Psalmii 32:1-5

Ferice e de-acela care, Pentru fărădelegea-i mare, Iertare-n urmă-a dobândit Și-al său păcat e-acoperit! Ferice e de orișicine Căruia Domnul nu-i va ține În seamă, vreo nelegiuire, Și-al cărui duh nu are știre De viclenii ascunse-n el! Ferice e de omu-acel! Atâta timp cât am tăcut, Să se topească-au început Oasele mele, apăsate De gemetele-mi necurmate. Căci zi și noapte, mâna Ta, Apăsător, asupră-mi sta. Precum pământul însetat, De-a verii arșiță-i uscat, Așa simțeam și eu, în mine, Cum vlaga-mi se usucă-n vine. (Oprire) Atuncea, Ți-am mărturisit Păcatul ce l-am săvârșit Și n-am lăsat nimic să stea Ascuns, din făr’delegea mea. Am zis atunci: „Am să vorbesc Și am să Îi mărturisesc, Domnului meu, că am greșit, Că făr’delegi am făptuit!” Tu ai iertat păcatul meu, (Oprire)