Psalmii 40
40
Către mai marele pe care,
Ceata de cântăreți îl are.
Psalmul acesta, negreșit,
De David este-alcătuit
1În Domnul, eu mi-am așezat
Nădejdea. El m-a ascultat
2Și din mocirlă-apoi m-a scos,
Din hăul cel întunecos
Al gropii fără fund în care
Pieirea doar, sălaș, își are.
Pe stâncă-n urmă, m-a suit
Și pașii mi i-a întărit.
3În gura mea a așezat
Un cântec nou și am cântat
Spre lauda lui Dumnezeu.
Mulți au văzut ce făceam eu
Și-atunci, de Domnul, s-au temut
Și-n El apoi, s-au încrezut.
4Ferice e de omul care,
Încredere, în Domnul, are
Și nu-și îndreaptă ai săi pași
Spre oamenii cari sunt trufași,
Și nici spre cei ce se vădesc
Cum că minciuna o iubesc!
5Multe minuni ai pregătit
Și multe planuri ai urzit,
O Doamne, numai pentru mine,
Căci nimeni nu este ca Tine.
La toți, aș vrea să le vorbesc,
Minunile-Ți să le vestesc
În de-amănunt, la fiecare,
Dar al lor număr e prea mare.
6Iată că jertfe nu dorești,
Dar de mâncare nu voiești,
Ci doar atât că m-ai împuns
Și-urechile mi le-ai străpuns.
Nu ceri nici ardere de tot,
Nici jertfe care se socot
Daruri a fi de mulțumire,
Pentru a face ispășire.
7Atunci am zis: „Iată, sosesc! –
În sulul cărții se găsesc
Cuvinte scrise despre mine –
8Iată că am venit la Tine,
Pentru că voia Ta doresc,
Acuma, să o împlinesc!
În a mea inimă va sta,
Întotdeauna, Legea Ta.
9În adunarea Ta cea mare,
Vestesc mereu a Ta-ndurare.
Nu-mi închid buzele, nu tac.
Iar Tu știi Doamne, tot ce fac!
10Eu nu țin numai pentru mine
A Ta-ndurare, ci știi bine
Că de-al Tău adevăr vorbesc
Și mântuirea Ți-o vestesc.
Din tot ce știu, n-ascund nimic,
Ci-n adunare eu le zic
La toți, de bunătatea-Ți mare
Și de credincioșia-Ți tare.
11Tu, Doamne, n-ai să îmi oprești
A Ta-ndurare, căci păzești
Pe al Tău rob, cu bunătate
Și cu credincioșie-n toate.
12Doar relele mă împresoară,
Pedepsele mă înconjoară
Căci m-a ajuns și m-a lovit
Păcatul ce l-am săvârșit.
Multe sunt ele – de socot –
Și să le sufăr, nu mai pot.
Ele mai multe s-au vădit,
Decât e părul răsărit
Pe al meu cap. Ele îndoaie
Inima mea și o înmoaie.
13Mă izbăvește, Domnul meu,
Și vino să-mi ajuți, mereu!
14Aceia ce mă urmăresc
Și care, viața, mi-o pândesc,
Mereu să fie înfruntați
Și să rămână rușinați!
Să dea-napoi și să roșească!
Rușinea să îi copleșească
Pe toți oameni-aceia care
Caută doar a mea pierzare!
15Pe cel care „Ha! Ha! Ha!” spune,
Rușine multă să se-adune
Și pe vecie – negreșit –
El să rămână înlemnit!
16Cei ce Te caută, să fie
Mereu plini doar de bucurie
Și-n Tine să se veselească,
Iar cei care au să iubească
Doar mântuirea Ta cea mare,
Să strige-apoi, fără-ncetare:
„Mărit să fie, tot mereu,
Al nostru Domn și Dumnezeu!”
17Deși sărac sunt și lipsit,
Domnul, la mine, s-a gândit.
Tu îmi ești – Doamne – ajutor,
Tu ești al meu izbăvitor.
Nu zăbovi, ci tot mereu,
Vino în ajutorul meu!
Selectat acum:
Psalmii 40: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Psalmii 40
40
Către mai marele pe care,
Ceata de cântăreți îl are.
Psalmul acesta, negreșit,
De David este-alcătuit
1În Domnul, eu mi-am așezat
Nădejdea. El m-a ascultat
2Și din mocirlă-apoi m-a scos,
Din hăul cel întunecos
Al gropii fără fund în care
Pieirea doar, sălaș, își are.
Pe stâncă-n urmă, m-a suit
Și pașii mi i-a întărit.
3În gura mea a așezat
Un cântec nou și am cântat
Spre lauda lui Dumnezeu.
Mulți au văzut ce făceam eu
Și-atunci, de Domnul, s-au temut
Și-n El apoi, s-au încrezut.
4Ferice e de omul care,
Încredere, în Domnul, are
Și nu-și îndreaptă ai săi pași
Spre oamenii cari sunt trufași,
Și nici spre cei ce se vădesc
Cum că minciuna o iubesc!
5Multe minuni ai pregătit
Și multe planuri ai urzit,
O Doamne, numai pentru mine,
Căci nimeni nu este ca Tine.
La toți, aș vrea să le vorbesc,
Minunile-Ți să le vestesc
În de-amănunt, la fiecare,
Dar al lor număr e prea mare.
6Iată că jertfe nu dorești,
Dar de mâncare nu voiești,
Ci doar atât că m-ai împuns
Și-urechile mi le-ai străpuns.
Nu ceri nici ardere de tot,
Nici jertfe care se socot
Daruri a fi de mulțumire,
Pentru a face ispășire.
7Atunci am zis: „Iată, sosesc! –
În sulul cărții se găsesc
Cuvinte scrise despre mine –
8Iată că am venit la Tine,
Pentru că voia Ta doresc,
Acuma, să o împlinesc!
În a mea inimă va sta,
Întotdeauna, Legea Ta.
9În adunarea Ta cea mare,
Vestesc mereu a Ta-ndurare.
Nu-mi închid buzele, nu tac.
Iar Tu știi Doamne, tot ce fac!
10Eu nu țin numai pentru mine
A Ta-ndurare, ci știi bine
Că de-al Tău adevăr vorbesc
Și mântuirea Ți-o vestesc.
Din tot ce știu, n-ascund nimic,
Ci-n adunare eu le zic
La toți, de bunătatea-Ți mare
Și de credincioșia-Ți tare.
11Tu, Doamne, n-ai să îmi oprești
A Ta-ndurare, căci păzești
Pe al Tău rob, cu bunătate
Și cu credincioșie-n toate.
12Doar relele mă împresoară,
Pedepsele mă înconjoară
Căci m-a ajuns și m-a lovit
Păcatul ce l-am săvârșit.
Multe sunt ele – de socot –
Și să le sufăr, nu mai pot.
Ele mai multe s-au vădit,
Decât e părul răsărit
Pe al meu cap. Ele îndoaie
Inima mea și o înmoaie.
13Mă izbăvește, Domnul meu,
Și vino să-mi ajuți, mereu!
14Aceia ce mă urmăresc
Și care, viața, mi-o pândesc,
Mereu să fie înfruntați
Și să rămână rușinați!
Să dea-napoi și să roșească!
Rușinea să îi copleșească
Pe toți oameni-aceia care
Caută doar a mea pierzare!
15Pe cel care „Ha! Ha! Ha!” spune,
Rușine multă să se-adune
Și pe vecie – negreșit –
El să rămână înlemnit!
16Cei ce Te caută, să fie
Mereu plini doar de bucurie
Și-n Tine să se veselească,
Iar cei care au să iubească
Doar mântuirea Ta cea mare,
Să strige-apoi, fără-ncetare:
„Mărit să fie, tot mereu,
Al nostru Domn și Dumnezeu!”
17Deși sărac sunt și lipsit,
Domnul, la mine, s-a gândit.
Tu îmi ești – Doamne – ajutor,
Tu ești al meu izbăvitor.
Nu zăbovi, ci tot mereu,
Vino în ajutorul meu!
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca