Psalmii 43
43
1O, fă-mi dreptate, Domnul meu!
Apără-mi pricina mereu,
În fața unui neam fălos,
Care se-arată nemilos!
Mă scapă de sub greul jug
Al celor plini de vicleșug
Și făr’delegi, neîncetat!
2Tu ești Cel cari m-a ajutat
Și m-a păzit pe-al vieții drum:
De ce mă lepezi oare-acum?
De ce să umblu întristat,
Fiind de cei răi apăsat,
Căci dușmănie mi-au vădit?
3Trimite-mi Doamne, negreșit,
Lumina Ta și fă să vie,
Acum, a Ta credincioșie,
Care să mă călăuzească
Și ne-ncetat să mă-nsoțească
În drumul meu, pe a Ta cale,
Către locașurile Tale
Și către muntele Tău sfânt!
4Atunci, încredințat eu sânt,
Că urc pân’ la altarul care,
Al nostru Dumnezeu îl are,
Căci Dumnezeu mi-e bucurie
Și totodată veselie.
Cu harfa, am să-I cânt mereu,
Doar laude, lui Dumnezeu!
5Suflete-al meu, de ce gemi, oare,
Mâhnit și plin de întristare?
Pune-ți nădejdea-n Dumnezeu,
Căci iar am să Îl laud eu.
El este mântuirea mea
Și Domn îmi e, de-asemenea.
Selectat acum:
Psalmii 43: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca