
Căci mântuire voi avea.
Să-I cânt lui Dumnezeu, îmi vine,
Pentru că El mi-a făcut bine!”