Apocalipsa 22
22
1„Apoi, un râu, eu am văzut,
Iar apa lui, mi s-a părut
A fi de-o limpezime care,
Numai cristalul o mai are.
Aceasta era apa vie,
Ieșind din jilțul de domnie,
Cari este al lui Dumnezeu,
Precum și-al Mielului, mereu.
2În mijlocul pieței, care,
Cetatea-n interior o are –
Pe malurile ce le-avea
Râul acela – se zărea
Al vieții pom, dând rod, mereu.
Iar după cum văzut-am eu,
Rodul pe cari l-a dăruit
Al vieții pom, e felurit,
Pentru că roadele acele,
În număr, doisprezece-s ele.
Pomul acesta minunat,
Lună de lună, rod a dat.
Frunzele lui sunt folosite,
Pentru a fi tămăduite
Neamuri, cu ele. Vă mai zic,
3Precum că nu va fi nimic
Vrednic să fie blestemat,
În locu-acela, niciodat’.
Mereu, acolo o să fie
Aflat scaunul de domnie,
Pe care șade Dumnezeu
Și Mielul Său. Astfel, mereu,
De ai Săi robi, va fi slujit.
4Ei vor vedea, necontenit,
Acea lumină minunată,
Cari, pe-a Lui față, e aflată,
Căci scris e-n vecii vecilor,
Numele Său, pe fruntea lor.
5Noaptea, nicicând, n-o să mai vie,
Iar trebuință n-o să fie,
De lampă sau de soare, care
Să-i lumineze-atunci, căci are
Să-i lumineze, tot mereu –
Cu-a Sa lumină – Dumnezeu.
Acolo, au să stăpânească
Și-n veci au să împărățească.
6În urmă, îngeru-a venit
Și-n felu-acesta mi-a vorbit:
„Toate cuvintele, pe care
Le-auzi, vrednice-s de crezare,
Pentru că toate se vădesc,
Doar adevăruri, că rostesc.
Iar Dumnezeul tuturor –
Al duhului prorocilor –
Iată, așa precum a zis,
Pe al Său înger l-a trimis
La ai săi robi, ca ei să știe
Și astfel, pregătiți să fie,
Pentru acele lucruri care,
În viitor doar, vor apare.
7Eu vin curând! Voi să vegheați
Ca neștirbite să păstrați,
Cuvintele din prorocie.
Ferice zic, are să fie
De cel ce le va fi păzit!”
8Chiar eu – Ioan – am auzit
Și am văzut ce s-a-ntâmplat.
În urmă, eu m-am aruncat,
Jos, la pământ, în fața lui,
Să mă închin, îngerului.
9Dar el mi-a zis: „Să te ferești,
Așa ceva, să săvârșești!
Un lucru vreau, să îl știi bine:
Și eu sunt, slujitor, ca tine,
Ca frații tăi, cari prorocesc;
Și eu, cu voi, astfel păzesc
Toate cuvintele pe care,
Cartea aceasta-n ea, le are.
Să știi că doar lui Dumnezeu
Trebuie să te-nchini, mereu!”
10El mi-a mai zis: „Ce-ai auzit,
Nu trebuie pecetluit,
Căci împlinite au să fie
Cuvintele din prorocie,
Curând, iar timpul hărăzit,
Aproape că s-a împlinit.
11Cine-i nedrept, nedrept să știe
Și mai departe, ca să fie.
Cel întinat, facă la fel:
Rămână întinat și el.
Cel care e neprihănit,
La fel să fie – negreșit –
Și mai departe, pe pământ.
Acela care este sfânt,
Să se sfințească și să fie
Tot sfânt, de-acum, în veșnicie!
12Eu vin curând! Pricepeți bine,
Cum că răsplata e cu Mine
Și că plăti-voi, tuturor,
Așa cum cer faptele lor!
13Curând, veni-voi, pe pământ!
Eu, Alfa și Omega, sânt.
Eu, Începutul sunt numit,
Și tot Eu sunt chemat Sfârșit.
14Ferice zic – fără-ndoială –
La toți cei care straiu-și spală,
Să aibă drept, la pomul vieții
Și-apoi, în zorii dimineții –
Ai lumii noi și minunate –
Pe porți, să intre, în cetate!
15Afară-s numai vrăjitori,
Câini, ucigași, închinători
La idoli, precum și curvari,
Alăturea de toți cei cari
Iubesc minciuna și se-adună,
Ca să trăiască în minciună!
16Eu sunt Iisus! Iată că Eu
Trimis-am, pe îngerul Meu,
Către Biserici să vorbească
Și astfel, să adeverească
Aceste lucruri, ce-au să vină.
Sunt, a lui David, Rădăcină,
Sămânța Lui. Iată, sunt Eu,
Luceafărul care, mereu,
Răsare peste-a lumii față,
În fiecare dimineață.
17Și Duhul și Mireasa-apoi,
Îmi spun: „Doamne, vino la noi!”
Cei ce aud, apoi și ei
Să spună „Vino!”. Toți acei
Care, pe drum, au însetat,
La Mine pot să vină-ndat’.
Cel care, apa vieți-o vrea,
Să vină-acuma, ca să bea,
Pentru că are a-i fi dată,
Fără să i se ceară plată!
18Luați, acuma, seama, bine!
Mărturisesc, pentru oricine,
Fiindcă vreau, ca să se știe:
Cuvintele, din prorocie –
Care în carte sunt trecute,
Spre-a vi se face cunoscute –
Dacă le-aude cineva,
Să nu-ndrăznească-apoi, cumva,
S-adauge, ceva, la ele.
Păstrați cuvintele acele,
Așa cum fost-au ele zise,
Și cum au fost, în carte, scrise!
Dacă adaugă ceva,
La ele-n urmă, cineva,
Și Dumnezeu – la rândul Lui –
Adăuga-va omului,
Toate urgiile prezise,
Care, în carte, au fost scrise.
19Iar dacă scoate-va ceva,
Din astă carte, cineva,
Și Dumnezeu – la rândul Lui –
Are să-i scoată omului,
Partea, de la al vieții pom,
Precum și dreptu-acelui om,
De la cetatea minunată,
Sfântă, în carte, arătată.”
20Acela cari adeverește
Aceste lucruri, le-ntărește,
Zicând: „Da, în curând, Eu vin!”
Vino Iisuse-acum! Amin!
21Neprețuitul har, de sus,
Al Domnului Hristos Iisus,
Să îl aveți, cu voi, din plin,
În vecii vecilor! Amin!”
Selectat acum:
Apocalipsa 22: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca