YouVersion
Pictograma căutare

Apocalipsa 10

10
1„Apoi, când iarăși m-am uitat,
Alt înger mi s-a arătat.
Era puternic și-a pornit,
Din cer, în nor învăluit.
Purta, de-asupra capului,
Un arc al curcubeului.
Fața-i era ca soarele,
Și stâlpi de foc, picioarele.
Din cer se pogora ușor,
Învăluit fiind în nor.
2În mâini, o carte, el avea,
Pe cari, deschisă, o ținea.
A pus piciorul drept, pe mare,
Iar stângul, pe pământul tare.
3Apoi, puternic, a vorbit,
Parcă un leu ar fi răgit.
Când acest înger a strigat,
Și tunetele-apoi, de-ndat’,
Își sloboziră glasul lor –
Iar numărul tunetelor
E șapte. Când le-am auzit,
4Eu eram gata, pregătit,
Ca, pe condei, mâna a pune,
Să pot să scriu, tot ce vor spune.
Atunci, un glas venit de sus –
Din ceruri – în ăst fel, mi-a spus:
„Nu scrie, ce ai auzit!
Pecetluiește ce-au rostit
Acuma, tunetele-acele,
Cari, șapte-n număr, au fost ele!”
5Iar îngerul acela care
Ședea cu un picior pe mare,
Iar cu un altul, pe pământ,
Și-a înălțat dreapta, în vânt.
Când brațul și l-a ridicat,
6Spre ceruri, el a și jurat
Pe Cel care-i nemuritor
Și-i viu, în vecii vecilor,
Acela care a făcut
Tot ceea ce este văzut –
Și cer și mare și pământ
Și toate câte-n ele sânt –
Că nu mai e timp de pierdut,
7Și totul fi-va cunoscut,
În zilele acelea-n care
Al șaptelea înger apare.
Atunci când mâna își va pune
Pe trâmbiță și o să sune
Apoi, din ea, taina pe care
Al nostru Dumnezeu o are,
Se va sfârși, fiind făcută,
La toată lumea, cunoscută,
După o veste bună, dată,
Demult – în vremea-ndepărtată –
Spre bucuria tuturor
Robilor Săi, prorocilor.
8Glasul pe cari l-am auzit
Din ceruri, iarăși mi-a vorbit:
„Du-te și ia cartea pe care
Îngeru-n mâna sa, o are –
Cel care în picioare-a stat,
Pe mare, cât și pe uscat!”
9Atunci, la înger, eu m-am dus,
Și, cartea, să mi-o dea, i-am spus.
„Ia-o, mănânc-o!” – mi-a zis el –
„Și vei simți în acest fel,
Că pântecul ți-l amărăște,
În timp ce gura ți-o-ndulcește.
Mai dulce-n gură-ți va fi ea,
Decât mierea îți va părea.”
10Eu, cărticica, am luat-o,
Din mâna lui, și am mâncat-o.
În gură, dulce mi-a părut –
Ca mierea – dar mi s-a umplut
Pântecu-n urmă – pot a spune –
De foarte mulă-amărăciune.
11Apoi mi-a spus: „Ai să vorbești,
Din nou, și ai să prorocești,
Despre noroade, de-mpărați
Cari peste ele-s așezați,
De limbi și neamuri care sânt
Pe fața-ntregului pământ.”

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te