YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 85

85
Către mai marele pe care,
Ceata de cântăreți îl are.
Fiii lui Core-au pregătit
Psalmul acesta, negreșit
1Doamne, ești binevoitor,
Cu țara Ta și-al Tău popor!
Tu Doamne ai adus ‘napoi,
Prinșii lui Iacov, de război.
2Nelegiuirile pe care,
Doamne, al Tău popor le are,
Tu le-ai iertat, necontenit.
Tu Doamne ai acoperit
Păcatele ce le-a făcut
3Poporul Tău. Ți-ai abătut
Aprinderea, din a lui cale,
Și-asprimile mâniei Tale.
4Doamne, Tu care ești mereu,
Al mântuirii Dumnezeu,
Întoarce-Te iarăși spre noi!
Fă să-nceteze, mai apoi,
Îngrozitoarea Ta mânie
Și peste noi să nu mai vie!
5În veci, tot mânios vei sta?
Cât mai lungești mânia Ta?
6N-ai să ne-nviorezi apoi,
Ca să ne bucurăm și noi
Că ești al nostru Dumnezeu?
7Arată-ne Doamne, mereu,
A Ta nespusă bunătate!
Ne dăruie, pe săturate,
Neprețuita-Ți mântuire!
8Voi asculta fără crâcnire,
Ceea ce spune Dumnezeu,
Pentru că a vorbit, mereu,
De pace doar, poporului
Și celor ce-s iubiți ai Lui.
Ei, însă, trebuie să știe,
Să nu mai cadă-n nebunie.
9Da, mântuirea Domnului
E-aproape de oamenii Lui
Care vădesc în orice vreme,
Cum că de El știu a se teme,
Pentru ca în a noastră țară,
Slava să locuiască, iară.
10Credincioșia, bunătatea
Se întâlnesc. Apoi dreptatea,
Precum și pacea cea plăcută
Se întâlnesc și se sărută.
11Credincioșia loc își are,
Pentru că din pământ răsare.
În cer, dreptatea locuiește
Căci din înalturi ea privește.
12Domnul o să ne fericească
Și-al nost’ pământ o să rodească.
13Iată, dreptatea Domnului
Pășește înaintea Lui
Și-apoi de pasul Lui se ține,
Pentru că pe-a Sa urmă vine.

Selectat acum:

Psalmii 85: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te