Psalmii 71
71
1La Tine Doamne, caut eu
A mea scăpare, tot mereu,
Căci numai astfel, niciodat’,
Nu voi rămâne rușinat.
2Scapă-mă, în dreptatea Ta!
Mă izbăvește, nu mai sta!
Pleacă-Ți urechea Domnul meu
Și ajutor îmi dă, mereu!
3Să-mi fii o stâncă, îmi doresc,
Pe care să m-adăpostesc!
Ai hotărât să-mi dai scăpare,
Căci Tu ești stânca mea cea tare,
Precum și cetățuia mea.
4Doamne, te rog, aminte ia
Și izbăvește robul Tău,
Din mâna omului cel rău,
Din mâna celui dovedit
Precum că e nelegiuit!
5Tu Doamne ești nădejdea mea.
În Tine-mi pun încrederea,
Încă din anii tinereții
Și până la sfârșitul vieții.
6Sprijin, pe Tine, te-am avut,
De când măicuța m-a născut.
De când în pântec eram eu,
Ești binefăcătorul meu.
Pe Tine, eu am căutat
Ca să Te laud, ne-ncetat.
7Eu, pentru mulți, acum pot spune
Că am ajuns ca o minune,
Dar Tu Te-arăți – fără-ncetare –
A fi scăparea mea cea tare.
8Doar laude avea-voi eu,
În gură, pentru Dumnezeu,
Căci zilnic am să Îl cinstesc
Și slavă am să-I dăruiesc.
9Să nu mă lepezi, Domnul meu,
Dacă bătrân am să fiu eu,
Fără puteri. Să mă păzești!
Nicicând să nu mă părăsești!
10Vrăjmașii mei vorbesc de mine
Și-așteaptă să le vină bine
Să îmi ia viața. Se-ntâlnesc
Și împotrivă-mi uneltesc,
11Zicându-și: „Iată, negreșit
Că Dumnezeu l-a părăsit!
Să-l înhățăm, căci nimenea,
Scăpare, nu o să-i mai dea!”
12Doamne, în bunătatea Ta,
De mine, nu te-ndepărta!
Doamne, al meu ocrotitor,
Grăbește și-mi dă ajutor!
13Fă să rămână de rușine,
Cei care mă pândesc pe mine
Și care moartea mi-o doresc!
Cei ce pierzarea-mi urmăresc,
Mereu să fie rușinați
Și de ocară apăsați!
14Nădejdi – atunci – voi avea eu
Și-am să Te laud tot mereu.
15În fiecare zi vestesc
A Ta dreptate și vorbesc
De mântuirea Ta cea mare,
Cari fără margini îmi apare.
16Despre-ale Tale lucrări cari
Se-arată-a fi nespus de mari –
Necontenit – am să vorbesc
Și-n lume-am să mărturisesc.
Numai a Ta dreptate, eu
Am să o pomenesc mereu.
17Din tinerețe Te-am urmat,
Căci numai Tu m-ai învățat,
Iar eu vestesc – pe a mea cale –
Minunile puterii Tale.
18Să nu mă lepezi, Domnul meu,
Dacă bătrâna am să fiu eu,
Ca să vestesc tăria Ta
Celor ce mă vor asculta,
Pentru a ști de ea, apoi,
Cei ce veni-vor după noi!
19Dreptatea Ta, neîncetat,
Până la cer s-a ridicat.
Ai săvârșit doar lucruri cari
Se-arată-a fi nespus de mari.
Doamne, îmi spune, oare cine
Se-arată-a fi la fel ca Tine?
20Prin mari necazuri ne-ai trecut;
Nenorociri ai abătut
Asupra noastră, însă iară,
Tu, Doamne, ne vei scoate-afară
Din hăul cel întunecat
Și-n viață ne vei fi păstrat.
21Înalță iar, a mea mărire!
Întoarce Doamne-a Ta privire
Spre mine, căci doresc a-Ți cere
Ca să îmi dărui mângâiere.
22În sunet de-alăute, eu
Am să Te laud tot mereu.
Neîncetat Îți voi cânta,
Apoi, credincioșia Ta.
Cu harfa-L laud pe Acel
Cari Sfânt îi e, lui Israel.
23Când laude Îți voi cânta,
Doar bucuria îmi va sta
Pe buze și-n sufletul meu,
Căci Tu l-ai izbăvit mereu.
24Zilnic – apoi – eu voi cânta
Și voi vesti dreptatea Ta,
Căci toți cei cari mă dușmănesc
Și-a mea pieire o voiesc,
Departe sunt ținuți de mine,
Și roși ajuns-au, de rușine.
Selectat acum:
Psalmii 71: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca