Romani 14:19-23

Așadar, voi să încercați, Neîncetat, ca să umblați, Doar după lucrurile care Dau pacea, cu îndestulare, Și care au să se vădească Precum că pot să ne zidească. Nu nimici – te rog dar, eu – Un lucru al lui Dumnezeu, Pentru acea simplă mâncare! La drept vorbind – știu – fiecare Din aste lucruri, sunt curate. Totuși, atuncea când un frate, Văzându-mă că am mâncat Din ele, s-a împiedicat, Acestea – pentru a lui fire – Prilej vor fi, de poticnire. În mijloc de cădere are Să se prefacă-acea mâncare, Și-atuncea – pentru frate’ tău – Aceasta este ceva rău. E bine, carne – dacă vrei – Să nu mănânci, și să nu bei Nici vinuri, ci să te ferești Și, ne-ncetat, să te păzești De orice lucru care, rău, Este văzut, de frate’ tău, Fiind prilej de poticnire, Sau de cădere, ori slăbire. Încredințarea ta, să știi, Doar pentru tine, să o ții, Ca să ți-o știe Dumnezeu. Ferice zic, va fi, mereu, De-acel cari nu se osândește În ceea ce „bine” găsește. Însă, cel care s-a-ndoit – Și a mâncat – e osândit, Căci el, nu din încredințare, Mănâncă, din acea mâncare. Vă spun dar, să se știe bine, Că tot ceea ce nu ne vine Dintr-o încredere, luat Are să fie, drept păcat.”