Psalmii 41
41
Către mai marele pe care,
Ceata de cântăreți îl are.
Psalmul acesta, negreșit,
De David este-alcătuit
1Ferice e de-acela care
Grija săracilor o are!
Dacă necazul îl lovește,
Domnul mereu îl izbăvește.
2Vegheat e el, de Dumnezeu,
Și-n viață e ținut, mereu.
Omul acela, negreșit
Că pe pământ, e fericit.
Dușmanii săi nimic nu-i fac
Pentru că el – la al lor plac –
Nu e lăsat de Dumnezeu,
3Care îl sprijină mereu,
Chiar și pe pat dacă va zace.
Atuncea, Domnul îi va face
Ușoară-a fi a lui durere,
Iar boala sa îndată piere.
4Eu strig mereu, Doamne, la Tine
Zicându-Ți: „Milă ai, de mine!
Față de Tine am greșit,
Căci iată, am păcătuit!
Acuma, sufletul mi-e greu,
Dar vindecă-mi-l, Domnul meu!”
5Vrăjmașii mei, nerăbdători,
M-au întrebat: „Când ai să mori?
Sfârșească-ți-se zilele,
Ca să îți piară numele!”
6Atunci când vine cineva
Și vrea a mă vedea, cumva,
Neadevăruri doar rostește
Și-apoi temeiuri născocește
Pentru a mă vorbi de rău,
Cu cei ce sunt în jurul său.
7De rău, vrăjmașii mă vorbesc
Și între ei, mereu, șoptesc,
Crezând că-a mea nenorocire
O să mă poarte spre pieire.
8„E rău” – zic ei – „iată-l culcat.
De nimeni nu va fi sculat!”
9Chiar și acel cu care eu,
În pace, am trăit mereu –
Omul în care mă-ncredeam,
Cu care pâinea-mi împărțeam –
Călcâiul și l-a ridicat
Și împotrivă-mi l-a-ndreptat.
10Îndură-Te Doamne, de mine,
Căci milă am aflat la Tine:
Ajută-mi să mă întăresc,
Pentru că vreau să îi plătesc
Pe-ai mei vrăjmași, cum se cuvine
Și precum voi putea mai bine!
11Astfel va ști dușmanul meu,
Precum că mă iubești mereu,
Iar el – oricât de mult dorește –
Pe mine nu mă biruiește.
12Pentru a mea neprihănire,
Mi-ai dat Tu, Doamne, ocrotire
Și pe vecie-n fața Ta,
M-ai pus pe mine-apoi, a sta.
13Să-L binecuvântăm, mereu,
Pe-al lui Israel Dumnezeu,
Acum, în anii care vin
Și-n veci de veci! Amin! Amin!
Selectat acum:
Psalmii 41: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Psalmii 41
41
Către mai marele pe care,
Ceata de cântăreți îl are.
Psalmul acesta, negreșit,
De David este-alcătuit
1Ferice e de-acela care
Grija săracilor o are!
Dacă necazul îl lovește,
Domnul mereu îl izbăvește.
2Vegheat e el, de Dumnezeu,
Și-n viață e ținut, mereu.
Omul acela, negreșit
Că pe pământ, e fericit.
Dușmanii săi nimic nu-i fac
Pentru că el – la al lor plac –
Nu e lăsat de Dumnezeu,
3Care îl sprijină mereu,
Chiar și pe pat dacă va zace.
Atuncea, Domnul îi va face
Ușoară-a fi a lui durere,
Iar boala sa îndată piere.
4Eu strig mereu, Doamne, la Tine
Zicându-Ți: „Milă ai, de mine!
Față de Tine am greșit,
Căci iată, am păcătuit!
Acuma, sufletul mi-e greu,
Dar vindecă-mi-l, Domnul meu!”
5Vrăjmașii mei, nerăbdători,
M-au întrebat: „Când ai să mori?
Sfârșească-ți-se zilele,
Ca să îți piară numele!”
6Atunci când vine cineva
Și vrea a mă vedea, cumva,
Neadevăruri doar rostește
Și-apoi temeiuri născocește
Pentru a mă vorbi de rău,
Cu cei ce sunt în jurul său.
7De rău, vrăjmașii mă vorbesc
Și între ei, mereu, șoptesc,
Crezând că-a mea nenorocire
O să mă poarte spre pieire.
8„E rău” – zic ei – „iată-l culcat.
De nimeni nu va fi sculat!”
9Chiar și acel cu care eu,
În pace, am trăit mereu –
Omul în care mă-ncredeam,
Cu care pâinea-mi împărțeam –
Călcâiul și l-a ridicat
Și împotrivă-mi l-a-ndreptat.
10Îndură-Te Doamne, de mine,
Căci milă am aflat la Tine:
Ajută-mi să mă întăresc,
Pentru că vreau să îi plătesc
Pe-ai mei vrăjmași, cum se cuvine
Și precum voi putea mai bine!
11Astfel va ști dușmanul meu,
Precum că mă iubești mereu,
Iar el – oricât de mult dorește –
Pe mine nu mă biruiește.
12Pentru a mea neprihănire,
Mi-ai dat Tu, Doamne, ocrotire
Și pe vecie-n fața Ta,
M-ai pus pe mine-apoi, a sta.
13Să-L binecuvântăm, mereu,
Pe-al lui Israel Dumnezeu,
Acum, în anii care vin
Și-n veci de veci! Amin! Amin!
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca