Apocalipsa 12:5-6

Apoi, femeia a născut Și, un fecior, ea a avut, Care avea să cârmuiască Toată suflarea omenească – Deci neamurile care sânt, Pe fața-ntregului pământ – Mereu, cu un toiag de fier. Acest copil a fost, la cer – La Dumnezeu – apoi, răpit. Femeia-n urmă a fugit, Să se ascundă, în pustie, Pentru a fi, timp de o mie Și două sute și șaizeci De zile-adăpostită. Deci, În locu-anume pregătit De Dumnezeu, ea a venit, Unde – în vremea amintită – A trebuit a fi hrănită.