Psalmii 93
93
1Domnul domnește-n veșnicie
Și e-mbrăcat în măreție.
Încins e cu putere mare.
De-aceea, lumea este tare,
De-a Lui putere îmbrăcată,
Ca să nu fie clătinată.
2Doamne, Tu ești, din veșnicie!
Scaunul Tău, cel de domnie,
Din vremi străvechi e așezat.
3Râuri vuiesc – neîncetat –
Se umflă cu putere mare,
Iar vuietul e tot mai tare.
4Dar decât sunetul iscat
De apele ce s-au umflat
Și decât valurile care,
Năpraznice, se nasc în mare,
Tu mai puternic Te vădești
În înălțimile cerești,
5Iar mărturiile ce-s date,
De Tine, sunt adevărate.
Sfințenia este pe-a Ta cale
Și e podoaba Casei Tale,
De-acum și până-n veșnicie,
Atât cât vremi au să mai fie.
Selectat acum:
Psalmii 93: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca